Antenele rămîn pe Dolce. Pe aceiaşi bani

Scandalul RCS-RDS vs. Antena Group e tot acolo: Antenele se plîng cu mesaje pe ecran, RCS nu dă drumul posturilor Intact pe satelit. Mai tăcut, în ultima vreme, căci presa n-a mai scris, recent, mai nimic. Mai ales după ce Focus Sat, compania de satelit a UPC, decisese să scoată Intactul din grilă. Rămăsese de văzut ce se întîmplă cu negocierile dintre Antena şi Romtelecom, pentru preluarea celor cinci posturi pe Dolce. Ei, bine, scandalul făcut de RCS şi-a atins scopul: Antena Group nu primeşte nici un leu în plus. Pînă acum, cel puţin. Într-un mail remis presei, reprezentanţii Romtelecom anunţă:

Confirmăm că am încheiat negocierile cu Antena Group pentru continuarea difuzării celor cinci posturi TV pentru clienţii de televiziune prin satelit ai Romtelecom. Astfel, colaborarea dintre cele două companii va continua în aceleaşi condiţii cu cele anterioare, oferind clienţilor Romtelecom acces la oferta completă de canale romaneşti relevante pentru ei.

Nu ştiu ce se va întîmpla mai departe, dar am o vagă bănuială că Focus Sat va reintroduce posturile în grilă, la un moment dat, cel mai probabil, pe o sumă derizorie sau chiar pe gratis. Şi, într-un final, RCS va reintroduce televiziunile Intact şi nu va plăti nimic pentru ele. De ce? Pentru că Romtelecom este singura companie exclusiv pe satelit, fără infrastructură de cablu, şi ar fi riscat să piardă clienţi. Din punctul meu de vedere, Romtelecom a ieşit mai cîştigată din afacerea asta.

Încă nu s-a terminat. O să ne mai distrăm vreo două luni. De cealaltă parte, UPC şi RCS-RDS nu depind neapărat de abonaţii cu lighene pe casă. Deşi, totuşi, sînt curios cîţi clienţi a pierdut, dacă a pierdut, RCS-RDS.

7 comentarii

  1. Din pacate focus sat nu a scos din grila nici un post al antenelor.
    chiar daca le-a expirat contractul.

  2. RTL are infrastructura pe cel mai modern cablu. Cel de net – IPTV

    • @huitzlopochtii: corect, cu un singur amendament – Dolce Interactiv este scump comparativ cu serviciile pe sîrmă obişnuită, ceea ce nu prea-l face competitiv. Plus că, să-l lansezi ca serviciu separat, e complicat cu licenţele de distribuţie a conţinutului.

  3. eu le-am scris celor de la Focus Sat, de la care am satelit, cu rugamintea de a NU introduce Antenele in grila. De banii aia ar putea face lucruri mult mai bune :)

  4. “Pentru că Romtelecom este singura companie exclusiv pe satelit, fără infrastructură de cablu, şi ar fi riscat să piardă clienţi”: nu cumva au NextGen?

  5. in jur de 90/10. la un total de 1,200,000 clienti RTL, s-ar putea sa conteze totusi.