Băsescu şi trenul

Băsescu era pe vapor şi căuta malul. În 2005, s-a urcat în tren şi nimeni nu ştie unde o să ne oprim“, îmi zice taximetristul. Acum vreo două zile, grăbit să ajung la o întîlnire, m-am urcat într-un Logan galben. Nu mai ştiu de la ce firmă, oricum nu contează. Însă analogia şoferului despre mersul României mi s-a părut cel puţin haioasă. Doar că, pe cît de amuzantă e comparaţia, pe atît de tristă e realitatea societăţii în care trăim.

România e aşa, ca un tren. Şi mergea trenul ăsta, aşa, pe drumul lui, şi, la un moment dat, s-a urcat în locomotivă Iliescu. Şi în timp ce conducea Iliescu, cineva a tras macazul şi am luat-o aiurea, pe altă linie“. Nu pot decît să-i dau dreptate, doar că aş adăuga un amendament: acel cineva e de fapt mai mulţi cineva. Mai contează cine? Au tras macazul la timp, suficient cît să descarce marfa şi s-o vîndă pe comisioane. S-a văzut în privatizări, marile tunuri.

În 2005, a venit Băsescu de pe vapor şi s-a urcat în tren. Şi pentru o vreme, totul, în jur, a fost aşa, verde, frumos, cu copaci, cu soare. Apoi a venit criza şi trenul a încetinit. Dar trenul ăsta, al nostru, are drumul lui şi nu poţi să-l opreşti. Merge el mai repede sau mai încet, da’ nu poţi să-l ţii pe loc. Cum o fi făcut, Băsescu a reuşit să-l oprească pentru cîteva secunde într-o haltă, într-o staţie mică dintr-un sat. Şi acolo s-a urcat Boc“. Dar Boc, zice omul meu, nu s-ar fi urcat şi el într-un vagon, ca toată lumea, ci s-a agăţat fix de locomotivă.

Continuarea o ştiţi.

11 comentarii

  1. aş vrea un Băse în R. Moldova. chiar îmi place ce şi cum o face.

  2. metafora interesanta, cu 2 mici adaugiri:
    1. Basescu a tot reusit sa opreasca si in alte statii, cat sa mai descarce niste marfuri – borduri, posturi ministeriale, contracte europene. Dar erau statii private, deci ciocu mic ca nu se pune. Ca daca zici ceva, se pune ca esti sclavul mogulilor, nu?
    2. Basescu nu prea stie el sa conduca trenuri, se pricepe mai mult la vapoare. Cata vreme a avut mecanic ok la locomotiva, nu prea s-a observat. Dar mai apoi, are un stil ca fix pe macazul gresit o ia, nu opreste la stopurile europene si in general se invarte pe loc ba, cam des, o ia si in marsarier. Dar nu ar accepta sa-i spui ca poate nu se pricepe indeajuns sau ca are nevoie de alt mecanic/echipaj, nici mort. El e in tren si nu se da jos pana nu ia toti pasagerii de pe lista-i din buzunar.

  3. ‘GEABA VA OFUSKATZI,CU BOK SAU FARA CEEA CE FACE GUVERNUL TREBUIA FAKUT DE MULT,SAU MAI PRECIS NU TRBUIA SA SE AJUNGA AICI.MOTIVELE ,”DETURNAREA”ELECTORALA,KLIENTELISMUL SHI…HOTZIA(JAFUL)MAI ALES HOTZIA.

  4. @Alex (alexbrie) Exemple aveti de statii private in care Basescu a oprit? Cu date concrete, va rog, ca in 2009 erau si PSD pe acolo prin ministere.
    Care a fost acel mecanic ok la locomotiva? Tariceanu cel numit conform acordului dintre PNL si PD?
    Duduia economia, pardon locomotiva, s-au dat la cei care abia munceau la stat mai multi bani din acest motiv (de duduiala) adica banii luati pe privatizarea BCR si de la platitorii de impozite cum sunt si cei care creaza software alexbrie. Bun lucru tov. Tariceanu, pardon VaruJean, pardon PSD.

    Alexbrie, am avut alt echipaj (PNL/PSD), am avut si referendumuri, acuma sa mai avem si alegeri vot uninomional 100% si decidem noi cei care voteaza cine sa mearga in Legislativ. Atunci o sa avem alta echipa, nu ce decid cativa in partide!

  5. cred ca trenul cu Basescu si trupa a intrat in tunel si nu mai poate iesi decit tractat

  6. Ce-o sa mai plinga romanii dupa Basescu, o sa vedeti. Iar cind se vor limpezii lucrurile o sa-i vedeti pe multi: da domne’… era ca lumea Base, io intotdeauna l-am apreciat si l-am votat si n-am tinut niciodata cu mogulii mafioti, pe onoarea mea.
    Facem pariu?

  7. Păi românii plâng şi după Ceauşescu… Nu cred că e cel mai bun citeriu de evaluare.

  8. Ce-mi place, acum o sa apara postacii si o sa inceapa sa-si spuna vorbe dulci.
    Orice subiect unde se pomeneste numele lui Basescu e ca un os pentru o haita de catei infometati :)

  9. DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE CRED CACI POPORUL ROMAN INCA NU STIE SA DIFERENTIEZE DEMOCRATIA DE LIBERTATE! BASESCU E SFANTU LA TELEVIZOR IN SKIMB BINE CA A AVUT GRIJA SA AIBA MOSTENITORI IN POLITICA IN CAZUL IN CARE NU IESE INCA O DATA ALES! SI CE MAI BUN DECAT DRAGA LUI FETITA CARE NICI MACAR DE RUSINE CA TATAL EI REPREZINTA O TARA NU A PUS MANA SA INVETE SA CITEASCA CEL PUTIN, SA NU MAI VORBIM DE DEZBATEREA PROBLEMELOR TARII IN CADRUL PARLAMENTULUI EUROPEAN!FELICITARI ROMANILOR SIMPATIZANTI DE BASESCU, CEI CARE IL APRECIAZA SI L-AU VOTAT CU MARE ONOARE SI PATRIOTISM! BASESCU MANANCA TOATA ZIUA IN RESTAURANTE CA SI MOSTENITORII LUI, IN SCHIMB TOTI ROMANII MANANCA O PUNGA DE SEMINTE FERICITI CA O AU SI PE ACEEA, SI SE UITA LA TELENOVELA “MAGNIFICA”_ REGINA, INIMA DE TIGAN! CARE IN PREZENT REPREZINTA CULTURA ROMANIEI! BRAVO, ASTEPTAM SA PROGRESAM SI SA SE UITE TARILE EUROPENE LA NOI! CA NOI SUNTEM ROMANI!! O SALUTARE DAR CE MAI CONTEAZA TINERII IN 89 AU MIRIT PT DEMOCRATIE!

  10. Cineva i-a tras macazul si lui Basescu de-a dus trenul pe-o linie moarta…

  11. cred ca basescu crede ca noi suntem un popor de prosti. Degeaba elevii mai invata pentru ca toate locurile sunt ocupate de oamenii bogati