De ce n-au Mac-urile stickerele Intel pe ele. (Încă) o poveste cu Steve Jobs

S-au tot scris anecdote cu Steve Jobs, iar de fiecare dată când mai apare câte una, merită citită măcar pentru amuzament. Acum vreo două săptămâni, Ken Segall, fost director de creaţie al agenţiei care s-a ocupat de campania Think Different pentru Apple – şi cel care a coordonat-o – a postat şi el o anecdotă simpatică.

E un exemplu haios despre puterea de negociere a lui Jobs şi despre creativitate, despre cum Apple s-a luat la trântă cu Intel – practic, compania care s-a promovat pe seama tuturor producătorilor de PC-uri – şi o poveste despre una dintre cele mai bune (şi, mai ales, eficiente) campanii publicitare făcute vreodată (Intel Inside) şi relativ subestimate în ochii poporului de rând.

PS: Motivul pentru care Apple a trecut la procesoare Intel a fost pur marketing – deşi procesoarele folosite de Apple aveau viteză mai bună, consumatorii le percepeau drept slabe. Restul poveştii e în link-ul de mai sus. Ca idee, Mac-urile n-au avut niciodată stickerul “Intel Inside” pe ele, iar când s-a anunţat parteneriatul, Paul Ottelini, CEO-ul Intel, a apărut pe scenă îmbrăcat într-un hazmat suit, ca-n reclamele Intel de care făceau mişto cei de la Apple.

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

4 comentarii

  1. Good story, multumesc 🙂

  2. De fapt nu. În primul rând “procesoarele Apple” == PowerPC și nu erau strict produsul Apple. Mai mult o colaborare între IBM/Motorola și Apple unde Apple colabora mai mult dând banii și IBM și Motorola făcând procesorul.
    În al doilea rând au trecut la Intel din cauză că PowerPC-ul nu avea un viitor foarte strălucit, tindeau spre variante cu frecvența cât mai mare și cu consum mare de putere, disipare mare de căldură. În timpul ăsta procesoarele Intel aveau performanțe similare dar cu un consum redus de putere și cu o strategie pe termen lung mai coerentă decât cea a IBM/Motorola. Așa că Apple, deși făcea tot posibilul să-și bată penisu’ de Intel, la un moment dat n-a mai avut de ales și a acceptat un procesor mult mai eficient și umblă zvonurile că și mult mai ieftin decât ceea ce primea de la IBM/Motorola. Și a fost o gălușcă înghițită cu greu de către Apple că nu le-a picat tocmai bine să îmbrățișeze ceea ce atâția ani au înjurat.

  3. @Meekuu: 1. Apple, PowerPC, irelevant pentru publicul larg :). 2. cu un pic de push pe research, cred c-ar fi nimerit ei ceva, dar da, ar fi durat, probabil, mult prea mult. În rest, anecdota e mişto.

  4. Nu-i deloc irelevant, cpu-urile alea erau folosite pe serverele IBM la greu. De altfel în vremea aia cpu-urile risc erau cam pe toate tipurile de servere și ăsta era un selling point destul de bun. Sun aveau SPARC, Compaq avea Alpha, IBM aveau seria Power.
    Nu era vorba de reasearch, tot ce a produs IBM pentru Apple se baza pe arhitectura lor. Ar fi avut nevoie de reasearch să schimbe arhitectura de la bază complet ceea ce nu se putea face. Intel deja era acolo.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.