Apple e de vină pentru capitalismul sălbatic de azi

M-a izbit azi. Profitul pe 2018 al Apple a fost de 60 miliarde dolari. Profitul pe anul trecut al facebook a fost de 22 miliarde dolari. Profitul Amazon a fost de vreo 11 miliarde. Tot prin zona aia, vreo 11 miliarde, a fost profitul General Motors.

Care-s diferențele? General Motors produce mașini. Niște chestii imense raportate la dimensiunea unui iPhone sau Mac. Chestii imense care implică niște cheltuieli uriașe, de la producție și până la transport. Ce produce facebook? În esență, nimic. Și, iată, profit de 22 miliarde dolari.

Nu că alte companii, precum Microsoft, n-ar fi avut profituri mari în anii anteriori, dar capitalismul curent a luat-o pe arătură odată cu cifrele prezentate de Apple. Apple a crescut constant în ultimii zece ani. A crescut de la nimic la cea mai valoroasă companie din lume. Să fim serioși, înainte de iPhone, Apple era undeva pe lângă o varză.

Odată cu cifrele alea, au apărut așteptările nerealiste. Citesc constant articole despre piața de IT și mă iau cu mâinile de cap când văd câți bani se ard aiurea. Industrii care chiar produc lucruri utile oamenilor, lucruri pe care le folosesc zi de zi, nu valorează în întregime cât valorează o companie care nu produce nimic, precum facebook.

Și cum să n-o ia economia pe arătură când toată lumea așteaptă profituri uriașe? Te uiți la o firmă cu profit de o sută de milioane dolari anual și nu dai doi le pe ea. Păi, o sută de milioane de dolari sunt bani de semințe. Nu investesc în așa ceva. Eu vreau miliarde. Eu vreau Apple. Eu vreau facebook, Amazon, Google, Microsoft!

Cea mai mare bancă din SUA, JP Morgan Chase, a făcut 32,5 miliarde dolari profit în 2018. E nimic pe lângă Apple. Nici nu ne mai interesează băncile! Vrem tehnologie! Vrem miliarde!

Stai și te gândești un pic, așa, aiurea: băi, dacă eu aș avea 1% din acțiunile unei companii cu profit de 100 milioane dolari anual, aș încasa un milion pe an. După taxe, vreo 840.000, probabil. Acu’, serios, cât de repede poți să toci banii ăia?

Sunt niște sume imense. Un milion de dolari pare puțin, dar câte un milion de dolari pe an, timp de zece ani? Cât poți să toci? Câte mașini să-ți cumperi? Câte case? Câte plimbări prin lume? Câte Moet-uri și câte kile de icre negre?

Nu zic că nu se poate, departe de mine gândul, dar… De când a devenit un milion de dolari bani de semințe? Și, de fapt, asta e problema capitalismului de azi. Și de asta Apple e cauza principală. Că a creat niște așteptări nerealiste de la tot ce înseamnă economie. Că lumea s-a scufundat într-o ignoranță crasă.

Cifrele Apple au pus presiune pe toți ceilalți. Să facem bani! Băi, da’ câți bani poți să faci, până la urmă? Și când îi faci, ce faci cu ei? Îi ții acolo? Că, de altfel, asta e marea problemă a economiei (a macroeconomiei, mai degrabă): că banii sunt o marfă care creează cerere și ofertă.

Că dacă tu ții banii deoparte în loc să-i investești sau să-i cheltuiești, suprimi cererea, iar ăla cu oferta tre’ să scadă prețurile. Cât de mult scazi prețurile? Dacă le scazi sub costul de producție, te duci pe pierdere. Dacă toată economia e pe pierdere din cauză că unii țin cu dinții de bani, intri în criză economică. Acu’ câțiva ani am trecut prin așa ceva, ar trebui să fim familiari cu situațiunea.

“Valoarea banului” nu e o vorbă-n vânt. Banul este o marfă, la fel ca toate celelalte. Diferența dintre ban și restul mărfurilor e că, în ziua de azi, nu se mai face troc. Ca să cumperi o casă, trebuie să cumperi bani. Ca să cumperi bani, dai la strung. Îți vinzi forța fizică (sau intelectuală, nu contează), adică propria marfă, pe altă marfă pe care o dai la schimb pentru o a treia marfă de care ai nevoie (casă, școlarizare, mâncare, obiecte etc.).

Problema cu valoarea banului nu se trage doar dintr-o ecuație matematică, dintr-un raport cerere/ofertă banal, ca atunci când cumperi pepeni din piață: mai puțini la început de sezon, deci mai scumpi, mai ieftini la sfârșit, că vânzătorul vrea să scape de marfă.

Nu, valoarea banului se trage dintr-o ecuație mai complexă care implică inclusiv o variabilă emoțională de tipul celei descrise mai sus: nu investesc, că nu câștig destul, țin banul la teșcherea, aștept miliardele. După o vreme, când banii sunt la mare căutare (că toată lumea îi ține în loc să-i circule), te mai izbește o criză. Iar ăia care au ținut de bani o iau de la capăt cu specula: cumpără ieftin, așteaptă să crească valoarea, vând, apoi țin din nou de bani până în următorul ciclu similar.

Sper, sincer, ca într-o bună zi, să ajungem să trăim într-un episod din Star Trek, în care nu mai există bani. Doar atunci lucrurile se vor ameliora, iar lăcomia prostească nu ne va mai ține pe loc. Duda e că, până atunci, tre’ să gândească cineva un sistem economic sustenabil, că ceva tre’ să dai la schimb când ai nevoie de un apartament mai mare când ți se naște un copil.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Vezi ca la Facebook alea sunt veniturile, nu profitul. Și dacă te uiți, valoarea la Bursă este cam 600 de miliarde. Și profitul vreo 4 miliarde. Deci dacă ai avea 600 de miliarde mâine și cumperi facebook, îți iei banii înapoi în 150 de ani. Parca nu mai sună așa de interesant.

    Apple valorează pe la 1000 de miliarde. Profitul e pe la 40 de miliarde. Tot ți-ar trebui vreo 25 de ani.

  2. Nope, veniturile au fost de 55 mld. in 2018. Look again. E profit. Termenii sint confuzi, income, earnings, profit etc. Earnings e profit.

  3. “O companie care nu produce nimic” – conform definiției ăsteia, aproape orice companie care oferă servicii și nu mărfuri la kilogram, nu oferă în realitate nimic. Greșit, nu mai suntem în secolul 19.

  4. Cred că înțelegi la ce mă refer. Dacă mîine s-ar închide facebook, lumea ar ține doliu fix trei zile, după care ar găsi altceva.