Asigurarea de sănătate obligatorie şi coplata. Explicaţia pentru toată lumea

În decembrie, am tot bătut medici. Ştiu, am rămas dator c-o poveste despre ORL-işti. În ianuarie, am lăsat spitalele exclusiv pentru policlinică. La uşa doctoriţei, mulţi pensionari. Discuţii, după cum era de aşteptat, despre coplată, despre “ne ducem de rîpă”, despre “ne lasă cu chiloţii rupţi în fund”, “de unde să le mai dăm şi lor bani?” şi aşa mai departe. Lumea nu înţelege la ce-i bună coplata.

Cum funcţionează coplata

Sistemul medical românesc de sănătate e prost. A fost prost gîndit încă din 1990, cînd s-a păstrat modelul comunist, protecţionist, care a încurajat şpăgile. În continuare va fi prost, chiar şi cu noua lege a sănătăţii, dacă nu se specifică foarte clar ce se întîmplă cu banii din asigurări. Pînă acum, s-au dus în găleata comună şi, în loc să meargă către Sănătate, s-au dus ba pe la autostrăzi, ba pe la pensii, ba peste unde-a avut chef guvernantul, indiferent de partid. Coplata face, într-un fel, mai uşoară gestionarea banilor. Ar trebui să fie mai ales în interesul medicilor de familie şi al celor din policlinici, unde există o limită de 20 de consultaţii pe zi pe care le decontează Casa de Asigurări de Sănătate.

În primul rînd, banii din asigurări ar trebui să meargă – la modul optimist, ideal şi pur teoretic – în investiţii în sistemul de sănătate. Adică în refăcut spitale, dotat secţii, aparatură nouă şi aşa mai departe. Banii din coplată, cel puţin o parte dintre ei, ar putea să meargă, lejer, către salarii. Ştim deja că medicii care n-au cine ştie ce vechime trăiesc din şpăgi, nu din leafă. Un al doilea efect ar fi că plata în spital sau la medic ar trebui să descurajeze şpaga. Adică românii oricum sînt săraci: în loc să dea şpagă, dau aceiaşi bani medicului, dar primesc în schimb chitanţă.

Dezavantajele sistemului

Partea proastă e că nu poţi dezobişnui omul, deci va primi chitanţă şi va da şpagă oricum, “că altfel nici nu se uită la tine”. Şi mai avem. De exemplu, banii din asigurări se vor duce, ca înainte, tot prin alte părţi, iar sistemul va fi în continuare defavorizat. Medicii din policlinici vor continua să ceară trimiteri de la medicii de familie, ca să încaseze bani şi de la asigurări, şi de la pacient, iar medicii de familie vor face şi ei un pic de evaziune fiscală, că şpaga rămîne, ca şi pînă acum, neimpozabilă. În spitale, asistentele sau medicii vor continua pe acelaşi principiu: nu-i bagi în buzunar, nu se uită la tine.

În concluzie, din punctul meu de vedere, e un pas înainte. Sîntem prea săraci ca să nu plătim, iar asta ne va obliga să refuzăm să dăm şpăgi. Nu se va schimba comportamentul peste noapte, dar nu mai sîntem chiar atît de departe. Dacă se pune şi de-o reglementare prin care banii din asigurările de sănătate se întorc tot în Sănătate, putem spune că am evoluat cu 30 de ani.

PS: Lumea se plînge că, acum, internarea costă. 100 de lei per săptămîna de stat în spital. Nimeni nu întreabă însă cît costă ziua de spitalizare. În 2005, cînd încă mai scriam pe Sănătate, într-un spital de urgenţă, costurile zilnice per pacient se ridicau la 90 de lei. Fast-forward şapte ani, corelaţi cu preţurile actuale, cu cursul de schimb, cu mersul economiei şi cu ce mai doriţi şi spuneţi-mi dacă vi se mai pare scumpă o săptămînă de stat în spital.

Sursă foto.

19 comentarii

  1. DIn cate stiu eu sunt 2 chestii cu banii. Sunt odata banii din asigurari de sanatate care e buget separat la CNAS, si bugetul ministerului care e parte din bugetul mare. Nu stiu exact care ce plateste. Dar oricum, de exemplu numai incasarile din accizele din tigari, care teoretic se retin pentru cheltuilile mai mari pe care le are statul cu fumatorii, sunt mai mari decat bugetul ministerului sanatatii.
    Deci, din banii de asigurari nu prea are cum sa se plateasca autostrazi de exemplu. Tu unde ai gasit ca se poate intampla asta ?

  2. Dar faptul ca intre platitorul de asigurare si furnizorul de servicii medicale se mai interpune inca o veriga (casa privata) care si ea isi va cere partea (care va fi substantial dat fiind sistemul clientelar) nu va spune nimic? Erau prea multi bani de suntem asa de darnici? Daca se desfiinta de tot casa de stat si era inlocuita cu cele private, era o logica. Ar fi functionat concurenta dar ar fi ramas fara asistenta o mare parte din populatie: cei care n-au nici cu ce sa-si duca zilele. Si ei sunt multi. Tot mai multi.

    • @Tomica: veriga aia se interpunea si pina acum. De fapt, era singura. Acum, ramine la fel, dar te obliga sa platesti si o oarecare suma, din care, dac-am priceput eu bine, Casa nu primeste nimic. Mai e si optiunea de asigurari private, care-s alta mincare de peste.

  3. recent am decis sa fac o operatie.
    bineinteles, m-am gandit automat cat o sa ma coste. mentionez ca am hotarat sa fac operatia intr-unul din spitalele din sistemul romanesc de sanatate (ceea ce a atras glumele colegilor mei, de genul: “bai, dar tu esti ori foarte curajos ori inconstient!”)
    timp de 15 ani o parte din salariul meu lunar a mers catre casa de asigurari si mi se pare normal ca in contul acelor bani (care daca stam stramb si judecam drept sunt o suma frumusica) sa pot face operatia in conditii decente si fara alte costuri suplimentare. (se vor gasi unii sa spuna ca intre timp am mai beneficiat de o consultatie, de o reteta etc – dar 100% banii stransi din darile lunare catre CAS sunt muuuuuult peste cat am benefeciat deja)
    sunt absolut convins ca va trebui sa cumpar de la cearceaf, fata de perna, patura pana la ace de seringa, perfuzii si cam tot ce este nevoie pentru bunul mers al lucrurilor (stiu ce spun, nu sunt doar vorbe).
    daca nu le cumpar, nu pot face operatia, nu? asa ca am sa le cumpar si am sa cer chitanta pentru fiecare lucru in parte. apoi am sa dau statul roman in judecata si am sa cer rambursarea intregii sume platite de subsemnatul de-a lungul timpului catre sistemul romanesc de sanatate.
    nu doar ca nu mi se pare normal, dar consider ca este jaf la drumul mare, sa platesti niste servicii si sa nu beneficiezi de ele.
    este ca si cand as da cersetorilor bani. nu primesc in schimb nici un serviciu, ba poate cersetorii mai canta din cand in cand cate ceva, dar statul????????

  4. Nu inteleg de ce nu se fac 3 planuri de asigurare: de baza, extins si premium. Toata lumea care vrea ingrijire medicala e obligata sa aiba un plan, indiferent care. Apoi, la fiecare plan se stabilesc ce servicii se asigura: la baza, pentru o suma minima de, sa zicem, 50 de lei pe luna, ai acces la o injectie, un dinte scos, la medicamentele x,y. La extins platesti 200 de lei pe luna si ai acces la mai multe servicii si produse. La premium platesti 1000 de lei pe luna si ai acces la cele mai multe/bune servicii.
    Si banii platiti pana acum la asigurarile de sanatate de stat, se duc in contul asigurarilor noi, de unde se alimenteaza clinicile/spitalele/doctorii de familie. Iar toti cei care nu au asigurari, de ex, someri, minori, vor trebui sa-si faca asigurare in noul sistem.
    Si, foarte important, sa nu fie obligatorie, dar sa nu te bage in spital daca n-ai asigurare. Si asa scapa si statul si noi de obligativitatea platii. Zic si noi pentru ca de ex, eu nu prea am (avut) nevoie de servicii medicale, in afara de analize o data, de 2 ori pe an. Si am platit ani de zile, mii de lei lunar.

  5. dude, in continuare banii de la coplata se duc la buget, nu la medici. e doar o mizerie pentru ca privatii sa mai ciuguleasca cateva miliarde si de acolo

  6. @vasilica asta daca nu-ti da statul teapa si mori cu vreo infectie din spital :D spor si sanatate.

  7. E un pas inainte, corect. Acuma este un singur intermediar (Casa Nationala), de stat si care risipeste banii aiurea (ma rog, ii risipeste unde trebuie). Ea este inlocuita cu acesti asiguratori privati care, teoretic, ar trebui sa aiba grija de bani, ca e parte din profitul lor. Daca insa fac un mic cartel si ung pe cine trebuie (cum e acuma alianta informala medici-spitale-distribuitori de medicamente) s-a dus naibii teoria.

    Coplata ar trebui sa limiteze abuzul: pentru ca e gratis, o multime de ipohondri fara servici si cu mult timp liber se prezinta din 3 in 3 zile pe la medicul de familie, ca ii doare ceva. Sau pur si simplu, sa mai vada si el lumea. Iar eu care platesc, cand am nevoie stau la cozi.

    @ mem
    Si eu as fi pentru asemenea planuri de asigurare. Dar sunt inca o tara socialista, in care trebuie “sa se dea cate putin, sa ajunga la toata lumea”. Mai ales la aia necajiti care nu are cu ce, maica.

  8. Dar ce s-ar intimpla daca nu se mai plateste asigurarea deloc? Cind ai nevoi platesti consultatia si-ti cumperi medicamentele.

    • @Andrei: nu-i chiar asa simplu. E un cerc vicios. Tu platesti asigurare pentru momentele in care esti bolnav. E la fel ca orice asigurare, ca RCA-ul, daca vrei, beneficiezi de ea doar cind ai nevoie. In restul timpului, in cazul Sanatatii, banii aia se duc catre spitale, catre doctori si asa mai departe, banii aia tin in spate un sistem intreg. Este, daca vrei, un fond comun care plateste pentru lumea bolnava. Parintii tai, daca se imbolnavesc, beneficiaza de tratament platit de tine si de mine, care cotizam la CNAS, pentru ca si ei, la rindul lor, au cotizat. Daca noi nu cotizam, pe medici n-are cine sa-i plateasca, n-are cine sa acopere cheltuielile cu medicamentele, deci parintii tai trebuie sa scoata bani ca sa acopere lefurile doctorilor si restul cheltuielilor. Si atunci, nu-ti convine, caci costurile sint uriase. De asta e buna asigurarea aia, la care cotizezi.

  9. Stai liniștit, toate problemele se rezolvă prin legea de reformare a sistemului sanitar. Indiferent de cât câștigi, ești obligat să plătești 5,5% (poate mai mult, poate mai puțin) din absolut toate veniturile, cu excepția vânzărilor imobiliare și a dobânzilor. “Obligat”. Indiferent de câștiguri, primești, în schimbul acestei asigurări obligatorii, doar pachetul de bază. NU poți să te asiguri doar la privat. Vrei mai mult? plătești oblogatoriu la stat și mai plătești și la privat.
    Aaa, pe noua lege, banii care merg la CNAS nu pot fi în niciun fel folosiți pentru cosntrucții/modernizări/renovări de spitale, sau, daomen ferește, pentru achiziționarea de echipamente medicale.
    Reiau: char dacă tu plătești, din veniturile tale, 10.000 de euro pe an la CNAS ( sa spunem) beneficiezi doar de aceleași servicii de care benficiază și cel crae plătește 100 de euro/an. Dacă și ăsta-i capitalism…

  10. Din punctul meu de vedere e foarte simplu, “impozitul” obligatoriu pe venit persoana fizica ar trebui desfiintat pe de alta parte coplata ar trebui facuta “fullplata”, in paralel tot felul de asigurari private cine pofteste cine cum doreste. Pentru servicii medicale de urgenta platim impozite, punct.

  11. Din punctul meu de vedere e foarte simplu, “impozitul” obligatoriu pe venit persoana fizica numit ASIGURARE OBLIGATORIE DE SANATATE (CASS) ar trebui desfiintat pe de alta parte coplata ar trebui facuta “fullplata”, in paralel tot felul de asigurari private cine pofteste cine cum doreste. Pentru servicii medicale de urgenta platim impozite, punct.

  12. Eu nu vad deloc bine un sistem complet privat de sanatate. Pentru ca nu e o marfa pe care sa iti poti permite sa n-o cumperi. Si problema e mai nasoala, ca daca destui in jurul tau nu isi permit sa o cumpere, esti in aceiasi galeata.
    Daca vecinul nu-si permite asigurarea si are si sta pana ii ies microbii prin toti porii poti sa ai tu mama asigurarii ca oricum ai 30% sanse sa dai coltul. Acum macar de bine de rau se duce si il tin aia izolat, ii dau ceva tratament, oricum nu dai de el pe strada.

  13. domnu’ subiectiv, io zic cu toată profunzimea filosofică de care e capabilă mintea mea, că sună mai bine coplată decît co-șpagă.

  14. Da’ statu’ care ia “spaga” sub forma de impozit de la toti si nu face mai nimic?
    Ce garantie are pacientul si medicul pe de partea cealalta ca banii din co-plata, impozitati de stat, ajung la ei sub forma de crestere salariala, sau investitie in aparatura spitalului, etc.? Va spun eu, nici una. Statul vrea sa impoziteze de cate ori poate, ca mai apoi sa ia banii si sa-i bage in “borduri”, “asfaltari”, “autostrazi”, etc. Sa bage o gramada de bani si iasa aproape 0, ma rog plus alte mii de vile, masini de lux, vacante, etc.
    N-o sa vedeti nimic, pt. ca statul e “hot”. De fapt oamenii care formeaza aparatul de stat. Asa ca eu unul prefer sa “dau spaga”, macar asa stiu ca banii ajung la doctorul respectiv. Si apoi mai e si chestia, de ce banii pe care-i dau eu ca si co-plata, bani care au fost deja impozitati la salariu, sa zicem, sa trebuiasca sa fie din nou impozitati de stat.
    Daca statul ar fi corect si cinstit nu am mai discuta aici nici de co-plata, spaga si alte nemultumiri, pacient/medic.

  15. Salut,
    Da’ statu’ care ia “spaga” sub forma de impozit de la toti si nu face mai nimic?
    Ce garantie are pacientul si medicul pe de partea cealalta ca banii din co-plata, impozitati de stat, ajung la ei sub forma de crestere salariala, sau investitie in aparatura spitalului, etc.? Va spun eu, nici una. Statul vrea sa impoziteze de cate ori poate, ca mai apoi sa ia banii si sa-i bage in “borduri”, “asfaltari”, “autostrazi”, etc. Sa bage o gramada de bani si iasa aproape 0, ma rog plus alte mii de vile, masini de lux, vacante, etc.
    N-o sa vedeti nimic, pt. ca statul e “hot”. De fapt oamenii care formeaza aparatul de stat. Asa ca eu unul prefer sa “dau spaga”, macar asa stiu ca banii ajung la doctorul respectiv. Si apoi mai e si chestia, de ce banii pe care-i dau eu ca si co-plata, bani care au fost deja impozitati la salariu, sa zicem, sa trebuiasca sa fie din nou impozitati de stat.
    Daca statul ar fi corect si cinstit nu am mai discuta aici nici de co-plata, spaga si alte nemultumiri, pacient/medic.

  16. O problema despre care nu am vazut sa se faca mare tam-tam: momentan, in MO 851/2011, legea ce introduce coplata zice asa: “suma perceputa drept coplata in cursul unui an nu poate depasi a douasprezecea parte din valoarea veniturilor nete realizate”. Nu am gasit nicio alta limitare la 600 lei pe an. Daca ai ghinionul sa te imbolnavesti de ceva mai grav, pe langa aia 10.7% aferent salariului, mai platesti inca un salar pe an.

    Minoritarii fara venituri vor fi favorizati si mai tare in detrimentul celor care mai si muncesc in tara asta.

  17. Nu vad care e problema: ideea unei asigurari e sa platesti cind nu ai nevoie si sa primesti cind ai nevoie. Asa ca situatia cea mai fericita este atunci cind doar platesti. Bucurati-va de faptul ca nu ati ajuns in situatia de a avea nevoie!!!
    Problema asigurare de stat egala pentru toti vs. asigurare privata mai buna pentru cei cu bani:
    In prima situatie profita pe de o parte statul, care administreaza prost banii pentru ca sint ai tuturor, adica ai nimanui, pe de alta parte cei care merg in exces la medic, pentru ca tot e gratis. Beneficiaza cei care au venit mediu, mic sau deloc. In fata naturii/lui Dumnezeu (fiecare in ce crede) sintem toti egali. Atunci de ce sa nu fim tratai egal cind natura/Dumnezeu ne trimite o boala?
    In cea de-a doua situatie, banii sint administrati “mai bine” pentru sunt totusi ai aceluia care ii administreaza. Problema e ca aici noi, asiguratii, riscam mult mai mult, si anume sa ajungem in situatia in care criteriul pentru un tratament sa fie mai intii costul si de-abia pe locul 2 eficienta asupra sanatatii pacientului. In plus, e posibil sa ramina tot asa ca acum, adica cei care platesc mai mult sa fie tratati mai bine, doar ca totul e oficical cu chitanta. Si, sincer, cind nu am destui bani nu ma incalzeste cu nimic ca cel care are primeste chitanta pentru ei.