Am văzut pozele cu Geoană şi mi-am adus aminte de un cuvînt: “prostituţie”

geoana

Am văzut şi eu pozele cu Mircea Geoană vizitîndu-l pe Sorin Ovidiu Vîntu, în miez de noapte, la el acasă. Ce se vede mai sus e crop dintr-un zoom pe una dintre poze. Întîlnirea ar fi avut loc azi-noapte, scrie atît Hotnews.ro, cît şi Caţavencu.ro, despre care relatează că ar fi avut loc în contextul arestării lui Nicolae Popa, fostul şef al Gelsor, arestat în Indonezia. N-am cum să nu îi dau dreptate lui Vali, care face legătura între arestarea de aseară şi declaraţia lui Mircea Geoană referitoare la demiterea Codruţei Kovesi.

Un moment tocmai bun să ne amintim de o altă vizită care s-a vrut secretă, efectuată de acelaşi Mircea Geoană, la Moscova. Candidatul PSD pare că s-ar vinde destul de ieftin, la toată lumea. Azi la Moscova, mîine la Vîntu, poimîine… Pe de altă parte, în momentul în care îl vizitezi pe Vîntu în miez de noapte, ceva-ceva n-are cum să fie în regulă, mai ales în contextul de mai sus. Din punctul meu de vedere, este încă o dovadă că Justiţia va încăpea pe mîinile unuia ca Adrian Năstase. Geoană este, pînă la urmă, doar o marionetă.

Asta aşa, apropo de clipul de mai jos:

27 comentarii

  1. Simpatic filmuletzu. restu’… nu mai mira pe nimeni.

  2. Poate. Probabil chiar dar nu uitati: Mai bine prostitutie decat dictatura !

    • prietene cred ca esti cu capul!!! vb de dictatura a lui basescu???? asta e dictatura cand presedintele este injurat la majoritatea televiziunilor care sunt controlate de psd-isti??????????????? cred ca ai uitat perioada adrian nastase cand nimeni nu comenta absolut nimic de rau despre el….fratilor romani voi chiar nu ganditi OARE CE CAUTA GEOANA LA VANTU AZI-NOAPTE??????? S-A DUS SA-L PUPE DE NOPATE BUNA?????????

    • Aberezi cu dictatura lui Basescu. Probabil ai in jur de 20 de ani si nu stii ce e aia dictatura!

      Mai bine un presedinte cu caracter decat o curva nevertebrata care sa vanda tara pt ca romanii sa mai ia 5 lei in plus la pensie. Mai bine un presedinte ferm si bataios decat o marioneta. Mai bine mort decat comunist!

  3. Evident pozele sunt trucate, Institutul de Expertiza poate confirma in cateva ore. ;)

  4. Apropo de “comert” ; in interviul de acum citeva zile din “Romania Libera”, presedintele T.B. afirma ca “Romania se vinde usor”. N-am vazut comentarii ; daca eu spun ca “gura pacatosului adevar graieste” inseamna ca sunt circotas ?…

  5. eu cred ca geoana nu era asa fraier incat sa nu isi imiagineze ca e filat .
    ce vreau sa spun este ca nu se expunea aiurea …
    variantele ar fi :
    – ori ardea asa de tare incat nu i-a mai pasat de consecinte
    – ori chiar nu are ceva de ascuns
    nu cred ca si-a imaginat vreo secunda ca nu se va afla de acesta vizita

  6. Vai de el…Mircea Geoana a luato rau de tot, cu vizita lui la Vantu de care declara ca nu-l place , sigur va pica …Traian Basescu presedinte!!!

  7. nu inteleg de unde si pina unde se fac astfel de conexiuni logice!sper ca ati citit stirea si ati realizat faptul ca respectivul a fost arestat intr-o tara straina si sper ca sinteti constienti ca respectiva extradare s-ar putea sa dureze citeva luni bune,daca se va realiza!asa ca nu vad de ce s-ar fi grabit geoana si vintu sa se intilneasca,doar ca urmare a acestui eveniment!
    in plus ,cind postezi pe blogul personal astfel de ineptii ar fi normal sa te documentezi daca nu cumva presupusa fapta penala nu este deja prescrisa,ca in cazul de fata!deci ,de ce s-ar teme vintu de respectiva arestare?
    cred ca mult mai normala ar fi fost intrebarea daca nu cumva respectivul filaj a fost realizat de persoane mult mai competente decit un ziarist de la catavencu!

  8. se vede clar disperarea lui Basescu dar ma intreb in 5 ani ce a facut????????????????? ore nu cumva a fost presedintele Romaniei sau am uitat?????????? sia adus aminte abia acum!!! pacat Basecu ai piedut!!!

  9. ce dictatura frate?…doamne!!!!!! Patetic!!!! Eu sunt pro Basescu…..Geoana este cantitate neglijabila…

  10. Nu ma mir de nimic.
    Toata lumea stie prea bine urmatoarele:
    -cei de la PSD, PNL, PC si UDMR fura
    -de la PDL nu fura nimeni, toti sunt foarte cinstiti
    -Geoana a facut aliante cu Voiculescu si cu PNL ca sa fure tara
    -Basescu s-a aliat cu PC(Voiculescu) si PNL in 2004 precum si cu PSD in 2008 numai pentru binele Romaniei si bunastarea Poporului
    -criza a aparut in Romania in 2009 din cauza PSD-ului, Basescu avea informatii sigure la sfarsitul lui 2008 ca in Romania nu va fi criza.
    -dupa cum se vede si cu ochiul liber, guvernul Boc a fost cel mai performant guvern din ultimii 20 de ani, bunastarea se simte.
    -Geoana e o marioneta, campania electorala a fost sustinuta de “marii moguli” contra promisiunilor unor privatizari frauduloase dupa alegeri
    -in PDL nu sunt “moguli” de aceea campania lui Basescu a fost mult mai modesta si a fost suportata din economii proprii si din cotizatiile membrilor de partid PDL. In staff-ul de campanie al lui Basescu au fost numai voluntari.
    -Basescu a organizat referendumul odata cu primul tur pentru ca asa era mai bine pentru Popor. Nu e adevarat ca si-a facut campanie electorala pe banii publici, aia era campanie pentru referendum. Drept dovada, in turul 2 PDL a schimbat aproape toate banner-ele si afisele electorale. Bine-nteles pe baza de donatii.
    -Basescu e sustinut de Popor, daca cu ar fi facut PSD-ul turism electoral in primul tur diferenta ar fi fost mult mai mare.
    -la sectiile speciale Basescu a castigat primul tur la o diferenta procentuala mai mare decat media nationala (vezi site-ul oficial BEC) pentru ca Poporul era plecat in delegatie si nu a putut sa-si exercite dreptul de vot la domiciliu
    -evident ca BEC a luat masuri si a emis o decizie ca in turul 2 sa fie suplimentate numarul de cabine de vot la sectiile speciale, pentru ca poporul aflat in deplasare sa-si poata exercita dreptul de vot in conditii mai bune decat in primul tur, ca sa nu mai fraudeze PSD alegerile
    In rest toate sunt zvonuri, falsuri, minciuni.
    Votati ca sa traiti bine !

    • Compara cele 200 de mil euro ale lui Videanu, cel mai bogat PDList cu cele 1600 ale lui Patriciu, si hai sa adunam toate dosarele coruptilor din PSD si PNL si sa le punem in balanta cu cele ale PDListilor. Basescu a recunoscut unde a gresit, e adevarat, mare lucru n-a facut, dar decat sa vina un presedinte marioneta care viziteaza oameni de afaceri precum SOV in turul 2, prefer sa-l am pe Basescu sau chiar si pe Mickey Mouse.

      Pe Basescu il sustine jumatatea de populatie care vrea sa munceasca si sa traiasca intr-o tara moderna, iar pe Geoana il sustine cealalta jumatate — oamenii carora le plac joburile lejere, sigure si bine platite obtinute pe pile, furaciunile, pomenile si linistea partidului unic. Depinde de ce popor vorbesti.

  11. crop dintr-un zoom :)) ametitor.

  12. Securisti mai sunt astia de la pd-l dimpreuna cu oficina lor hotnews. Vad ca au deprinderi destul de bune democrat-liberalii in aceasta directie. Deci, daca votez Basescu aleg inca 5 ani de psihoza securistoida.

  13. Geoana, oricat de Prostanac ar fi, nu e tampit si putea sa-si imagineze ca e nashpa sa-i faci vizite lui Vantu in plina campanie electorala.
    Si totusi s-a dus, galop, la miezul noptii.
    Eu am senzatia ca stirea asta e grava pentru ca ne arata cat de tari sunt sforile prin care Vantu isi manevreaza marionetele, chiar cand acestea candideaza la presedintia Romaniei.

  14. @alinutza: Geoana nu e tampit. Asa e el, pur si simplu. De aia s-a dus.

  15. Rog sa se respecte regulile de bun simt … si sa apara si comentariul meu , referitor la intalnirea VANTU cu GEOANA din seara zilei precedente confruntarii finale ,
    1.sorin ovidiu vantu NU EXISTA , exista un simplu handicapat loco motor (realitatea medicala si modul de deplasare a domniei sale arata acest lucru),
    intrebati 100 de oameni care nu l cunosc personal si va vor raspunde 101 canu au cunostinta de acest lucru …
    2.in spatele domniei sale se afla o comuniune de interese care s-a grupat in jurul lui viorel hrebenciuc,
    3.geoana a fost atras intr o cursa super ieftina in care sincer ma intreb cum de a fost posibilsa cada , refuz sa cred ca se ducea cu o seara inante de confruntarea finala la domnul vantu sa l asigure pe acesta ca duminica daca va fi ales presedinte sa l ajute ca ambasada din indonezia controlata 101 %
    de guvernul boc va favoriza disparitia lui popa nicolae …
    4.cred ca vantu i a promis ca i va spune ceva compromitator lui geoana despre basescu pentru intalnirea de azi
    5.daca in adevar a avut cunstinta de existenta lui popa nicolae in indonezia si cineva i a spus sa fie ajutat sa si prelungeasca valabilitatea pasaportului atunci in adevar aceasta stire provine pe surse de la SERVICII
    6.ar fi bine sa publicati si stenograma convorbirilor geoana -vantu ca sigur o aveti DEJA…
    7.va multumesc pentru ca daca nu va aparea comentariul meu cineva de la dvs. il citeste … noapte buna
    8. l am votat pe basescu dedoua ori pentru primarie de doua ori la presidentie si ultima data la referendumul desuspendare …
    DOAR ATAT … imi pare rau si acum am gresit de 5 ori … dar nu ma intorc ca PETRU ….

  16. draga Ovidiu parca Mircea Geoana este fiu de general la securitate si pe cine ma rog faci tu securist? cred ca sunte-ti pierduti si iti mai spun ceva asa au fugit cei trei de la opera din Timisoara ca si cei trei purcelusi de lup, din poveste stii tu:))))) si vreau sa te intreb de ce???? pentru ca sunt iubiti de popor? nu prea cred

    • Tac-su e mort si nu are nicio relevanta.Oricum nu pot sa votez cu Basescu. Imi insulta gramul ala de inteligenta pe care il posed. Parca mogulii erau buni cand il laudau non-stop, acum sunt rai. Nu il fac pe Basescu securist. Eu blamam doar metodele securiste pe care le aplica pentru a-si depasi contracandidatul.

    • Are foarte mare relevanta cine a fost tatal pentru ca, desi mort, este cel ce l-a educat (in spiritul idealurilor sale – nu-i asa ?). rivind gramul de inteligenta sunt de acord – de la 1,5 grame in sus poti gandi singur si face asocierile elementare care arata clar cine vrea sa subjuge definitiv interesele Romaniei unor grupuri din Est. Privind metodele securiste trebuie sa fii mai explicit, cred ca te-ai referit la trucarea unor casete video si introducerea unor teme legate de persoana si familia candidatului nu de programe (de exemplu de gasire a 80 de milioane de Romani pentru a fi hraniti de geoana).

  17. Ba are si inca o relevanta f. mare. In ce mediu a trait, cum a ajuns din inginer la Termocentrale Sud , director in Min de externe? La revolutie, taticul general la ALA, inspecta subteranele Buc. Partitura securitatii a invatat-o de mic si s-a folosit de ea toata viata.

  18. Ce tehnici de relaxare se presteaza la barlogul lui S.O.Vantu?
    Tailandeze?
    Daca il alegem pe Geoana, beneficiem si noi de relaxare la salonul “Meleficului”?

  19. daca il votam pe geoana, chiar ca suntem un neam de tampiti, retarzi, orbi!

  20. eu cred ca e deajuns sa ne prezentam la vot, indiferent pe cine punem stampila…ultimele dezvaluiri au dus populatia spre o directie.in comparatie cu basescu, geoana ei vai mama lui, nu e informat plus ca nu e deloc credibil…in toti anii astia oamenii au acceptat promisiuni, si am senzatia ca asa e obisnuita populatie, cel ce promite la toti e cel ce merita votat.fratilor, promisiunile sunt rahatele pe bati.base a optat pt o sinceritate care ii poate aduce si mult rau, nu mai promite mere verzi, pt ca stie ca i’ar sarii populatia in cap daca nu face ce promite, asta e…..geoana zice ca va gasi resurse…hahaha…avem un deficit in buget si nu e unul mic…mai nou geoana e magician??? sunt oare resursele acelea din partea persoanelor la a caror casa “se relaxeaza”????!!!solutia e una…sa mergem la vot…decizia e si mai grea, e trist ca nu avem de ales intre bine si rau, ci intre rau si un rau mai mic…dar asta e romania, trebuie sa ne implicam ca vrem ca nu vrem.in primul tur nu m’am prezentat, dar nu pot sa stau acum fara sa reactionez cand vad ce vad….posturile de televiziune omoara populatia cu manipularea..trebuie sa punem punct macar la asta!va fi ultimul vot la care ma voi prezenta!!!daca nici acum nu va ajuta la nimic inseamna ca noi suntem de vina, nu ei!