Bloguri: Azi, Jup

Costel, desenat de JupCu nişte ani buni în urmă, pe vremea cînd trustul Monitorul încă mai reprezenta ceva pentru presa românească, exista ceea ce s-ar putea numi un supliment de duminică. Eu, pasionat de benzi desenate încă de pe vremea cînd Valentin Cristescu îi desena pe Bubu şi Clementina în Universul Copiilor, descopeream personajul Costel, desenat de Lucian Amarii.

Nu ştiu cine îşi mai aminteşte, dar ultima pagină din Monitorul de Duminică îi aparţinea integral caricaturistului. Jup, aşa cum semnează şi acum Lucian Amarii, umplea săptămînal pagina cu o bandă desenată care îl avea în rolul principal pe Costel, un român sadea, ceva mai isteţ decît alţii, dar tot… român.

Unde vreau să ajung? Ei bine, ajuns din întîmplare pe blogul lui Andrei Sava – cel hostat de Ziarul de Iaşi -, am verificat şi ce alte bloguri mai există. Ce-am descoperit? Jup are blog. Altfel spus, personajul Costel încă mai trăieşte şi nu pare s-o ducă foarte rău. Ba mai mult, acu’ “se dă” şi pe net. Prin urmare, luaţi de vedeţi, că merită! Parol!

9 comentarii

  1. Vezi ca si suplimentul de duminica mai exista, doar ca acum e sub titulatura Ziarului de Iasi. Si e facut tot de Jup si de Cip Iesan, autorii din vreama Monitorului.

  2. Mihai: stiu ca mai exista si Suplimentul de Cultura, doar ca existenta lui ma lasa relativ rece. Am vrut sa colaborez cu ei, la un moment dat, si n-am primit nici un raspuns, nici macar o injuratura, ceea ce m-a facut sa cred ca nu prea ai cu cine discuta pe acolo. de fapt, asta e si motivul pentru care l-am ignorat ulterior si nu m-a mai interesat deloc.

  3. Cind s-a intimplat asta? Ma refer la Sdc.

  4. anu’ trecut prin primavara sau pe undeva pe la inceputul verii, cam asa :)

  5. Ok, nu e in regula sa nu primesti un raspuns. Ma nedumereste insa putin ca ai ales drept unic criteriu pentru a-l ignora (pe Supliment) faptul ca nu s-a putut regasi semnatura ta in el. Revista asta are si continut cumva?

  6. Jup si Cip Iesan “supravietuiesc” cu brio in “Bomba” (fosta Pompa – “feriti-va de imitatiuni”), editia de vineri a Ziarului de Iasi.

  7. Ionica: nu e vorba de semnatura mea, sa fim seriosi.

  8. O mica lamurire: BOMBA exista in continuare, desi s-a numit POMPA vreme de citiva ani (cind n-am mai avut noi dreptul sa folosim numele de Monitorul – asadar, nici pe cel de BOMBA, Jup era plecat din tara, iar singurul lucru pe care l-am putut face eu repede, pe loc, pentru a nu stirni confuzie printre cititori cu un cap nou de pagina, a fost sa iau si sa sterg burtile de la “B”-uri, trasformindu-le in “P”-uri). Dupa ce s-a intors Jup, i s-a facut cap nou (paginii, nu lui Jup!). Dupa alti ani si ani in care Monitorul s-a cam dus, am revenit la BOMBA originala. E o pagina mare, broadsheet, care apare simbata, nu vineri, dar care poate fi accesata si pe net – exista un buton in stinga, jos, BOMBA, pe site-ul Ziarului de Iasi. Lectura placuta!
    P.S.: Am scos o noua carte, a treia, scrisa de mine si ilustrata (coperta plus desene) de Jup. Se numeste “Mersul Trenurilor” si cred ca mai e prin librarii, fiind distribuita de Polirom.
    Cip

  9. Bubu apare acum in revista Pif Gadget. Debut in numarul 55.