Adrian Năstase revine cu strategia “atacaţi la Borbely”. Demnitatea şi ruşinea, altădată

Din punctul meu de vedere, Adrian Năstase, şantajist dovedit, n-ar trebui să mai aibă dreptul să deschidă gura în public. Cu toate astea, o face. Se bazează, probabil, pe lipsa condamnării pentru corupţie. Asta nu-l face, totuşi, mai puţin şantajist. Şi pentru că se pricepe atît de bine, vorbeşte tot despre şantaj, atacîndu-l pe Laszlo Borbely, ministrul mediului, cu bătaie directă la Traian Băsescu, pe motiv de… Roşia Montană. Strategia nu-i deloc proastă, e chiar interesantă.

Pe scurt, Laszlo Borbely a fost luat în vizor de către DNA pentru trafic de influenţă într-un dosar mai vechi, cu Apele Române, cînd fusese pus sub acuzare un consilier al său. Mai nou, mai apare şi o acuzaţie de fals în declaraţia de avere. Mă rog, chestii tipice anilor electorali, în care Justiţia-şi face treaba mai cu spor, luîndu-i la ochi mai ales pe cei de la Putere, pe principiul “egal din toate partidele, să nu ne pierdem funcţiile dacă se schimbă conducerea ţării.”

Partea tragicomică e apariţia lui Năstase, care iese cu declaraţii de genul “De fapt, ştim cu toţii că Băsescu vrea exploatare la Roşia Montană, pentru care trebuie aviz de la Mediu, deci îi şantajăm pe cei din UDMR cu DNA-ul pe urma unui ministru, ca să dea avizul mai repede.” Desigur, o idioţenie, în contextul în care Borbely n-a fost niciodată împotriva RMGC, ba chiar a fost mai pro-exploatare decît mulţi dintre membrii PDL. Cu atît mai mult cu cît este foarte probabil ca avizul să se dea în curînd. Context – aici, declaraţia lui Năstase sună aşa:

Actuala cerere are ca obiectiv să-i permită lui Traian Basescu să-l schimbe imediat pe Borbely din funcţia de ministru, cum a făcut cu Teodor Athanasiu de la Apărare şi Tudor Chiuariu de la Justiţie.

De ce spun că reactivarea lui Năstase e tragicomică? E tragică din cauză că, vorba zicalei, “rîde ciob de oală spart”. Vorbeşte de şantaj cel condamnat cu suspendare pentru şantaj. E comică – deşi asta o face şi mai tragică – din cauză că Năstase vrea să pozeze într-o victimă a DNA-ului şi, odată cu el, să victimizeze pe orice politician urmărit de DNA. Interesant, nu? Mai ales cu cît poate să asocieze orice urmărire cu Băsescu – ştiţi povestea – Dictatoru’.

Mă întreb, oare nu i-o fi ruşine? Că demnitate, am remarcat, nu mai are.

8 comentarii

  1. Daca nici specialistii (in santaj) nu mai pot vorbi in tara asta, unde ajungem?

  2. @ Alex Mihăileanu:

    “Desigur, o idioţenie…”

    Vrea băsescu start la RMGC? Vrea. Îi trebuie aviz de la Mediu? Îi trebuie. A primit avizul respectiv? Nu. Cine trebuia să îl dea? Ministrul UDMR. “Dacă îl ameninţ pe UDMR cu DNA, o să priceapă aluzia?” Aşa ar fi logic.

    Faptul că Laszlo Borbely (Ministrul Mediului până în dimineaţa asta) n-a fost împotriva RMGC nu prea are importanţă pentru băsescu & Co., câtă vreme avizul încă nu a fost eliberat. (Un comentariu simpatic pe hotnews: “Guvernul OMV lucreaza in interesul RMGC!!”)

    Însă mai frumos ar fi dacă Laszlo Borbely ar fi înlocuit de Attila Korodi sau Borbely Karoly (aşa cum se vehiculează pe surse). Şi unul şi altul s-au dovedit anti-RMGC, aşa că strategia lui băsescu s-ar putea să dea greş.

    Deci, până la urmă, ai dreptate: Desigur, o idioţenie… însă posibil din partea lui băsescu.

    “Cu atît mai mult cu cît este foarte probabil ca avizul să se dea în curînd.”

    Te bazezi pe ceva când faci afirmaţia asta?

    • @Rocky’s Dad: pînă una-alta, Borbely a demisionat. La noi, cînd demisionează miniştri sau parlamentari de bună voie, cam înseamnă că-s curaţi. Şi dacă-i curat, şi Băsescu ştie că-i curat. Şi atunci, e doar o speculaţie populistă declaraţia pesediştilor. Deci, da.

  3. De fiecare data cand Nastase zice ceva de genul asta ma gandesc doar la un singur lucru: el asa ar fi facut daca era la putere, de aia ii vin ideile astea

  4. @ Alex Mihăileanu: “Cu atît mai mult cu cît este foarte probabil ca avizul să se dea în curînd.”

    Planurile de urbanism aferente minei de aur propuse la Roşia Montană, votate de Consiliul Local Roşia Montană prin Hotărârea nr. 1 din ianuarie 2009, au fost anulate irevocabil de Curtea de Apel Alba Iulia (dosar nr 5159/107/2010), care astăzi a făcut public verdictul. Repet, hotărârea Curţii de Apel Alba este irevocabilă.

    Ministerul Mediului se află acum în imposibilitatea continuării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul Roşia Montană. Mai pe româneşte, “ciuciu aviz de mediu”!

    Aşadar, airmaţia ta dovedeşte că nu prea eşti la curent cu informaţiile în acest domeniu. Sincer, nu prea îţi înţeleg stilul “jurnalistic”…

  5. Vorbeşti prostii. Avizul de mediu se eliberează pe baza certificatului de urbanism, care se eliberează pe baza PUZ, care tocmai a fost anulat irevocabil. Deci… ciuciu aviz de mediu!

    Merită urmărită evoluţia GBU în perioada imediat următoare. Ce au căzut până acum, să te ţii de-acum încolo!

    A început frumos primăvara asta!