“Banii nu sunt o motivație”

Produce Ionuț un soi de serial despre nvățat programare de la zero. Momentan, a publicat doar primele două episoade (unu, doi). Și are câteva observații foarte bune – chestii de care am dat și eu cu capul în ultimul an, de când m-am apucat de JavaScript.

Ionuț are dreptate că banii nu sunt o motivație suficientă. Dar face o mică greșeală: anume că banii nu mai sunt o motivație de la un anumit nivel al veniturilor în sus. Banii nu mai sunt o motivație din momentul în care ți-ai acoperit nevoile de bază.

Mă uitam și pe la colegii de șantier, iar filozofia lor de viață include ideea că tre’ să ai deoparte bani pentru cel puțin trei luni, la nivelul la care-ți poți păstra același stil de viață, în cazul în care îți pierzi locul de muncă. Or… chestia asta e aproape imposibilă când tu câștigi cât să-ți acoperi nevoile.

Pentru cineva care câștigă bani care-i ajung fix cât să trăiască, banii sunt o motivație, ba una chiar foarte importantă. Dar de la un nivel încolo, așa e, nu mai sunt. Nu-ți mai schimbi jobul pentru mai mulți bani, ci pentru o nouă provocare.

Or, dacă punem problema așa, discutăm până ne plictisim, ar fi un dialog de-a dreptul interminabil. Ce vreau să spun însă e că nu-i deloc ușor pentru cineva prost plătit să facă pasul spre un nou domeniu. El dă un exemplu cu un curs de două-trei mii de euro, dar sunt extrem de puțini cei care-și permit să plătească atâția bani pentru o reconversie profesională care nu le garantează succesul.

Cred că, până la urmă, totul ține de ceva moderație când vine vorba de cheltuieli după ce ai trecut de nivelul la care îți poți acoperi nevoile de bază. Fac precizarea asta pentru că de aia îi vezi pe câștigătorii de premii la loto că, după cinci-șase ani, sunt faliți. Că nu știu când să se oprească. Ăsta e blestemul banilor nemunciți (uite aici un exemplu despre ce înseamnă să înțelegi valoarea banilor munciți de tine).

Altfel, Ionuț are dreptate într-o mare măsură când spune că banii nu sunt o motivație suficientă ca să înveți programare.

Programare înseamnă să înveți o limbă nouă (la propriu, pentru că traduci instrucțiuni în limba unei mașini) și e un proces de durată, extrem de frustrant (ca orice proces de învățare, mai ales dacă n-ai răbdare) și de greoi și din care nu o să faci imediat bani – din simplul motiv că ai nevoie de repetiție și de greșeli pentru a căpăta experiența necesară.

De asta renunță mulți: că nu ieși programator cu job după un curs și că n-ai bani ca să îți acoperi nevoile de bază în timpul în care înveți și tot repeți și faci greșeli.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Pentru că din momentul în care începi să înveți până în momentul în care poți câștiga ceva mai mult decât un barman pot trece 1-2-3 ani.

    Vreau să văd un programator bun căruia nu-i place¹ ce face dar hei, ies bani.

    În domeniul ăsta banii chiar nu sunt o motivație.

    ¹Nu-i place la modul că nu i-a plăcut niciodată, nu că s-a săturat, burn out sau alte minuni

  2. În Londra dacă ai un salariu brut pe an de peste 50k, atunci te uiți la condițiile de muncă, procese, tooluri, cultura firmei, nu la salariu.

    Ca front-end dev nu este greu să ajungi la salariul respectiv după 2-3 ani de muncă în domeniu.

    • 50k Brut pe an? Cat înseamnă asta net? Mie Londra mi s-a părut foarte scumpă…

    • În jur de 3.000 lunar net. 3.070 sau pe-acolo. În principiu, banii sînt OK, te descurci mai mult decît decent, dar depinde foarte mult de ce costuri ai și în ce zonă locuiești. Dacă ești OK cu un apartament cu un dormitor într-o zonă nu neapărat centrală, dar decentă, și ești OK cu dat în jur de 1.500 lire lunar pe chirie și council tax, la care mai adaugi vreo 150 facturi, nu e chiar rău. Dacă mai ești cu cineva care mai face 35.000 pe an, e chiar boierie. Dar, altfel, la un cost cu cazarea de vreo 1.700-1.800 lunar, sub 60k/an nu prea merită locuitul în Londra. Dacă vrei casă, lucrurile se complică un pic. În Wimbledon Chase, de exemplu, care e o zonă bună – dar tot la mama dracului -, chiriile la două dormitoare pleacă de la 1.800. Șamd. Londra nu neapărat scumpă. E scumpă în sensul că în cîrciumi e totul mult mai scump decît în provincie și serviciile sînt scumpe, dar dacă gătești sau îți faci cumpărăturile la supermarket, ai cam aceleași prețuri ca-n România. Depinde cu ce standarde de viață ești obișnuit și ce costuri de bază ai de obicei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.