Acelaşi produs, două mentalităţi: De ce stă România pe loc

La How To Web, stăteam de vorbă cu nişte oameni, băteam cîmpii pe baza unei idei de reţea socială. Vreau să fac un nou Facebook şi… nişte oameni îmi spun că n-am loc pe piaţă din cauză că mai există un Facebook, există deja Google+, există atîtea reţele sociale şi îmi lipsesc 3.000 de programatori, 1.000 de matematicieni, 600 de informaticieni şi vreo 30.000 de algoritmi, plus vreo şapte strategii de monetizare. Deci, în concluzie, n-are sens nici măcar să mă gîndesc să mai încerc, darămite să mai scriu şi primele rînduri dintr-o prezentare. Oamenii ăştia erau nişte întreprinzători români.

Am povestiti aceeaşi idee, în fix aceleaşi cuvinte, şi altor oameni, iar ei mi-au spus că ideea e mişto, dar ar fi şi mai mişto dacă aş mai avea 3.000 de programatori, 1.000 de matematicieni, 600 de informaticieni, 30.000 de algoritmi şi vreo şapte strategii de monetizare, deci să mă apuc de treabă şi, dacă am nevoie de feedback, să apelez oricînd la ei. Oamenii ăştia erau veniţi din afara României.

Cam asta e diferenţa dintre România şi statele dezvoltate. Dacă vrei să desenezi cu un creion, românul îţi va spune să n-o faci, că nu e ascuţit şi că nu merită, în timp ce străinul îţi va zice că merită să încerci să desenezi, dar că îţi va fi mai uşor dacă ascuţi creionul înainte de a-l folosi. Ştiu, am spus acelaşi lucru, în mai puţine cuvinte.

Cam asta e diferenţa de mentalităţi: ai un singur produs cu cîteva lucruri de rezolvat, unii îţi scot ochii – în multe cuvinte, şi repetat de suficiente ori cît să nu care cumva să nu bagi la cap – că îţi lipsesc lucrurile alea şi că o să pierzi multă vreme, că sînt greu de făcut, că nu merită, că oboseşti în timp ce le rezolvi, iar celălalt îţi va spune, scurt, că ar funcţiona şi mai bine dacă le-ai rezolva şi-ţi mai serveşte şi două idei despre cum s-o faci mai simplu.

Practic, amîndoi îţi spun acelaşi lucru. Diferenţa e că ai noştri ţi-o spun pe-un ton negativist, care te face să-ţi tai venele, pe cînd ceilalţi ţi-o spun pe-un ton optimist, care te motivează să mergi mai departe. Cînd te apuci de-o treabă, entuziasmul e foarte important. Dar cînd toţi cei din jurul tău încearcă să ţi-l reteze, parcă nu-ţi mai vine să faci nimic. Asta ar fi, pe scurt, realitatea din businessul românesc.

10 comentarii

  1. Si in aceeasi ordine de idei, ajuta sa ai straini in conducerea companiei. Mai scapi de frica insuflata de media autohtona si prinzi ceva energie. Aproape ca iti vine sa te apuci de ceva…

  2. http://www.vivi.ro/blog/?p=542

    Practic nici n-ar trebui să conteze decât părerea oamenilor importanți/apropiați. Iar eu personal de la ăia chiar aș vrea o opinie care nu-i influențată de cultura “politically corectness”-ului din afară. De la ăia chiar aș vreau să aud “băi, ești tâmpit” dacă chiar cred chestia asta.

  3. domnu’ subiectiv, vezi că nu știi? dacă o spuneai unor întreprinzători chinezi, azi făceau ei rețeaua: sulectiv.cn

  4. e si de calitatea oamenilor de afaceri probabil. Important e sa oferi solutii si sa sustii lucrurile noi, pentru ca nu stii de unde sare iepurele. La noi trendul e – cum observai – sa fii negativ pentru ca e cool sa stii ce nu merge (e aceeasi reactia ca in liceu de fapt, si atunci aratai cool cand nu iti placea nimic) in loc sa realizezi ca oportunitatile nu se nasc din refuzuri.

    e si cel mai comfortabil, nu-i asa?

  5. Da, e ca si cum un “NU” politicos (cu zambetul pe buze) ar fi mai usor de digerat, te face sa te simti mai bine si ca esti ascultat.
    Oricum, rezultatul este acelasi; daca iti recomandau o nisa, companii cu idei similare astfel incat sa fie posibil un joint-venture, sfaturi cum sa incepi cu un pas si apoi sa cauti finantare, etc……da, ar fi fost util.
    Altfel, nu mai fi asa suparat pe mentalitatea romaneasca chiar daca Romania inca sta pe loc si nu inoveaza; ne uitam la altii, exersam lucrand pentru ei si va veni si vremea inovatiei. Care crezi ca este procentul ideilor ce au succes in Occident sau Sillicon Valley!? chiar daca au suport si finantare.
    Si apropo, ideea ta nu este noua (desi poate te-ai gandit la un factor diferentiator) insa iti doresc succes:)

  6. Cred că sunt două lucruri care au dus la întărirea unei asemenea mentalităţi la noi: factorul economic şi cel psihologic.

    Din punct de vedere economic, lipsa capitalului de pornire sau strângerea grea a acestuia motivează privirea extrem de circumspectă a oricărei idei de afaceri. Nu este loc de eşec, prin urmare se caută a se merge la sigur. Sau cât mai aproape de acest ideal. Unii au reuşit să depăsească handicapul economic, dar reflexele create dispar mai greu.

    Psihologic este vorba despre frica subconstientă de a avea o iniţiativă, uneori combinată şi cu o doză de lene. Asta face ca omul să caute toate motivaţiile posibile pentru a respinge ideea astfel încât să rămână împăcat, să se poată amăgi că ar fi vrut dar nu se putea, nu era viabil, nu e vina lui. Aici cred că este vorba de o problemă culturală românească (nu est europeană deoarece nu toate ţările vecine sunt în aceeaşi situaţie). Copilul de mic creşte într-un mediu unde aude tot timpul de cât de bine e să ai o slujbă la stat, cum te jupoiaie patronul şi alte asemenea. Astfel au crescut şi cresc în continuare generaţii de oameni handicapaţi din punct de vedere antrepenorial.

    Asta ar fi pe scurt părerea mea, nu o lungesc mai mult pentru că şi pe mine cred că mă depăseste subiectul.

  7. Hahaha, ce adevarat si ce trist. La 25 de ani am hotarat sa ma apuc de freelancing. Am impartasit ideea asta cu cateva rude si prieteni, si toti au inceput sa-mi explice ce idee proasta e. Replica pe care o auzeam cel mai des era ca “fata, esti totusi prea in varsta sa te apuci de din astea, ar trebui sa te c almezi si sa te apuci de ceva serios” – poftim??? Asta in conditiile in care fac site-uri (personale sau pentru prieteni) de la 17 ani. Normal ca m-am sters undeva cu toate opiniile si m-am apucat, daca e sa stai sa te uiti in gura tuturor nu ajungi nicaieri. Dar din asta am tras 2 concluzii:
    1. Romanii cred ca toate biznisurile in domeniul web sunt incepute de pustani de 15 ani in garajul parintilor (ca asa auzit ei ca a inceput gates). Orice trece de 15 ani e prea batran

    2. Romanii nu au alt concept de succes decat daca cineva face miliarde. Daca prezinti o afacere din care ai posibilitatea sa faci milioane, nu e buna, trebuie miliarde. Asta in conditiile in care majoritatea abia reusesc sa mulga 1-2 sute pe luna de la angajator.

  8. Un ecou pentru ce scrie Moldoveanca: acum 10 ani, cand am inceput sa fac situri (prima data pentru mine, apoi pentru clienti) eram de rasul curcilor. Ciudata care face situri. Ha ha, ce prostie. Inca se uita lumea ciudat, cand spun cu ce ma ocup si ma mai intreaba daca n-am de gand sa-mi gasesc ceva serios de lucru. Asta pana discutam castiguri si aparent e ceva serios.

    Nu am primit suport decat ‘moral’ si doar din partea familiei. Restul au facut misto de mine. Nu cred in parerile altora si nu vreau ajutor. Ma descurc si singura. Daca mi se ofera o idee buna sau un feedback, apreciez. Un mic ajutor pica bine, dar nu il cer. Nu cred ca exista limite insa, decat cele pe care ti le stabilesti tu.

  9. ca si idee ..
    “parerea altora este un bun nenecesar”
    adica nu va foloseste la nimic si chiar foarte distructiva daca nu este de aceasi parere cu voi
    felicitari pentru reusitele voastre
    nu trebuie sa va bateti capul cu negativitatiile altora
    acestia au dreptul lor sa ignore si sa ..ignore este felul lor de manifestare
    poate pe viitor as vrea sa fac si eu un site .. cotactati-ma pe adresa de yahoo ptr mai multe informatii
    phoenix_alogen@yahoo.es
    multam si multe ..hugs