Admiterea la Fotografie, la UNArte

Anul trecut, înainte de a da examenul de admitere la Fotografie, la UNArte, am căutat pe net cât mai multe detalii. Şi n-am găsit decât un singur articol scris de cineva care picase. Omul n-a priceput de ce n-a fost admis şi i s-a părut că a fost nedreptăţit. Uitându-mă un pic în urmă, aş spune că nu, n-a fost nedreptăţit. Pur şi simplu, n-a meritat să intre.

boring-art

Săptămâna trecută, am dat o raită pe la şcoală şi am trecut pe la Galeria UNA, unde, în fiecare an, se fac un soi de cursuri de pregătire. E impropriu spus “cursuri”, nu sunt cursuri în sine, însă poţi interacţiona cu cei care-ţi vor fi profesori.

E o perioadă de o lună de zile, costă 600 lei (poţi să-ţi alegi să mergi doar la două săptămâni şi plăteşti jumătate din sumă, dar eu aş recomanda pachetul complet), îţi poţi prezenta portofoliul unor artişti care ştiu să-ţi aprecieze munca şi, în plus, eşti trecut şi prin istoria artei. Ah, da, primeşti şi feedback pe ce lucrezi. Însă nu despre asta voiam să scriu.

Examenul de admitere la Fotografie, la UNArte

Există două componente la examen: o probă practică şi prezentarea portofoliului. De proba practică, în general, poate să treacă şi-o maimuţă cu un aparat foto. Primeşti nişte obiecte (cuburi, litere de carton, ambalaje etc.) şi trebuie să le aşezi astfel încât să iasă o compoziţie interesantă. Important e să ştii să te foloseşti de lumină şi de umbre şi să faci o expunere corectă. Atât.

Cealaltă probă constă în prezentarea portofoliului – mai exact, vii cu imaginile imprimate, într-un plic, apoi le înşiri pe jos. Ideal ar fi să aibă, totuşi, o logică. Fără albume, fără chestii complicate, fără ca imaginile să fie legate ca într-un photobook. Pur şi simplu, imaginile imprimate la dimensiunile cerute (cred că 30 x 25 cm, nu-mi mai amintesc exact – eu mi le-am imprimat la Xerox, pe hârtie mată, au ieşit extraordinar -, dar există metodologia pe site-ul universităţii).

Cea de-a doua probă, dincolo de portofoliu, implică şi recunoaşterea unor lucrări ale unor artişti. Sunt două Mac-uri. În general, pe unul vor fi fotografii, pe celălalt – picturi. Mai exact, ideal e să fi trecut un pic prin istoria artei şi să fi citit măcar două dintre cărţuliile din bibliografie. E o universitate de arte, nu un curs de tehnică foto, o să trebuiască să înveţi despre artă.

Anul trecut, era Istoria Artei a lui Ernst Gombrich – care pare mare, că are vreo 900 pagini, dar e foarte uşor de parcurs şi e ilustrată, deci carte cu poze; în trei zile, o citeşti cap-coadă. Costă vreo 200 lei, dar e bine s-o ai în bibliotecă (eu am împrumutat-o de la cineva şi trebuie s-o dau înapoi, încă mai am vreo 50 pagini de citit).

Mai e Abordarea Fotografiei de Gabriel Bauret, pe care-o citeşti într-o oră – găseşti PDF-ul pe net – şi Camera luminoasă, a lui Roland Barthes. Pe care o tot am pe listă, dar pe care n-am apucat s-o citesc. Mai era şi “Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană”, dar eu am ignorat-o, Gombrich rezolvă toate dilemele.

Din câte-am priceput, anul ăsta, există încă două volume dintr-un soi de antologie a istoriei fotografiei, n-am reţinut numele şi nici nu apare în metodologie, probabil e recomandare suplimentară dată de profesorii de la pregătire.

Ce vor profesorii din comisia de admitere la Fotografie, la UNArte

Asta e întrebarea care stă pe buzele tuturor. Ce vor profesorii? Ce caută ca să te admită? Ce fel de fotografii să fac ca să fiu sigur că intru?

Ei bine, fiecare dintre ei vrea altceva, aşa că e absurd să mă apuc eu să dau sfaturi. Şi nici n-o s-o fac. Pot, cel mult, să spun ce nu vor să vadă în portofoliu, dar nu înainte de a spune esenţialul: dacă vrei să te faci fotograf, dacă vrei să înveţi tehnică, mergi la F64 şi faci cursul lui Radu Grozescu, în două module. Primul costă 700 lei, al doilea 550, şi primeşti atestat cu parafele celor două ministere, Educaţiei şi Muncii.

Secţia Foto-Video de la UNArte te pregăteşte să devii artist, nu fotograf. Asta e marea distincţie pe care o face comisia de admitere. Fotograf, azi, e oricine are o cameră foto pe telefonul mobil. Fotograf profesionist e cel care face o profesie din asta. Din câte am putut eu să remarc în ultimul an, sunt foarte puţini artişti care fac un singur lucru, care lucrează cu un singur mediu artistic. Cei mai mulţi combină mediile, fotografia cu instalaţia, cu performance-ul, cu orice altceva. Iar la finalul facultăţii, asta ar trebui să poată face toţi absolvenţii.

În plus, la UNArte, cel puţin la Foto-Video, se lucrează foarte mult pe concepte, aşa că graniţa dintre discipline dispare. Te foloseşti de toate mediile care-ţi permit să-ţi susţii conceptul.

Deci, ce nu vor profesorii să vadă? Peisaje. Apus de soare. Răsărit de soare. Nori. Portrete şi selfie-uri. Porumbei. Pisici. Căţei. Sau, mai bine spus, nu vor să vadă nimic din tot ceea ce e banal, că se găsesc destule pe Facebook.

Ce vor să vadă? Că fiecare dintre candidaţii admişi sunt în stare să gândească şi, la un moment dat, să conceptualizeze, iar când vor fi mâncat suficientă filozofie, să abstractizeze. Nu, nu trebuie să ai un concept în portofoliu pentru că, în general, mai nici un candidat la admitere nu are pregătirea necesară să susţină un concept. Prin urmare, imagini care nu sunt banale şi care ar avea o oarecare logică dacă le-ai aranja într-o expoziţie.

Deci, ce vor să vadă? Potenţial. Asta-i tot. Că potenţialul se referă şi la ochi şi la cum gândeşti, asta-i partea a doua. Da, ştiu, nu te ajută cu nimic informaţia asta, dar ăsta-i adevărul. De aceea, perioada de o lună, la pregătire, e foarte utilă, pentru că poţi să înţelegi mai uşor cum ar trebui să arate portofoliul tău şi cam care-s direcţiile de interes ale profesorilor. Eu, unul, mi-am făcut jumătate din portofoliul de admitere în perioada de pregătire.

Concluzie

Examenul de admitere la Fotografie, la UNArte, nu e greu. Important e să gândeşti şi să ai o motivaţie. Eu m-am dus pentru că mă simţeam limitat. M-am simţit limitat de aparatul foto, aşa că mi-am cumpărat un full-frame. Apoi m-am simţit limitat de full-frame şi m-a tentat să-mi cumpăr obiective. Apoi, mi-am dat seama că limitarea e în altă parte, e la mine.

Nu mă consider artist, nici nu cred că mă voi considera prea curând, de aia nici nu prea comentez atunci când văd critici legate de arta contemporană, oricât de idioate le-aş considera. Am învăţat o groază de lucruri în primul an, dar mai am foarte multe de învăţat. Am învăţat să apreciez arta altfel şi să îmi schimb gusturile în materie de fotografie. E o facultate uşoară, ai timp berechet, dar trebuie să-ţi pese de ea şi trebuie să lucrezi. Altfel, îţi pierzi vremea.

Încă o dată: la UNArte nu te duci ca să te faci fotograf şi nu te duci ca să înveţi tehnică. O să înveţi şi tehnică, o să fii şi fotograf, dar nu ăsta e scopul facultăţii. Dacă te interesează doar tehnica sau doar ai nevoie de o diplomă ca să tragi nunţi, fă un curs specializat. Ieşi mai ieftin, primeşti diploma foarte repede şi nici nu-ţi pierzi vremea pe holurile facultăţii.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

18 comentarii

  1. Mi-a placut mult materialul, felicitari! Intr-adevar, fotografia este o pasiune extrem de dura din punctul de vedere al necesitatii/dorintei/placerii de a evolua… Cere mult efort, timp, atentie la detalii, multa, multa invatatura din greselile facute si… zeci de mii de cadre trase… :)

    Am insa un mic amendament: in opinia mea “oricine are o cameră foto pe telefonul mobil” este, mai degraba, un instantaneist decat un fotograf.

    Sigur, pot exista si exceptii, insa nu, nu ai cum sa faci, de regula, fotografii cu telefonul mobil care sa arate la fel ca cele facute cu un DSLR. Ma refer in mod special la modificarea de perspectiva pe care ti-o impune acea focala extrem de mica a telefonului, la (aproape) imposibilitatea separarii subiectului de fundal dar si la faptul ca nu ai cum sa declansezi/controlezi niste lumini samd…

  2. @Liviu Moldovan: depinde ce anume vrei să faci. Uite ce se poate face, pe video, cu camera unui iPhone. Ţi-am lăsat link către rezultatele căutării, că ai acolo şi making-of, unde-ţi arată şi ce scule au mai folosit ei pe lîngă (steady-cam-uri etc.) Doar aşa, de dragul argumentului :D

  3. @ Alex: sigur ca se pot realiza si chestii intreresante cu un telefon mobil… Din aceasta cauza am scris ca “pot exista si exceptii” …:)
    Instagramul e arhiplin de poze cu pisici, seflies, cat de bine arata salata pe care am mancat-o azi-dimineata, samd. Deci peste 90% din ceea ce se posteaza acolo nu sunt, de fapt, decat niste instantanee mai mult sau mai putin amarate, la asta ma refeream. Sigur, pe flickr sau pe 500px situatia se schimba..

    Tot asa, de dragul contraargumentului: http://www.canonrumors.com/forum/index.php?topic=19270.msg538142#msg538142 … ;)

  4. @AlexM:
    Am vazut filmuletele (cel original si making off-ul). Sa fim seriosi, pe linga cele 2 Iphone 6 s-au folosit scule de citeva mii de $$. Programul de editare este minim 500$… Nu cred ca ceea ce este acolo este pentru incepatori sau doar hobby.

  5. @adib: programul de editare e irelevant dacă scula care filmează e proastă. Crede-mă, bag şi editare, ştiu despre ce vorbesc :)

  6. Cum definim o fotografie artistica de una normala? Care sunt criterile? Nu intra la categoria fotografii, mancare, pisicile sau animalutele din curte, peisajele facute in timpul calatoriei cu masina.
    Ce defineste o fotografie ca fiind artistica fata de una fotojurnalistica care are clar un scop precis, poate fi fotografia jurnalistica arta?

  7. @Rusu: poate. Vezi Robert Capa :) Legat de definiţie, fiecare interpretează cum vrea, n-o să intru în discuţia asta.

  8. Liviu Moldovan, “instantaneistul” tot fotograf este.

  9. @Alex Stiu Robert Capa, stiu! Vreau sa vad in scrierile despre fotografie pareri proprii, asta e motivul pentru care am comentat. Nu vreau o discutie, doar am pus o intrebare si imi pare rau daca te-a ofensat! Dar scrierea ta a cerut aceasta intrebare! Multumesc

  10. @Rusu: discuţia e foarte complexă şi foarte subiectivă. Fiecare are propria viziune despre artă. Cei mai mulţi (oamenii de rînd, care n-au o educaţie artistică sau care nu au aprofundat sau studiat deloc zona de artă) cred că arta e doar ceea ce-i frumos, dar şi un kitsch poate fi frumos. Tablourile din piaţă cu barca lîngă baltă e un kitsch, dar e un kitsch frumos pe care oamenii îl cumpără. La fel, şi Andy Warhol poate intra în zona de kitsch, doar că e un kitsch mai elevat şi care are un oarece concept în spate, a generat un curent numit pop-art (care pop-art este tot o formă de kitsch, dar considerat artă pentru că nivelul e mult mai ridicat, dar, în acelaşi timp, e accesibil oamenilor de rînd) şi aşa mai departe. Arta nu e definită doar de aspect, de estetism, ci şi de critică, de conceptul din spatele operei, de numele artistului şi aşa mai departe. De asta spun că e o discuţie interminabilă. Pişoarul întors al lui Duchamp este o formă de artă sau nu? Păi, e doar un pişoar, deci nu, ar putea spune unii, că artistul n-a avut nici o contribuţie, l-a luat de-a gata. Ba da, vor spune oamenii care cunosc zona artistică, pentru că de pe aici s-a născut arta conceptuală – Duchamp a vrut să expună pişoarul la un salon unde putea expune şi-o maimuţă care plătea taxa de participare la expoziţie, indiferent cît de talentată sau nu era, ca formă de protest la adresa lăsării oricui ameţit să expună – şi, în acelaşi timp, a dat naştere ready-made-ului, pentru că Duchamp a mai produs vreo 12 pişoare răsturnate ulterior. La fel şi cu fotografia. De ce e fotografia lui Robert Capa considerată fotografie de artă? Pentru că a fost un pionier al fotojurnalismului de înaltă calitate şi aşa mai departe. E Bruce Gilden un artist? De ce e fotografia lui Gilden considerată de artă? Păi, pentru că a fost cel mai bun fotograf de stradă care-a ştiut să folosească flash-ul în timpul zilei şi care a produs nişte cadre extraordinare. În acelaşi timp, Gilden a avut în minte nişte idei, nişte concepte pe care le-a dus mai departe prin ce a făcut. Păi, şi dacă Gilden face fotografie de stradă, eu, care fac la rîndu-mi, de ce nu-s artist? Păi, calitate, experienţă, recunoaştere etc. De ce e Ansel Adams artist, că şi eu fac peisaje alb-negru? Păi, Adams a mai scris şi-un tratat despre nuanţele de gri şi a mai fost şi-un perfecţionist, un inovator şi un pionier în fotografia de acel tip. Vezi tu, discuţia e interminabilă şi inutilă, nu poţi să te autoproclami artist fără să ai măcar nişte studii de specialitate decît dacă eşti un geniu. Or, în ziua de azi, dacă vrei să faci fotografie de artă, ai două variante: ori eşti genial şi vii cu ceva nou, extraordinar, nemaivăzut, ceea ce e puţin probabil, că s-a cam inventat tot ce putea fi inventat în fotografie, ori dezvolţi concepte pe care ţi le susţii prin fotografie, indiferent care-s alea şi cum arată imaginile tale, cîtă vreme îţi duc mesajul şi ideea mai departe. Prin urmare, e mai uşor pentru un fotoreporter excelent să producă un fotoeseu pe o temă socială, pe o cauză, pe un concept, care să-l propulseze în lumea artistică, decît pentru unul care face peisaje. Başca, odată cu camerele de pe mobil, toată lumea face toate pozele. Asta nu înseamnă că o poză cu mîncare, cu pisici sau cu peisaje nu poate fi artistică, poate dacă susţine un concept sau dacă, pur şi simplu, e megavaloroasă – ceea ce, iarăşi, e puţin probabil.
    Prin urmare, o să vezi destul de des o distincţie între artă şi fine art, unde arta e chestia asta complicată, cu concepte, cu sculptori, pictori, fotografi cu concepte de nu-ştiu-care şi fine art, care e o formă de artă mai comercială, plăcută ochiului, pe care o paote gusta oricine, mai apropiată de kitsch, dar nu neapărat kitsch – de exemplu, pe Gilden îl înţelege toată lumea, iar dacă lumea îi cumpără printurile, nu înseamnă că ce face el e neapărat kitsch, ci că se face mai uşor înţeles. Putem scrie despre asta la nesfîrşit, dar e vorba şi de poziţionare, şi de mesaj, şi de execuţie, e un întreg cumul de factori şi cred că e uşor greşit să încerci să defineşti ce înseamnă fotografia artistică faţă de fotografia obişnuită. Ca să faci asta, trebuie să fi trecut un pic şi prin istoria filosofiei şi prin estetică, prin Kant şi Nietszsche şi alţi băieţi care s-au plictisit teribil încercînd să demonstreze că arta e ceea ce-l face pe om să n-o ia razna şi că, în diferitele ei forme, poate fi mai uşor sau mai greu înţeleasă, mai mult sau mai puţin accesibilă pe un plan sau altul, emoţional sau raţional, cineva să mă oprească, c-o să pierd toată ziua scriind comentariul ăsta :)
    Ştiu că nu te-am lămurit. Pe scurt: e complicat să încerci să explici şi întotdeauna o să apară cineva care să te contrazică. Prin urmare, definirea fotografiei de artă o faci tu singur după ce te apuci să studiezi şi fotografia, şi arta :) De asta e mişto facultatea asta, pentru că îţi pune pe tavă o structură de învăţare care funcţionează şi care te ajută să scurtezi drumul de la întrebare la răspuns. Cam cu vreo 5-10-15 ani, în funcţie de cît de pasionat eşti şi de cît de mult citeşti. Şi ideal e să-ţi dea cineva o structură de învăţare, ca să te scutească pe tine de muncă inutilă.

  11. Multumesc, un raspuns pertinent. Poate te gandesti sa adaugi asta articolului. Ar da un plus mare la ce ai scris mai sus.

  12. @Alex: iti multumesc, la randul meu, pentru cele scrise. Ai punctat excelent aspectul cu studiatul artei si al artei fotografiatului… e complicat (daca nu aproape imposibil) sa creezi ceva nou fara sa ai o baza, un fundament. Cine il are, sau aspira la asa ceva, ferice de el!

    @all: Daca imi permiteti, o sa fac o comparatie cu muzica: intial, asculti. Apoi incerci sa canti. Evident, nu iti va reusi nimic altceva in afara de niste zdrăngănituri la chitara (doar un exemplu). Te apuci si studiezi pe note, parcurgi diferitele cursuri (Metode), in urma carora incepi sa intelegi cate ceva si devii in stare, dupa mult, mult exercitiu, sa reproduci (fidel, dar si placut auzului) diverse melodii/compozitii. E, abia de aici incolo incepe pasul cel mare… Cand deja te simti in stare sa compui si, purtat de acest avant, umpli niste portative cu ceva. Cu mult talent, cu multa munca si cu foarte multa inspiratie acel ceva, perseverand, in timp, ar putea sa si reprezinte ceva notabil. Ceea ce reprezina un prim cap de pod cucerit. De aici incolo incepe arta…

    P.S. Nu stiu daca intra la categoria arta, pesemne ca nu, dar ceea ce a facut omul asta o viata intreaga este, in opinia mea, ceva care merita de luat aminte. Ma refer la Don McCullin, https://www.youtube.com/watch?v=iueAUSnoru8 .

  13. @Liviu Moldovan: am impresia că intră :)

  14. :)

    E posibil, nu stiu, nu ma pricep atat de mult la partea de arta. Dar am simtit de prima data cand am vazut acel clip ca “e ceva acolo” de calitate, o stare, un intreg alt univers de intelegere a fenomenului… in fine, ceva care e dificil de exprimat in cuvinte…

  15. Salut, sunt licentiat in arte vizuale la Universitatea de Arte George Enescu Iasi profilul Fotografie, Video si Procesarea computerizata a imaginii. Examenul de admitere la UAGE la profilul foto-video este asemanator cu ce ai descris tu. Ma gandesc ca este un standard national adoptat in toate universitatile de arte cu mici diferente locale. Fiind vorba de un domeniu vocational este normal ca admiterea sa se faca pe baza de concurs.

    Cei care termina acest profil obtin urmatoarele calificari conform COR:

    Artist plastic – 265102;
    Consultant artistic – 265401;
    Critic de arta – 264206;
    Desenator artistic (studii superioare) – 343205;
    Documentarist (studii superioare) – 262203;
    Fotoreporter – 264208;
    Grafician – 265104;
    Instructor film – 265403;
    Prezentator expozitii – 243211;
    Profesor în învatamântul gimnazial – 233002;
    Profesor în învatamântul prescolar – 234201;
    Profesor în învatamântul primar – 234101;
    Profesor în învăţământul liceal, postliceal – 233001;
    Profesor în învăţământul profesional şi de maiştri – 232001;
    Referent de specialitate învatamânt – 235106;
    Secretar sef productie film – 265415;
    Tehnoredactor (studii superioare) – 264218;

    (pentru profesor trebuie si modulul pedagogic)

  16. Buna.
    Ai idee care-s cartile alea suplimentare?
    Mersi.

  17. O lucrare (foto, pictura, colaj, orice) poate fi considerata arta daca reuseste sa trasmita o stare de emotie privitorilor, de preferinta cat de cat avizati. Este vorba de furnicaturi in sira spinarii, o placere estetica. In rest ce spun criticii *poate* sa fie bullshit. Andy Warhol a fost foarte criticat inca din timpul vietii, totusi pop-art-ul lui a placut si pare sa fi ramas in istorie.

  18. @Liviu Moldovan @ 4.8.2015, 9:07 pm

    “@Alex: iti multumesc, la randul meu, pentru cele scrise. Ai punctat excelent aspectul cu studiatul artei si al artei fotografiatului… e complicat (daca nu aproape imposibil) sa creezi ceva nou fara sa ai o baza, un fundament. Cine il are, sau aspira la asa ceva, ferice de el!”

    FALS! Nu trebuie sa ai o baza ca sa poti crea ceva original, nou si unic. Ba dimpotriva, consider ca intai trebuie sa te regasesti in interior ca artist si sa vezi ce poti pune pe panza, respectiv ce poti poza, in asa fel incat sa poti spune ca esti un artist. Chestia asta este inefabila, mai mult te nasti cu acest simt al artei, al esteticului si ulterior, constient sau inconstient, ti-l autodezvolti pe parcurs. Important, inaintea oricaror altor studii, este sa incepi sa creezi de la tine si din tine, fara niciun fundament in spate. vezi ce poti tu, fara ajutorul altora. Daca incepi intai studiindu-i pe altii ai sa cazi in prapastia aia a copierii si imitarii si nu mai devii unic, ci arta ta va fi un amalgam al creatiilor altora transpuse sub alta forma, iar in subconstientul tau se vor afla mereu indicatiile altora prin imaginile artelor lor. Dar daca pleci de la tine, de la experientele tale, viziunea ta prorpie interiaora, intuitia ta si decizia ta, ai sa vezi ca este un “must” sa te formezi intai tu pe tine ca artist fara o baza teoretica in spate si fara studierea operelor altora. Abia dupa formarea personala ca artist, prin practica multa, vei fi liber sa explorzi arta altora, fiindca atunci deja stii ca ai conceptul tau propriu si abordarea ta proprie, libera de orice fel de forma de imitare a altor artisti! Un exemplu il pot da cu un pictor care a fost la Artmark cu niste tablouri unicat, iar la vederea lor, curatorii de acolo au ramas cu gura cascata la propriu si o liniste de mormant s-a asternut ca pentru 5 minute pana sa inceapa asaltul de intrebari curioase ulterior! Pictorul nu are nici acum studii de specialitate si a si afirmat ca refuza sa studieze operele altor artisti intrucat nu doreste sa isi ingradeasca si sa isi piarda propria inspiratie si propria abordare de a picta, regasita din interiorul sau inca de la inceput! Pictorul in cauza e de sex feminin si se pregateste sa faca si studiile superioare in arta in curand, fiindca abia acum are consolidata propria abordare asupra artei pe care o realizeaza, in asa fel incat sa nu poata fi distorsionata de catre profesorii atat de frustrati si ramasi in urma, secati de creativitate si de inspiratie, de la UNARTE!