Încet-încet, ne iau ambulanţele şi ne duc înapoi în epoca Năstase

Nu credeam că, în viaţa asta, o să ajung să mai scriu vreodată despre subiectul ăsta, dar iată că se întâmplă: un serviciu judeţean de ambulanţă dintr-un stat european, în anul de graţie 2017, a rămas fără bani de benzină.

E genul ăla de ştiri pe care le scriam în perioada 2003-2005, când am intrat în presă, şi când ţara era condusă de onor măria-sa “număraţi-mi ouăle” Năstase. Ei bine, 15 ani mai târziu, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava îşi numără mărunţii să bage gaz în maşini ca să poată salva oameni.

Citiţi acest articol, e fix genul de text pe care-l scriam eu acum 15 ani în ziarul local unde-am început, tipic epocii Năstase. Despre cum nu mai sunt bani de benzină că bugetul a fost tăiat cu 40%, despre cum e plin de hârburi în parcare, cu maşini ruginite pe butuci sau trecute de câteva sute de mii de kilometri.

Cam asta e situaţia în teritoriu în timp ce noi ne mândrim cu realizările lui Raed Arafat la SMURD pe la televiziuni şi prin restul presei. Serviciile de ambulanţă au fost lăsate să fie mâncate de rugină. La propriu.

Şi, în timp ce ambulanţierii n-au bani de benzină ca să salveze vieţi, alţii fură 80% din bugetul îngrijirilor la domiciliu. Sau, mai bine zis, fură mai bine de jumate din întregul buget alocat pentru Sănătate. Ca să-l parafrazez pe Băsescu, “Să muriţi bine!”

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. Nu pot sa cred asa ceva. Incredibil. Dar in ce lume traim ?!

    Pai nici nu are rost, daca Doamne fereste se intampla ceva, sa sun la salvare. Sun un vecin, (sau un dusman :)) ) si am sanse mai mari sa ajung la spital, cu sanse de supravietuire.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.