Bogaţii să plătească impozite mai mari!

Circulă teoria asta că bogaţii ar trebui să plătească mai mulţi bani. Mai exact, retorica asta socialistă sună cam în felul următor: dacă tot au făcut bani în ţara asta, să dea mai mult statului ca statul să-i poată ajuta şi pe oropsiţii sorţii, de pe spatele cărora nemernicii ăştia bogaţi au făcut bani.

kremlin

Conform aceleiaşi retorici, se mai utilizează şi următoarea formulare: impozitarea proporţională şi redistribuirea. Or, chestia asta e de o maximă ipocrizie, pentru că impozitarea, în condiţiile actuale, este cît se poate de proporţională. Există o cotă unică de impozitare, de 16%, care se aplică proporţional tuturor. La 1.000 lei cîştigaţi, un om plăteşte 160 lei statului. La 10.000 lei, plăteşte 1.600 lei.

Asta cu “impozitarea proporţională” e o exprimare duplicitară, menită să manipuleze percepţia asupra modului în care se plătesc dările la stat, pe ideea că cel ce cîştigă mai mult nu plăteşte suficient. Ceea ce e complet fals, cîtă vreme 1.600 e de zece ori mai mult ca 160. În plus, cînd spui proporţional, nu umbli cu dubla măsură.

Cît de mic e un salariu mic?

E ca-n fabula cu cîinele şi căţelul, vrem egalitate, doar că, în cazul ăsta, nu pentru cel care cîştigă mai mult. Şi aici sînt multe de zis. Există contexte diferite, evident, dar cel care a ajuns să cîştige mai mult a şi investit mai mult pentru a ajunge la acel venit, indiferent că e vorba de bani, timp sau intelect. Iar acolo unde e hoţie, există o instituţie care se ocupă de rezolvarea problemei: DNA.

A circulat ştirea cu angajările din Nordul Moldovei, unde, într-o comună, tinerii nu voiau lefuri nete de 1.000 lei lunar. Am citit un comentariu undeva (nu mai caut link acum) în care se încerca să se argumenteze că, de fapt, poate e vina angajatorului, că nu există cerere pentru astfel de salarii. În acelaşi timp însă, tinerii preferă să stea pe ajutorul social, eventual să trăiască din economia de gospodărie (mai pui o roşie, mai un castravete, mai nişte porumb şi nişte viţă de vie.)

Hai, totuşi, să fim serioşi. Există mii de oameni, în Bucureşti, care muncesc pe 1.200 lei lunar şi nu au grădină în care să-şi cultive mîncarea şi nici pămînt pe care să-l lucreze pentru alţi bani, iar preţurile din Bucureşti sînt net mai mari decît în restul ţării, la fel şi cheltuielile zilnice (fără a le socoti pe cele lunare, de la întreţinere la orice altceva.)

Este 1.000 lei net un salariu mic? Evident că este mic dacă ne raportăm la un nivel de trai decent. În acelaşi timp, este decent pentru cineva care, în mod obişnuit, se descurcă şi fără acest venit, chiar dacă nu grozav. Îţi strică banii ăia? Dacă ţii morţiş să nu faci nimic, dar să te plătească tot poporul pentru stat degeaba, evident că da.

Este 1.000 lei un salariu mic? Dacă te gîndeşti că oamenii cărora li se adresează îşi doresc să le pice mii de euro din cer, nu, ci este raportat la dorinţa lor de a munci. Există suficiente cazuri de oameni care au plecat din sărăcie, au investit ani de zile în educaţia lor şi au ajuns să cîştige mult. După ce ai plătit cu minimum cinci, poate chiar şase ani din viaţă pentru a face o facultate şi-un master, de ce ar trebui să continui să plăteşti şi mai mult pentru a susţine nişte oameni care nu au vrut să îţi calce pe urme?

Egalitatea şi împărţirea în clase sociale

În teorie, şi comunismul suna bine. Vorbeşte despre egalitate. Dacă s-ar putea, chiar în termeni de salarii egale, acces nelimitat (nici măcar din punct de vedere financiar) la aceleaşi produse, posibilităţi egale. De ce a ajuns un sistem falimentar? Din cauză că, atunci cînd a fost teoretizat, s-a întîmplat o fractură logică: nu s-a ţinut cont de individ, ci doar de idee.

O fi comunismul vag etic în teorie (în sensul determinării unui sistem în care toată lumea să convieţuiască fericită), cel puţin ăsta a fost scopul lui, însă atunci cînd a fost gîndit şi dezvoltat, s-a pus accent mai mult pe o idee de comunitate şi mai puţin pe individ, iar asta l-a transformat într-o utopie. Or, individul este egoist prin natura sa şi nu-l poţi convinge să fie altfel. Individul se pune pe el mai presus de ceilalţi, prioritatea lui e el însuşi.

Iar egoismul s-a văzut inclusiv în acest sistem, ceea ce e de-a dreptul ironic. Comunismul a promovat masiv (şi continuă să o facă) lupta de clasă, s-a vrut “egalizarea” tuturor însă, în loc, a răsărit un alt sistem de clase. Societatea s-a împărţit în proletari şi intelectuali, în săraci şi îmbogăţiţi. În loc să apară mult visata egalitate, s-a ajuns doar la alte forme de inegalităţi, de la inegalităţi de cunoştinţe (în sens de învăţare) la inegalităţi de cunoştinţe (în sensul relaţiilor, iar aici ne amintim cu toţii definiţia “PCR”: pile, cunoştinţe, relaţii.)

Or, rezultatul firesc a fost corupţia instituţionalizată. Omul este egoist şi deci, prin natura sa, competitiv. Or, nu poţi să-i scoţi cu forcepsul egoismul sau mîndria de a se pricepe mai bine la ceva şi nici dorinţa de a fi recompensat pe măsură. Alt rezultat firesc a fost lehamitea, transformată ulterior în lene generalizată, şi pe bună dreptate: de ce să muncesc mai mult, dacă nu sînt recompensat pe măsură?; de ce să muncesc mai mult şi să fiu plătit la fel ca cel care munceşte mai puţin ca mine?

Meritocraţie

Socialismul în sine nu e o idee rea, însă e foarte prost aplicată. Iar Graţian Mihăilescu spune bine că stînga şi dreapta, socialismul şi liberalismul, sînt două concepte depăşite şi că trebuie să apară o doctrină nouă care să împace şi capra şi varza, care să promoveze creşterea economică şi, în acelaşi timp, să reducă discrepanţa dintre sărăcie şi bogăţie. Or, asta se face în primul rînd prin investiţii în educaţie.

Zilele trecute, am auzit a nu ştiu cîta oară acelaşi clişeu cu “americanii sînt proşti şi bătuţi în cap,” pornind de la acelaşi clişeu cu “nu ştiu unde e ţara X pe hartă.” Circula, tot zilele trecute, un clip video în care erau întrebaţi foarte mulţi români ce se sărbătoreşte de 1 Decembrie şi habar n-aveau. Cu ce sîntem noi mai deştepţi? Mergi la ţară şi întreabă-i pe ai noştri de cultură generală. Cum e?

Diferenţa dintre sisteme e că cel american promovează educaţia bazată pe aptitudini. Dacă-ţi plac ţevile, te faci instalator. Dacă-ţi place chimia, ajungi cercetător. În ambele cazuri, oamenii trăiesc bine graţie specializării alese. Şi mai e un aspect: americanul, aşa “prost” cum îl credem, se pricepe foarte bine la ceva. Iar asta se vede şi în excepţiile de la noi. Un instalator bun cîştigă foarte bine în Bucureşti, chiar comparabil cu cineva care lucrează într-o multinaţională, uneori chiar mai mult.

Omului îi place ce face, devine foarte bun şi e plătit pe măsura profesionalismului. Nu ajunge la tine în casă şi-ţi confundă ţeava de apă cu cea de gaz. Lozica aia comunistă cu “meseria e brăţară de aur” e cît se poate de corectă cîtă vreme există respect faţă de profesie. Noi însă ne pricepem la orice şi, în loc să dăm de muncă instalatorului, ne dăm singuri foc la casă. Alt exemplu? Cînd am renovat apartamentul, meşterii pe care i-am chemat povesteau că încasau, de căciulă, în jur de 5.000 lei lunar, la un an după ce începuse criza. Deci, se poate.

Conceptul de redistribuire, la rîndul lui, nu e o idee proastă în sine, nu cîtă vreme are o logică, alta decît cea ca statul să dea bani degeaba. Ajutorul social nu trebuie să fie doar de un singur fel: bani. Trebuie să existe un mecanism complex care să-l ajute pe individ să se integreze, care să-l stimuleze să muncească. O încercare există şi în România, dar e aplicată la un nivel minimal.

Respect faţă de muncă

Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă cursuri de formare profesională în alte meserii şi îţi livrează oferte de locuri de muncă în perioada în care primeşti ajutorul de şomaj. Dar nu e suficient. Iar asta e din cauză că nu există respect faţă de muncă. Nu e o ruşine să devii electrician dacă ai terminat ASE-ul, ba s-ar putea să cîştigi mai bine şi să fii mai fericit.

Sistemul de redistribuire trebuie să includă şi educaţia, iar procesul de educaţie trebuie să înceapă încă din şcoala primară. Fiecare copil trebuie învăţat din primii ani de şcoală că trebuie să muncească şi că trebuie să respecte orice fel de muncă sau de meserie. Trebuie regîndit modul de predare şi de ambalare a informaţiei şi trebuie eliminată ideea că te descurci cu un venit minim sau că acel venit minim ţi se cuvine, la fel cum trebuie eliminat ajutorul de şomaj pentru absolvenţii de liceu care n-au muncit o singură zi în viaţa lor.

Nu e o soluţie să introduci impozitul “proporţional” (în fapt, progresiv), iar asta din cauză că nu faci altceva decît să-i descurajezi pe care deja muncesc. O fi o soluţie în alte ţări mult mai dezvoltate, dar nu în România, unde economia unei ţări întregi e ţinută de patru milioane de oameni.

Scepticismul şi urmările lui

Cum ziceam şi mai sus, Graţian are dreptate, doctrinele/ideologiile actuale sînt expirate şi duc la extremism şi radicalism. Ar mai fi un lucru de reţinut: (probabil că) toate ideologiile politice se trag din scepticism (raportat la direcţiile filozofice) şi toate au exact aceeaşi problemă pe care au avut-o toţi scepticii (de la greci şi pînă cînd i-a descoperit Descartes fractura logică). Anume că toţi se îndoiesc de ideile politice, de măsurile sociale etc. propuse ale “celorlalţi”, dar niciunii nu-şi pun problema dacă nu cumva şi soluţiile lor sînt greşite. Şi la asta mă refeream cînd am scris articolul ăsta.

Soluţia nu e nici de dreapta, nici de stînga, ci e un compromis care trebuie să se bazeze pe o reformare a educaţiei. Altfel, nu se va ridica niciodată nivelul de trai şi vom vedea discrepanţe şi mai mari între “păturile” sociale (raportat la venituri şi nivel de trai, sărăcie versus clasa medie versus bogăţie etc.)

(Foto: Shutterstock)

7 comentarii

  1. Hai să punem altfel problema.

    Statul funcționează pe baza impozitelor pe care ar trebui să le plătească fiecare individ. Iar fiindcă serviciile oferite de stat sunt aceleași pentru toți, toți contribuabilii ar trebui să plătească aceeași sumă ca impozit.

    Dar, deoarece știm că unii câștigă mai puțin decât alții și nu-și pot permite să plătească complet acel impozit, facem protecție socială astfel: cei cu salarii mici vor plăti mai puțin (impozitare regresivă) dar vor acoperi diferența cu muncă în folosul comunității.

    E cel mai echitabil pentru toată lumea așa. Bogatul contribuie cu bani, săracul cu muncă. Ca să știe toți că nimic nu e gratis pe lumea asta.

  2. La o pensie de 2.000 de lei , se plateste un impozit de doar 8 % deoarece prima mie de lei e scutita de impozit . Prin lege. Si care derogare-scutire , nu se aplica si salariului de aceiasi valoare . Asta duce si la aberatia in care o pensie de 16.000 lei lunar e taxata REAL cu mai putin de 16% si un salariu de aceiasi valoare, e taxat cu 16 % .
    Ca fapt divers , nici un capitalist din occident nu a emigrat in Romania sa plateasca doar 16 % impozit pe venitul milionar anual . Nici macar unul , unul singur din lunga lista de milionari (in euro) si care platesc in tarile lor de bastina , impozit pe venit de 45 -47% .
    E adevarat si inversul . Nici un milionar roman , nici macar unul , nu a emigrat in vest (oriunde) pentru a platii impozite pe venit de 45 % .
    O fi ca astia din vest sint toti prosti , socialisti , comunisti si accepta sa plateasca mult mai mult decit omologii lor romani atit de “patrioti” si “capitalisti” ?
    PS. Impozitul progresiv pe persoane fizice , a fost aplicat in tarile din vest inca din perioada in care la romani se facea colectivizarea cu pistolul in mana . Curios , nici un “expert ” roman nu discuta , vede ca acolo unde se aplica impozitul progresiv , cota initiala de taxare e de 0,00% pina la un anumit nivel al TUTUROR veniturilor realizate de o persoana in un an . La romani , doar prima mie de lei pensie e cu impozitare 0 % dar asta face atit de bine doar unor beneficiari de pensi de la virste de 40-50 de ani . Aberatile fiscale romanesti sint fructul unei necunoasteri crase a sistemelor din vest , a rolului unui stat in redistribuirea banilor incasati prin taxe , impozite , contributii accise si ce mai e in cosul bugetului . In principiu , statul nu baga peste (pomana) in traista cetateanului . Invata cetatenii sa pescuiasca singuri . Dar asta e ceva necunoscut in Romania anului 2014 .

  3. @Ștefan: dacă vorbim despre milionari de pretutindeni, ăia nu sunt proști să plătească cotele alea de 40+% de care vorbești. Există suficiente metode de “optimizare fiscală” la acel nivel, și nu mă refer la lucruri ilegale.

  4. @Stefan
    Exista si la noi ceva numit venit minim neimpozabil sau deducere personala, astfel ca cei cu salarii pina in 3000 de lei nu platesc 16% la toata suma.
    Din pacate, aceasta suma neimpozabila este foarte mica (cred ca acuma e 250 ron pentru cei fara copii) si nu a mai fost actualizata de ani buni de zile. Deh, statul roman are nevoie de bani.

  5. Un comentariu: daca am terminat ASE-ul nu-I o rusine sa devii electrician. Niet, Negative, Kein! Nu pot fi si nu sunt de acord cu tine. (Desi, in anumite perioade ale vietii mele, a trebuit sa fac si munci fizice, dar DOAR de nevoie). Avand o calificare superioara (in fapt am chiar doua!) pot aduce mai multa plus valoare societatii (pentru ca ea beneficiaza, in final, de pe urma calificarilor mele). A presta o munca mai slab calificata inseamna sa-mi bat joc chiar de societate. Doi: o data ce faci o munca sub calificarea ta, viitorul angajator VA PROFITA de aceasta slabiciune a ta (si asta este valabil peste tot in lume!) prin salariul oferit (pentru ca stie sigur ca vei accepta si mai putin).Trei: in sfarsit, eu pot face munca unui “electrician” este adevarat, mai neindemanatic si cu mai mult efort, in timp ce nici macar un singur electrician nu va putea face munca mea decat partial si fara rezultatele scontate. Este ceea ce se cheama diviziunea muncii. Din acest motiv, anumite meserii sunt (mult) mai bine platite decat altele (meserii, NU functii, da?).Mai simplu spus: nu mi-am luat doua licente (valabile peste tot in lumea asta=Universitati straine) ca sa “spal vase”.M-ar blestema cel care vizeaza un asemenea loc de munca, si ar avea dreptate…

    • MoldovOctonu: Să zicem că locuieşti în… nu ştiu, Piteşti. Ai terminat ASE-ul cu specializare în management. Nu te angajează nimeni şi nu-ţi permiţi nici să te muţi în Bucureşti, să-ţi cauţi ceva. Başca, s-ar putea să fi trecut prin facultate ca gîsca prin apă, eventual mai mult prin cîrciumi decît prin clase (cum se întîmplă cu foarte mulţi, de exemplu). N-are nimeni nevoie de un absolvent de management în oraş. E o ruşine să faci un curs de formare ca electrician şi să-ţi faci un PFA, o pagină de facebook, să pui afişe prin oraş şi să începi să cîştigi bani? Sau stai acasă şi aştepţi să primeşti şomaj pînă te angajează cineva ca manager? La asta mă refer.

  6. Comunismul nu a promovat egalizarea.

    Dimpotrivă, (co)mu(n)iştii au promovat o structură socială foarte închisă, rigidă şi ierarhizată, demonstrând că erau mai obsedaţi de apartenenţa la o castă decât medievalii.

    Prima întrebare pe care o puneau când se interesau de cineva nu era “ce face? / are studii / cât câştigă?”, ci “ce erau părinţii lui? e de familie?”