Andrei Pleşu şi reclamele, anticonsumerismul şi ignoranţa

Nu reuşesc să mă prind dacă Andrei Pleşu trollează ca să crească traficul pe site-ul Dilema Veche sau dacă, pur şi simplu, a fost atât de nervos sau de entuziasmat de o idee, încât n-a mai stat să analizeze enormitatea pe care a scris-o. Zice Pleşu că nu înţelege de ce e nevoie de pauze publicitare şi că, nu mai bine, să se facă o emisiune zilnică doar cu reclame? O fi fost căpiat de reclamele Catena, îl înţeleg, dar…

Reclama este sufletul comerţului, iar ăsta e principalul aspect pe care Pleşu îl ignoră. România, în 2016, are o economie susţinută de consum, nu de producţie. România nu produce suficient cât să încaseze din producţie mai mult decât încasează din consum, fie el şi consum de bază – alimente, de exemplu. Consumul ăsta, care susţine economia românească, şi de care face abstracţie Andrei Pleşu, este susţinut şi – sau, poate, mai ales – de reclamă.

andrei-plesu

Pleşu mai face abstracţie de un fenomen, anume acela că reclama aduce vânzări, vânzările aduc profit, iar profitul este, într-o oarecare măsură, reinvestit în cercetare şi dezvoltare. Aşa se face că, de exemplu (superficial, dar suficient), producătorii de televizoare alb-negru care au avut profit după ce şi-au promovat produsele, chit că nu era nevoie de ele, ba poţi să spui cu lejeritate că a fost o nevoie indusă de publicitate, au băgat banii în cercetare şi au dezvoltat televizoare color. Din profitul din televizoarele color cu tub catodic, au dezvoltat televizoarele cu ecran plat, apoi, repetând procesul, pe cele de tip LCD, apoi LED, apoi smart-TV-urile şi aşa mai departe.

Da, dar la ce ne trebuie atâta tehnologie în televizoare? Dar cine spune că ecranul ăla e necesar doar ca să urmăreşti nişte posturi TV? Dimpotrivă, aplicabilitatea e mult mai mare, vezi marea invenţie numită internet, disponibilă… pe rezultatul cercetărilor şi dezvoltării unor ecrane noi şi tot mai bune. În societatea de azi, este sau nu internetul o nevoie? Sau este o nevoie indusă? Desigur, dacă vrei să trăieşti ca-n evul mediu, e doar indusă.

Dar, iată, că pornind, desigur, de la o invenţie de la sfârşitul anilor ’20, transformată de publicitate într-o nevoie indusă, e o tehnologie care se aplică în atât de multe domenii, ba mai mult, una extrem de necesară. Şi exemplele sunt nenumărate.

Banii nu pică din cer, iar dezvoltarea societăţii nu se face dând la sapă şi rugându-te la Dumnezeu. Am văzut cum a funcţionat asta cam de pe la căderea Imperiului Roman şi până prin Renaştere, într-o mie şi ceva de ani de beznă. Este cea mai simplă explicaţie a sintagmei “reclama este sufletul comerţului.” Şi al evoluţiei, aş zice.

Se poate argumenta, desigur, că şi ruşii, în epoca sovietică, au făcut cercetare şi dezvoltare, dar ar fi o glumă proastă, câtă vreme ruşii au copiat cât de mult au putut, inclusiv prin spionaj industrial. Asta din cauză că o piaţă liberă creşte competitivitatea şi este mult mai motivantă, inclusiv financiar, mai ales pentru angajaţi, decât o piaţă închisă, unde primeşti ordin să produci. Prin urmare, să ignori cu desăvârşire cel mai important merit al publicităţii, al consumerismului, este fie trollaj, fie ceva ce nu aş putea să-mi explic.

Genul ăsta de gândire anticonsumeristă e tot mai des întâlnită în ultima vreme. Nu spun că, în cazul multor produse, nu am vorbi exact de o nevoie indusă, de inutilitatea produsului în viaţa unui individ, dar într-o societate liberă (şi nu mă refer la piaţă, ci la societate), este dreptul oricărui individ să vândă – şi, implicit, să promoveze pentru a-şi creşte vânzările – ce vrea, cui are chef să cumpere, oricât de util sau de inutil e un produs.

Refuz să cred, totuşi, că Andrei Pleşu nu are lecturile necesare pentru a înţelege cum funcţionează economia şi prefer să cred că e doar o emanaţie a unei frustrări generate de reclame stupide şi prost plasate, chestie cu care pot fi complet de acord. Dimpotrivă, cred că Pleşu ar trebui să ştie mai bine ca oricine că evoluţia societăţii, inclusiv pe baze tehnologice şi culturale, a venit tocmai din capitalul privat, adică de la acele companii care au făcut profit ca urmare a veniturilor înregistrate din vânzarea produselor pe care, surpriză!, le-au promovat în rândul consumatorilor.

PS: Nu intru în discuţia despre capitalismul feroce. Despre aia, altă dată.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

14 comentarii

  1. Domnule Mihăileanu nu cred că dl Pleșu este împotriva reclamelor comerciale, ci împotriva EXCESULUI de reclame comerciale. Atât timp cât o reclamă îmi oferă minime informații referitoare la existența și posibila utilitate a unui produs, totul este în regulă.
    Sunt convins însă că și pe dvs vă deranjează uneori INVAZIA de reclame absolut cretine – de genul spray-urilor pentru mărirea penisului – iar exemple sunt nenumărate.
    Dvs sunteți tânăr; dl Pleșu și cu mine (avem aceeași vârstă) suntem mai conservatori și mai înclinați către bombăneală.
    Sunteți sigur că la vârsta noastră nu veți reacționa la fel?

  2. De, trebuie sa faca un ban si Senior Editorii, reporterii-at-large si editorialistii, ce sa-i faci. Intru pe VICE sunt intampinat fix de fereastra care-l irita pe domnul Plesu.

    Ce nu prea inteleg e cum se impaca misiunea VICE de a oferi “o întreagă lume a jurnalismului imersiv, investigativ, neconfortabil şi uneori chiar rebel” cu aceasta atitudine cuminte si acomodanta.

    Am gasit pe VICE asa: un articol impotriva pizzei, un articol anticonsumerist chiar de domnul Mihileanu impotriva automobilului, trei articole despre punk, o miscare anticapitalista, De ce nu poate sa aiba si domnul Plesu rebeliunea lui impotriva reclamelor?

  3. Eu n-as avea nici o suparare pe reclama. Dar sunt posturi tv care “dau” aceleasi filmuletze in aceeasi ordine macar o data la o jumatate de ora. Sa te “urci pe pereti”, nu alta…Nu mai spun ce stupide sunt filmele…Din cauza asta evit acele posturi tv si sunt produse pe care NU le cumpar. “Prietenii stiu de ce NU”…

  4. @AT: eu cred că n-ai priceput nimic din textul ăsta.

  5. Nu cred ca sensul discutiei ar trebui sa fie pro sau contra ideii de reclama/publicitate, ci despre doua caracteristici ale fenomenului publicitar:

    1. felul in care acel clip/reclama reflecta sau nu, in mod real, calitatile acelui produs;

    2. modalitatea realizarii unei campanii de publicitate astfel incat sa fie sau nu agresiva. Aici ma refer in mod special la reclamele de pe internet unde, in foarte multe cazuri, nici nu mai apuci sa citesti contentul respectivului site din cauza pop-up-urilor si a altor gif-uri si flash-uri.

    Daca pe partea de audio-vizual lucrurile sunt acum cat de cat reglementate, pe partea de content pe internet este, inca, un El Dorado… Si aici este buba cea mare, in opinia mea.

  6. Domnule, poate e adevarat tot ce ai spus, dar te rog, fii politicos si respectuos in exprimare cu unul dintre cei mai mari intelectuali in viata din Romania. Te rog mult, m-a zgiriat pe suflet exprimarea matale ! asa, mai respectuos fata de o somitate.Sa ne pretuim elitele intelectuale , asa ar fi normal si frumos ! Nu sunteti Antena 3 !

  7. @Alex Mihăileanu
    Multă agresivitate exagerată, bine împletită cu juvenilă mitocănie!

  8. DACĂ reclamele ar servi cu adevărat scopului declarat (independența financiară a postului TV) aș înghiți oricît de multe. Numai că banii respectivi sînt pentru țigările personalului (ca să nu leșine din cauza ”duhorii”). Am în vedere TOATE canalele românești, inclusiv TVR.

    Cît privește mecanismul prin care Dl. Pleșu ”înțelege” lumea propun un exemplu. În Dilema Veche Nr. 322/15-21 din aprilie 2010 Dl. Radu Cosașu (un fel de mentor al persoanei în discuție) scria următoarele:

    „Un foarte bun prieten, tobǎ de carte, şi-a cumpǎrat, bucuros, primele douǎ volume ale Enciclopediei Universale Britanice (volumul I: A capella – Augustin, volumul II: Augustin – Bowditch) şi, în fiecare zi, îşi gǎseşte timp sǎ citeascǎ douǎ-trei articole din cuprinsul ei; a insistat îndelung sǎ fac şi eu aşa; l-am ascultat; nu pot sǎ vǎ spun cît de bine îmi face sǎ ştiu cine a fost Belizarie şi ce sînt elemnicii.”

    Observați sarcasmele veninoase (”tobă de carte”, detaliile ”pedante” cu privire la volume, etc.). Totul derivă din maniera în care umaniștii noștri ”înțeleg” cultura: literatură 90%, un pic de teatru și film, arte plastice pe ici pe colo. Biologia, medicina, istoria, geografia – asimptotic spre zero (Dl. Cosașu nu știa cine a fost Belizarie ?!?!). Dacă științele exacte ar fi doar ignorate s-ar mai înțelege, DAR ELE SÎNT DE-A DREPTUL DISPREȚUITE (împreună cu cei ce le stăpînesc).

    Și iată partea a doua a demonstrației: în numărul următor Dl. Cosașu revine (probabil sub asaltul unor mesaje de la cititori):

    „Dintr-o eroare umană, în recomandarea mea din numărul trecut a apărut că aș fi citit în Enciclopedia Universală Britannica despre elemniți. Nu există așa ceva. În enciclopedie există – deși în natură au dispărut – belemniți, un grup de cefalopode înrudite cu sepia și caracatița. OF, ERORILE UMANE !” (sublinierea mea).

    Observați argumentarea prin ocultare (Belizarie-cel-neimportant a dispărut) și prin distorsionare (elemnici-elemniți – se sugerează o greșeală de tipar). Plus un fel de mea culpa în deriziune (OF, ERORILE UMANE !)

    Q.E.D.

  9. reclamele sunt facute pentru a a te informa pe tine, cetatean, ca exista produsl si/sau serviciul X. sa te informeze intelegi? este treaba ta daca decizi sau nu sa cumperi acel produs sau serviciu. pentru ca aceste reclame sa ajunga la tine, cetateanule, sunt folosite mai multe canale/modalitati/… etc de comunicare. printre acestea se numara si televiziunea unde sunt livrate sub forma de calupuri. agentiile de advertising care gestioneaza contul unui mare advertiser (telefonie mobila, masini, tampoane igienice, medicamente, etc) cumpara spatiul de reclama de la televiziune in baza unul plan de media facut impreuna cu clientul (cel care da banul). tot in baza acestui plan sunt stabilite si intervalele orare la care se difuzeaza reclamele. aceste intervale sunt stabilite in urma unor studii de piata care redau obisnuitele de consum ale publicului vizat de rreclama. de exemplu, reclma la un produs sau un serviciu care se adreseaza unui public urban, intre 30 – 50 de ani (persoane active, dinamice) care ajung acasa seara dupa ora 21.00 nu va fi niciodata intr-un calup de publicitate difuzat la ora pranzului cand in fata tv sunt gospodine. mai mult, nici ordinea plasarii unui spot in cadrul unui calup publicitar nu este intamplatoare. locurile scumpe sunt cele de la sfarsitul calupului (ghici de ce).
    in mare, cam asa functioneaza. o televiziune comerciala traieste din banii pe care ii obtine in urma vanzarii spatiului pentru publicitate. Dl Plesu stie oare ca domnia sa este un brand? Si inca unul valoros!

  10. Andrei Pleşu, pe fond, are dreptate, există multe reclame neinteresante, există multe reclame stupide etc. Şi există atît pe TV, cît şi pe net.

    Eu nu-i condamn punctul de vedere, ci spun că problema textului e că pune totul în aceeaşi oală, ignorînd complet logica economică. E ca şi cum ai cere lumii să nu mai precizeze numele revistei Dilema Veche şi să nu mai dea share-uri pe net, că s-ar putea să enerveze doi români care se uită la Măruţă, nerealizînd că e un deserviciu tocmai pentru revistă. Or, Andrei Pleşu asta face, generalizează, făcînd abstracţie de faptul că inclusiv el profită de pe urma reclamei.

    Mă rog, eu tind să cred că a fost o verbalizare a unei frustrări pe care o are toată lumea, însă în acelaşi timp, deşi, pe de o parte, e binevenită punerea problemei, pe de altă parte, de la Andrei Pleşu avem aşteptări mai mari, de argumentare şi de punere în context, nu doar de exprimare a unei frustrări.

  11. ma tem ca nu sunt de acord cu dvs. Reclama ca suflet al comertului si ca motor al economiei era o paradigma perfect functionala in urma cu 30-40 de ani. De atunci, agatandu se de acesata paradigma comerciantii si producatorii de diverse produse care mai de care mai invoatoare cum ar fi o sticla de plastic cu un litru de apa in ea, continua sa o explaoteze la modul absoult bovin. Adica ne dau volume tot mai mari din acelasi concept prafuit pe principiul daca relama noastra se difuzeaza de 10 ori pe zi si a competitorului doar de 3 noi vom vinde mai mult. In primul rand denota ca produsul unuia nu este cu nimic mai bun decat al celuilat daca diferenta de vanzari se vede din numarul de rulari a reclamei. In plus este o invazie grobiana a timpului si intimitatii mele. Si chiar mai mult, vazand producatorul ca nu ma uit la reclama lui recurge la diverse tertipuri ca sa ma faca sa ma uit. Desi stie ca nu vreau sa ma uit pt ca nu ma intereseaza el insista sa mi puna un buton fals de inchidere ca totusi sa ma duca pana la siteului lui cu apa minunata in sticla de plastic. Vreti sa va spun o companie care nu are nici o reclama pe pagina si care nu si face niciodata publicitate: google. Oamenii prezentului cauta ceea ce vor sa si cumpere nu asteapta sa le spuna un mascarici sau o tipa aratoasa ce apa trebuie sa bea. Deci aceest mod de a face publicitate, intruziv si ineficient se pregateste de disparitie. La fel ca si vanzatorii de indulgente la vreme lor.

  12. @ovidiu: de acord, paradigmă expirată. În acelaşi timp, nu poţi să o negi complet, să-i negi rolul fundamental, cum se întîmplă în textul respectiv, iar eu fix asta ziceam, că e o negaţie gratuită.

  13. Cred ca domnul Plesu s-a revotat pe un tip de manipulare a reclamelor tv – acela de a exploata starea momentana a telespectatorului. in rest sunt televiziuni care au programe de prezentare a produselor si asta chiar si in Romania.
    mai e fenomenul ca o reclama nu iti prezinta si partile negative ale produsului promovat si nici ca incearca sa iti inoculeze idei de consum – cum era reclama ai ca pleci in vacanta scumpa pe credit, sau daca copilul tau bea apa il stii in siguranta.
    de asemeni producatorii care nu isi fac reclama sunt dezavantajati de concurenta si asta nu prea mai e economie libera de piata.
    televizoarele au trecut de la alb-negru la color si apoi LCD si plasma datorita concurentei nu datorita reclamei si consumatorismului pietei. de pilda am stat in hotele ieftine in Germania ce aveau televizoare pe tub catodic din anii 90 – si asta pentru ca nu au urmat trendul consumatorist.
    se poate trai si fara internet, si fara masina si fara televizor – insa viata e lipsita de divertismentul si placerile pe care acestea ni le-au adus.

  14. O anumită perioadă de timp, cam până prin 1979, şi comuniştii credeau asta: că dezvoltarea societăţii nu se face dând la sapă şi rugându-te la Dumnezeu. Adică din punctul lor de vedere, ceea ce aveau vesticii trebuia să aibă şi un estic care munceşte: Pepsi în 1966, Dacia în 1972.

    După care a venit realizarea, ca în desenele animate când scoate unul un ciocan şi te pocneşte: cine e prea dezvoltat, evoluat şi cult nu mai vrea să dea la sapă şi să se roage la Dumnezeu, Partid, Marx sau la cine se închinau ei. Emite prea multe pretenţii şi nu mai ţine seama de împărţirea societăţii pe caste.

    Aşa încât după 1968 a venit 1988, după 2006 a venit 2010.

    Cam aşa, ca la japonezi: după 1920 a venit 1941.