De unde vine recenta dorinţă pentru autoritarism

De unde vine recenta dorinţă pentru autoritarism

Scurt şi cuprinzător: din demografice. Societatea actuală nu mai e împărţită în ideologii, socialism versus liberalism, ci în sisteme de valori. Ideologia politică în sine a devenit irelevantă.

După câteva decenii de promovare a unor valori “corecte politic” (deşi termenul e cam tras de păr), a globalizării, a libertăţilor şi egalităţilor cetăţeneşti, a drepturilor minorităţilor de orice fel, nu prea mai ai cum să dai înapoi.

Or, progresul pe planul libertăţilor şi egalităţilor împinge invariabil şi către o schimbare de paradigmă politică, către îndepărtarea unei clase politice conservatoare indiferent de coloratura ideologică, şi de transformare a ei pe baze noi – în speţă, egalităţile de care ziceam mai sus.

Tendinţele autoritariste pe care le-am tot văzut în ultimii ani (exceptând Rusia lui Putin, că ruşii sunt mai, uhm, speciali) în Ungaria, Polonia, Turcia, mai nou şi în Marea Britanie (de când cu Brexitul) şi SUA (de când cu Trump), urmate de ieşirile în decor din Olanda (Geert Wilders) şi Franţa (Marine Le Pen) sunt, practic, o încercare de prezervare a conservatorismului politic.

N-am o teorie bazată pe fundamente concrete şi o argumentare de câteva sute de pagini, e mai degrabă o observaţie bazată pe demograficele pe care le-am tot văzut în ultima vreme. E cel mult o teorie de lucru.

Şi vedem modul în care evoluează schisma asta inclusiv în România, de când Dragnea şi compania încearcă să captureze statul pe modelul Orban sau Putin.

Dincolo de valorile sus-numite, generaţiile mai tinere sunt sătule de furturi, de corupţie şi de toate “calităţile” claselor politice care s-au tot perindat de-a lungul timpului şi cred în toleranţă şi în egalitate.

Să spui, astăzi, că interesele unor extremişti precum cei amintiţi mai sus ţin de interese personale nu e greşit, dar nu e nici tocmai corect. La fel cum e mai degrabă greşit să trăieşti cu impresia că fac jocurile lui Vladimir Putin pentru că şeful Rusiei îi finanţează.

De fapt şi de drept, Putin doar profită de pe urma conştientizării clasei conservatoare că a rămas fără arme împotriva unei schimbări globalizate a valorilor sociale şi morale.

Caz concret, refugiaţii: generaţiile tinere sunt mult mai tolerante şi mult mai primitoare, pe când ceilalţi sunt mult mai reticenţi şi mai speriaţi.

Alt caz concret: discuţiile despre inegalităţile economice şi sociale. Pe de o parte, se bat câmpii despre ideologie liberală versus ideologie socialistă, dar în fapt, nimeni nu e cu adevărat interesat să găsească nişte soluţii rezonabile.

Conservatorismul politic (nu vorbesc de ideologie) va muri în următorii 20-30 ani dacă nu se adaptează la noile realităţi. Momentan, ca să-şi prezerve puterea, se apelează la măsuri populiste, etatiste, protecţioniste şi relativ extremiste, bazate pe calcule economice complet aberante.

Un soi de “dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem“. Toată ideea de globalizare în sine e acum întoarsă pe dos. De la libera circulaţie a ideilor, suntem întorşi spre cenzură, iar ruptura valorică dintre generaţii foloseşte de minune retoricii autoritariste.

În plus, mecanismele folosite sunt aceleaşi şi deja sunt patentate de către ruşi, iar ruşii nu trebuie să facă nimic. Pur şi simplu, e ca şi când ar fi pus manualul pe Wikipedia şi ar fi dat share link-ului.

Argumentaţia pro-autoritarism e la fel peste tot: imigranţii, locurile de muncă furate de alţii inclusiv via globalizare, suvernanitate, eventual apărarea religiei şi dreptei credinţe, noţiuni care prind la publicul trecut de 45 ani, care a trecut şi prin vremuri complet diferite de cele de azi, care a prins “bunăstarea” comunistă sau, dimpotrivă, apucăturile colonialiste, dar, în orice caz, o perioadă de creştere economică bazată pe industrii de producţie, într-o perioadă în care efectele globalizării nu erau vizibile.

Prin urmare, se profită de pe urma vechilor valori pentru a le condamna pe cele noi şi se profită de aruncarea lor în piaţă pentru a aduna voturi şi a păstra puterea refuzând, în acelaşi timp, să găsească noi soluţii.

Problema politicienilor conservatori (încă o dată, nu vorbesc de ideologia politică, ci de ansamblul de apucături) este că o întoarcere la o lume în care globalizarea e pusă la colţ nu doar că nu mai e fezabilă, dar nu mai e nici posibilă.

Cel mai superficial calcul economic arată că statul nu poate susţine o ţară fără taxe mai mari, iar taxe mai mari înseamnă creşteri de preţuri, iar de la creşteri de preţuri ajungem la inflaţie şi aşa mai departe. Rezultatul e tot o formă de haos economic.

În plus, progresul tehnologic omoară locurile de muncă oricum. De asta mi se par aberaţii ieşirile lui Trump care se laudă cu crearea de joburi în America. Da, se creează, dar apar o mie de locuri unde, acum 20 ani, ar fi fost 10.000 sau 100.000. E inutil.

Oricât de etatist ai fi, nu mai eşti în situaţia în care să ridici fabrici şi uzine în care să dai oamenilor de muncă atâta vreme cât există o groază de tipuri de roboţi care consumă mult mai puţine resurse.

Cumva, pe argumentul ăsta mă bazez când spun că tendinţele autoritariste sunt mai degrabă o formă de păstrare a puterii şi al unui modus operandi conservator şi, implicit, lipsit de viziune.

Ce va aduce sfârşitul conservatorismului politic e tocmai lipsa de imaginaţie şi încăpăţânarea de a administra resursele, statul, populaţia etc. folosind unelte ieşite din perioada de garanţie.

Deşi ar fi mult mai logic să cauţi noi modele de sustenabilitate, e mult mai uşor şi mai confortabil să te întorci la tehnici care s-au dovedit şi în alte rânduri, în istorie, complet nefuncţionale.

PS: Şi România calcă pe aceleaşi urme, să nu credeţi că e mai cu moţ. Dacă ne uităm la Dragnea & Tăriceanu, e acelaşi tip de operare:

  • scădem taxe ca să păcălim antreprenorii
  • mărim lefurile bugetarilor ca să-i păcălim şi pe ei
  • dăm ordonanţe pentru asigurarea puterii, deşi n-ar avea nevoie având în vedere că au majoritatea în parlament oricum
  • ignorăm protestele
  • defilăm cu credinţa (vezi plimbările popilor, din weekend, pe străzile Bucureştiului, retorica de tip “Grădina Maicii Domnului”), deşi furăm de rupem
  • bocancul pus de Bruxelles pe capul suveranităţii
  • Soroş şi oculta etc.

Toată distracţia asta o să se termine urât. Şi nu doar în România, ci peste tot. Ori se vor trezi cei mai tineri şi-i vor zbura la vot, după ce se vor organiza şi vor intra în politică, ori ne va linişti încă un război mondial.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. tocmai ce am vazut Black Mirror – The Waldo Moment (s2e3)

  2. razboi mondial: cine contra cine? daca e mai degraba razboi civil, ca tot agitau ideea asta dinozaurii inca supravietuitori. si se tot comenteaza ca sunt zone de somaj ridicat in randul tinerilor. aceia nu au nostalgia ‘epocii preglobalizare’ dar e posibil ca ceva sa explodeze din amaraciunea lor.

  3. Wow! Ma uit la comentariile de mai sus si ma ingrozesc!
    De fapt se intampla un lucru sesizat de multi analisti adevarati, dar ignorati pt. ca nu erau in trendul capitalistilor salbatici: bogatii au devenit prea bogati, iar saracii, prea saraci!
    In anii ’60 erau vreo doi miliardari in dolari, iar clasa de mijloc cam 75% din populatia activa. In prezent avem cateva zeci de mii de miliardari, iar clasa de mijloc practic nu mai exista!
    Polarizarea excesiva a bogatiei doar intro anumita parte-aceea a patronatului- salariile de mizerie oferite de multinationale uvrierilor care produc acea bogatie, smenozeala cu sediul social in paradisuri fiscale( unde se plateste 1% impozit pe profit) , toate astea duc catre o implozie a actualului sistem politico-economico-financiar!
    Trump, desi venit din zona bogatasilor, si-a dat seama de asta, si incearca sa aduca in echilibru raportul munca/salariu. Sper sa reuseasca, desi toate fortele bancare&multinationale& FMI i se opun!
    Ecuatia e foarte simpla pt. nedecerebrati: daca salariatul castiga 100 E lunar(ziceam), patronul sa nu castige mai mult de 1000! Nu sa-si cumpere avion personal placat cu aur de 24 karate, si yaht de o suta de milioane E intr-un an!
    Asta nu este conservatorism, este realism aplicat societatii actuale plina de inechitati sociale.