Ba pe-a mă-tii!

Un lucru nu înţeleg eu la oameni: de ce trebuie să se jignească reciproc. Am pretenţia că, în lista mea de 1.800 de oameni cu care-mpart feed-ul de Facebook, există doar persoane inteligente. Pe unii, i-am adăugat eu şi sunt recunoscător că am ce învăţa de la ei. Alţii m-au adăugat ei şi le sunt recunoscător că am ce învăţa de la ei.

Nu toată lumea e de acord cu mine şi nu toată lumea e de acord cu cei care sunt sau care nu sunt de acord cu mine. Ocazional, apar discuţii pe care nu pot să le ţin în frâu. Aşa că şterg statusul cu probleme. Unii îmi dau unfriend. Sunt unii dintre cei care mi-au cerut amiciţia pe Facebook, n-au fost de acord cu mine şi s-au răzgândit. Săptămâni sau luni mai târziu, îmi cer din nou să ne împrietenim. Nu-i înţeleg, dar, în fine, viaţa merge mai departe.

nyan

Sunt alţii pe care i-am adăugat eu şi care mă părăsesc din acelaşi motiv. Îmi pare rău să văd asta, e clar că există o nepotrivire de opinii. Uneori, îi readaug eu însă, de cele mai multe ori, prefer doar să apăs pe Follow. Cum ziceam, încerc să învăţ de la toată lumea şi încerc să-mi chestionez constant propriile păreri. Prefer să cred că nu am convingeri, deşi e clar că s-ar putea să mă înşel. Sunt însă departe de a mă considera vreun deştept, aşa că, dacă eu consider că am, totuşi, ce să învăţ de la omul care m-a părăsit, voi continua să-l urmăresc cu plăcere.

Alteori, le dau “unfollow“, am vreo două cazuri în care am preferat să nu mai primesc nici un status de la vreo doi oameni, din cauză că mă agitau. Suntem amici şi-n viaţa reală, am ieşit la bere de nişte ori, dar a fost o perioadă în care discursul lor a fost mai agresiv, iar eu aveam nevoie de linişte. Unfriend nu era cea mai cinstită decizie. Însă am avut opţiunea de a-i pune pe “mute.

Însă nu ştiu să gestionez situaţiile de care spuneam mai sus. În momentul în care, în comentariile unui status, se întâlnesc două tabere, inevitabil apar miştocărerile ieftine sau discursul agresiv. E clar pentru mine că nu se mai poate duce o discuţie bazată pe argumente. Arătura emoţională bătută cu atâta viteză mă deprimă, sincer. Polarizarea asta a opiniilor nu doar că afectează dialogul, dar duce la radicalizarea lui. După care ne mirăm că nu există un consens în societate: uite, tocmai din genul ăsta de abordare, încheiată cu argumente de tipul ba pe-a mă-tii.

Or, cum ziceam şi mai sus, eu încerc să învăţ de la toată lumea. Dacă nu pot să ţin în frâu discuţia – şi, uneori, nu pot -, se ajunge la jigniri de care, în fond, eu mă fac vinovat, că n-am ştiut să le evit. Prefer să evit momentul ăla în care oameni pe care-i respect deopotrivă ajung să facă miştouri sau să se jignească în casa mea virtuală. Nu vreau să pierd pe nimeni de prieten, fie el şi virtual, dar nici nu pot să tolerez jigniri. Aşa că şterg statusul tocmai pentru a nu-i pierde de prieteni pe niciunii dintre ei.

Prin urmare, cred că soluţia ideală este aceea de a posta pe Facebook doar poze cu pisici. Alea nu produc jigniri, ci doar zâmbete. De fiecare dată când o să am ceva de zis, o să pun pe blog – că, oricum, am scris cam rar în ultima vreme -, inclusiv link-uri către ştiri la care am până şi cel mai scurt comentariu. Eventual, cu comentariile închise, ca să nu se supere nimeni.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Pisici? PISICI? Zgura…
    :)

  2. Am auzit la cineva un pricipiu pentru dezbateri foarte intelept. In engleza, in original: If I get angry, I lose. If my opponent gets angry, I lose.