România de acum 25 de ani versus România de azi

Din când în când, am câte-un flashback. Nu cred că există o traducere corectă pentru termenul ăsta, în limba română, pentru că se manifestă fix aşa: îţi apare o imagine în faţa ochilor, brusc, pentru o fracţiune de secundă. E o imagine clară, o amintire, dar nu precum cea din filme, în care vezi tot ce s-a întâmplat acum 25 ani ca-n Tânăr şi neliniştit, de se derulează până te plictiseşti.

anuntul-telefonic

Nu. E ca o poză, scurt. Apare, de obicei, în legătură cu alte elemente din câmpul tău vizual. Spre exemplu, mergând pe la Romană, la un moment dat, am văzut numele unui chioşc scris cu un font anume pe copertina aia de soare. M-a străfulgerat imaginea unuia dintre primele cuptoare de pâine private din oraşul de baştină, chiar în corpul halei centrale a pieţei, de unde luai acea “pâine turcească,” întotdeauna aproape fierbinte, pufoasă, cu miezul de un alb ieşit din comun şi cu “bumbii” de pe partea care-a stat în tavă, care făceau coaja uşor zgrunţuroasă.

Legătura dintre fontul din numele chioşcului şi cuptorul de pâine nu e întâmplătoare, e acelaşi font pe care îl folosea brutăria şi acelaşi care, timp de mai mulţi ani, a fost la modă în rândul multor chioşcuri sau magazine de prin ’93 şi până prin ’97.

Astea sunt momentele care-mi spun lucruri despre mine, care-mi confirmă că pasiunile mele se trag din lucruri care m-au fascinat în copilărie. Fonturile – unul dintre acele lucruri.

Apoi, citind articolul ăsta al lui Vlad Petreanu, m-a străfulgerat imaginea unei fotografii de ziar, mă uitam la ea de aproape şi mă mânjisem pe degete de la tuşul folosit la vremea aceea de tiparniţele de tip offset, care lăsau acele puncte perfect aliniate dintr-o diagonală în alta. Eram fascinat de faptul că toate pozele erau formate, de fapt, din puncte lângă puncte.

Gândul ăsta m-a mai frământat în ultimii doi ani. De-a lungul ultimilor 12, am făcut presă, am făcut design şi am făcut fotografie. Am fost întotdeauna fascinat de litere, de la forma lor şi până la înţelesul lor, de alinieri, de simetrii, de gridul din cataloagele Neckermann care mai scăpau prin România, înainte de ’89, şi de revistele nemţeşti unde totul arăta perfect, de la hârtia lucioasă la perfecţiunea designului obiectelor de mobilier din poze.

Acum 25 de ani, România era într-o altă lume, o lume în care ziarele erau tipărite pe o hârtie de ambalat parizerul – pe care-l mâncai cu tot cu plumbul din tuş, acum citeşti ştirile de pe mobil. În cel mai fericit caz, aveai telefon, altfel stăteai la coadă la telefonul public, cu pumnul de fise, ca să-ţi suni neamurile care avuseseră noroc. Acum, ai iPhone.

Acum 25 de ani, căutai partenera de viaţă prin anunţuri de tipul “Domn serios, educat, stagiu militar satisfăcut, 35 ani, situaţie bună, loc de muncă stabil, apartament două camere, caut doamnă sau domnişoară prezentabilă pentru relaţie de lungă durată.” Acum, ai Facebook.

În anii ’90, dădeai anunţ la ziar că vinzi casetofon sau televizor după ce avuseseşi bafta să te întorci cu un portbagaj întreg din Turcia, una dintre primele ţări în care s-a putut călători mai uşor.

În ’90, videai Deck-ul (ce mama naibii mai e aia?, se-ntreabă acum cititorii mai tineri), radio stereo, maşini de scris şi faruri de Oltcit sau mobilă de sufragerie şi se dădeau anunţuri în care se căutau parteneri de corespondenţă. Zău, oameni care voiau să cunoască alţi oameni şi-şi trimiteau scrisori, nu mail-uri, nu mesaje pe Whatsapp şi nici pe Facebook. Şi-acum se mai vând, dar le mai cumpără doar nostalgicii sau colecţionarii. Ş-apoi, ce să faci cu farurile de Oltcit azi?

Peste cinci milioane de oameni au dat anunţuri, în ultimii 25 de ani, în Anunţul Telefonic. Primul număr a apărut pe 7 iunie 1990, tocmai s-au împlinit 25 de ani acum două zile. Anunţul Telefonic apare şi astăzi tipărit, probabil printre puţinele ziare apărute în 1990 care încă mai rezistă, şi are, în continuare, puncte de preluare a anunţurilor. Însă, aşa cum era normal, e şi pe net, la anuntul.ro, înregistrând lunar peste un milion de vizitatori.

Cu ocazia celor 25 de ani, Anunţul Telefonic a retipărit prima ediţie. Nu ştiu dacă pe acelaşi tip de hârtie şi cu acelaşi tip de tiparniţe, nu cred că cerneala mai rămâne pe degete, dar e disponibil în punctele de preluare a anunţurilor pentru oricine vrea să facă o comparaţie cu 2015 sau pentru cei care vor un număr de colecţie. Pentru toţi ceilalţi, care sunt doar curioşi, primul număr din Anunţul Telefonic e disponibil online şi poate fi citit pe site-ul ziarului.

Articolul face parte din campania de promovare a ediției aniversare Anunțul Telefonic 25 de ani.

6 comentarii

  1. din pacate anuntul telefonic nr 1 e in flash si macul meu ahead of it’s time cu el capitan nu-l vede deloc. nu ca nu vreau eu flash, dar cum acum 25 de ani nu era flash s-a ajuns acum sa nu mai fie necesar [peste tot]. uite cum se intoarce roata si acum ar trebui sa fie ca acum 25 de ani

  2. Mi-au dat lacrimile citind primul numar din Anuntul Telefonic. Am realizat brusc cat am imbatranit. Doar privind la sectiunea Cinema. Parca am vazut “I de la Icar” acum 1000 de ani in sala aia intunecoasa si rece.

  3. Avea si top de muzica rock …. :)))

  4. Stiu painea aia turceasca!

    si ca tot scriai deunazi ca nu stii de ce scrii :))
    As vrea sa-ti spun ca nici eu nu stiu de ce o faci. Nu-ti iese deloc si subiectele pe care le abordezi nu ti se potrivesc. Nici aerul ca parerea ta e avizata sau ca aduci ceva nou sau relevant pe tema aleasa. Comentariile pe care le primesti sunt mediocre si indiferent cati oameni rezulta din statisticile tale ca te-ar citi, scrii prost si valoarea adusa e mica.
    Iti irosesti energia si talentul (pe care eu personal cred ca-l ai).

    azi a iesit ceva mai bine. sunt unele cuvinte carora reusesti sa le dai viata, sa le transformi in imagini care, daca si cititorul e interesat, pot sa-l bantuie :))

    ar trebui sa scrii literatura sau ceva similar, sau sa o lasi balta cu totul si sa iti pui toata energia creatoare in fotografiat.
    daca o fi mai ramas ceva, la cata cred ca ai consumat cu articolele alea vreme de… (pe bune?) 12 ani!

    • @mihaela: auzi, da’ tu de ce nu te apuci de scris nişte literatură? Că spre deosebire de mine, care gîndesc mai mult în engleză de la prea mult citit texte de-afară, tu te descurci mai bine în română, ai citit mai mult ca mine în română şi-ai mai făcut şi Literele :) Iar de talent nu duci lipsă, ai cu carul, de n-aş şti…

  5. “M-a străfulgerat imaginea unuia dintre primele cuptoare de pâine private din oraşul de baştină, chiar în corpul halei centrale a pieţei, de unde luai acea “pâine turcească,” întotdeauna aproape fierbinte”

    În vremurile pâinii turceşti şi Daciei Liberta, categorii de public foarte numeroase au făcut pe Dracu-n patru să se despartă cultural de Iepoca lu’ Tovarăşu’. Orice era bun, numai să nu mai fie de acolo şi să arate altfel.

    Dar, cum ar fi zis Dan Alexe, astea erau chestii de suprafaţă, de ornament. O societate tradiţională care ar putea fi socialistă sau musulmană rămâne dependentă de anumite manii şi obiceiuri, în special în ceea ce ţine de relaţiile sociale şi familiale, manii pe care nu şi le poate pierde uşor în numai 2-3 ani.

    După ce a murit o generaţie, a crescut alta şi au rămas la mijloc oamenii care erau maturi atunci şi au ajuns acum la 60 de ani şi peste, sunt redescoperite încet-încet chestii “de suprafaţă sau de ornament” din acea epocă, deşi substratul lor, complexul de relaţii sociale şi familiale, s-a schimbat niţeluş în timpul ăsta.