Agenţiile de media vs. the group: cine suferă la urmă?

Au început să fie publicate mailurile la care a avut acces Consiliul Concurenţei şi care stau ca bază la amenda cumulată de 3,2 mil. euro. Pot fi citite aici şi aici. Sunt mai multe aspecte de luat în calcul, însă concluzia finală trebuie să fie despre cine suferă în final.

media-tv

Sunt două probleme şi ambele ţin mai mult de moralitate şi mai puţin de profit. Prima e aceea că the group promitea preţuri sub preţul pieţei ca să câştige pitchuri, ceea ce nu e deloc corect faţă de toţi ceilalţi. Asta fără să socotim faptul că banii se plimbau prin agenţiile din grup, iar la finalul anului fiscal, se declarau cifre de afaceri echivalente cu cincinalul într-un an, ceea ce dă bine la clienți, înseamnă PR etc.

A doua problemă, tot de moralitate, e că celelalte agenţii de media au vrut să excludă the group. Pe de altă parte, consecinţele vânzării sub preţul pieţei – şi reiese din acele mailuri că agenţiile mari nu prea şi-ar fi putut permite oferte precum cele ale the group, de unde şi bănuiala, care reiese tot din mailuri, că Zoltan Szigeti şi compania câştigau pitchuri dând şpăgi – sunt la mintea cocoşului: tragi piaţa în jos şi nu faci bine nimănui.

De fapt şi de drept, cel care suferă la final nu e nici Szigeti, nu-s nici celelalte agenţii, ci presa, de la print la TV şi până la online. Or, pe termen lung, dumpingul duce la suicidul industriei. Şi mai e un lucru: dacă toate agenţiile vând la nişte preţuri, iar tu vii cu preţuri sub medie, e mai credibil că preţurile corecte sunt cele practicate de majoritatea agenţiilor, deci clientul nu-şi ia o ţeapă, dacă ar fi să argumentezi că agențiile multe vor doar profit și nu le pasă de client.

Pe termen lung, dacă-i obligi pe toţi să tragă de preţuri în jos, nu doar că agenţiile nu fac profit, dar nu mai e sustenabilă nici presa, căreia i se diminuează semnificativ și în mod susținut încasările. E ca şi când ţi-ai tăia singur craca de sub picioare, câtă vreme se tot închid publicații, și la un moment dat nu o să mai ai cui să vinzi. Situaţia oricum e destul de maro, cu atât mai mult cu cât, în ultimii cinci ani, s-au tăiat bugetele de marketing şi nu prea au fost semne că se-ntorc la nivelurile dinainte de 2009.

Şi ar mai fi un aspect de luat în calcul şi cu asta închei: toate agenţiile au propus înfiinţarea Clubului Român de Media, o organizaţie menită să producă nişte coduri de conduită, din care the group nu a dorit să facă parte. Nu arăt cu degetul, ci doar pun o problemă: prin urmare, dincolo de scandaluri, Consiliul Concurenţei etc., cine a făcut cel mai mult rău industriei (sau, mai bine spus, industriilor?)

1 comentariu

  1. Am citit cele doua link-uri date de tine, insa nu-ti inteleg argumentele.
    1. “the group promitea preţuri sub preţul pieţei ca să câştige pitchuri, ceea ce nu e deloc corect faţă de toţi ceilalţi” – singura problema ar fi fost daca promitea si nu isi respecta promisiunea. Corect fata de ceilalti? De ce ar pasa cuiva ? E concurenta sau nu e ?
    2. ar fi meritat sa incluzi in articolul tau si faptul ca Zoltan era apreciat de un concurent ca “talentat” iar echipa lui ca fiind foarte buna, eutuziasta. Asta, impreuna cu pretul, nu mi se pare ca justifica banuiala de spaga. Dimpotriva, ma gandesc ca e posibil ca agentiile mari sa apeleze ele la spaga pentru a castiga niste contracte, la pretul “pietei”.
    3. “dacă toate agenţiile vând la nişte preţuri, iar tu vii cu preţuri sub medie, e mai credibil că preţurile corecte sunt cele practicate de majoritatea agenţiilor”. Serios ? Vorbim de acele agentii care se coalizeaza ca sa scoata de pe piata un concurent indezirabil? Nici prin gand nu-mi trece ca acele agentii colaboreaza si in domeniul preturilor pietei.
    4. Exista vreun motiv pentru care insinuezi ca The Group sunt tepari?
    5. Nu am gasit in cele doua link-uri ceva din care sa rezulte ca modelul de afaceri al The Group este ilegal. Codurile de conduita produse de Clubul Român de Media nu ar fi facut altceva decat sa consacre modelul de lucru al marilor agentii, asa ca nu e de mirare ca The Group a refuzat aderarea.

    PS. Am citit si asta: http://subiectiv.ro/media/mizerii-zoltan-szigeti-clubul-de-media – erai foarte vehement. Pe atunci nu se stia de cartel si intelegerea de eliminare a The Group. Acum se stie, si cu toate astea, pari la fel de vehement.