Bula economică faţă cu consumul populaţiei

Citeam mai devreme o ştire legată de scăderea inflaţiei în Spania prin creşterea TVA şi, în acelaşi timp, de efectul pervers: reevaluarea bugetului pensiilor, care trebuie mărit. Situaţia e oarecum similară peste tot în lume, diferenţele o fac doar stadiile în care sînt statele. Tot aşa, citeam un articol despre evoluţia economică din ultima sută şi ceva de ani. În 1900, nimeni nu se aştepta la izbucnirea primului război mondial, în 1920, nimeni nu se aştepta la cel de-al doilea şi tot aşa. Cine se aştepta la o criză acum? Şi am mai văzut un titlu legat de rata natalităţii în SUA, care tocmai a atins un minimum istoric.

De fapt, problema nu ţine neapărat de economie cît mai degrabă de populaţie. Nu trebuie să fii analist economic să vezi că, pe măsură ce creşte populaţia, apar tot mai multe probleme. Nu există un sistem economic perfect, însă capitalismul este cel mai aproape de modelul ideal. Cea mai mare bubă, care se va sparge urît, la un moment dat, este că pe măsură ce populaţia creşte, numărul de locuri de muncă scade. Cu atît mai mult într-o criză economică, momentul în care se vorbeşte despre eficientizare.

Ce anume poţi să eficientizezi şi pînă unde? Eficientizarea, de regulă, se aplică în cazul în care se doreşte creşterea profitului – indiferent ce se face cu acel profit, fie se bagă în buzunare, fie se reinvesteşte. Şi tot de regulă, eficientizarea înseamnă tocmai scăderea numărului locurilor de muncă – de ce să plăteşti trei oameni să producă un lucru cînd se descurcă unul singur dacă schimbi procedura?

Dacă ar fi să mă gîndesc la cum arată Pămîntul pe termen lung – două, trei sute de ani -, aş zice că vor rezista asiaticii (chinezi, indieni), latino-americanii şi arabii, poate şi populaţiile din statele izolate (nordicii europeni, australienii, canadienii. Pe africani nu-i pun la socoteală, căci, oricît de brutal ar suna, ei sînt încă într-o eră primitivă în care îşi dau în cap din orice.)

Mă gîndesc la următorul scenariu: o vom mai duce o perioadă – vreo 10 ani, cel puţin – în criză economică globală, timp în care ar trebui să găsim soluţii de relansare economică. Acum, problema e că dacă n-ai loc de muncă, nu-ţi permiţi să consumi. Nu-ţi permiţi să consumi, n-o să existe cerere, producţia va fi mică, nu va exista ofertă de angajare. Ideea e că noi, ca rasă, am ajuns în 2012 bazîndu-ne în continuare pe aceleaşi industrii pe care ne bazam acum 50 de ani. Da, există inovaţie tehnologică, dar la nivel de inovaţie socială nu am făcut nimic. Stagnăm.

Hai să luăm logic industriile care au picat cel mai rău: auto, construcţii, imobiliare, bănci (şi mai sînt cîteva, dar nu sînt în stare să mă concentrez să mi le amintesc.) Ultima şi-a mai revenit, hai poate şi prima, un pic. Dar astea sînt industriile de bază care au fost motorul economiei globale în ultimii 50-60 de ani. Au picat exact cele în care lucrau foarte mulţi oameni. Şi au picat mai ales cele din domeniul privat.

Cum revitalizezi? Cum produci locuri de muncă? Ce faci mai departe? Cum stimulezi consumul? Ideea e că nu toată lumea se poate profila pe programare şi pe online, o altă industrie interesantă mai ales din punct de vedere al volatilităţii ei. Zona de online este productivă din multe puncte de vedere, dar nu e departe de a fi saturată dacă nu se mai inventează ceva cît de curînd. Plus, este o industrie sută la sută virtuală: dacă s-a tăiat cablul, nu mai munceşte nimeni.

De ce spuneam de peisajul populaţiilor? Dacă e să ne referim strict la statele care au trecut relativ repede de criză, avem Australia, Canada şi tările nordice. Pe de o parte, vorbim de o oarecare disciplină, pe de alta, sînt state care s-au bazat preponderent pe economia internă şi, fiind la mama naibii, au fost nevoite să producă intern (aici mă refer mai ales la Australia), în propriile condiţii şi să-şi creeze legislaţii care să le permită o oarecare flexibilitate pe marginea sistemului de protecţie socială (şi aici vorbim de statele nordice şi Canada.)

Pe de altă parte, dacă ar fi să comparăm infuzia de imigranţi, sînt şi cele cu procentaje relativ scăzute. Cîţi oameni obişnuiţi ar vrea să se ducă în Norvegia sau în Canada, la frig? Cîţi ar vrea să plece trei sferturi de glob mai încolo, în Australia? Dacă ne uităm însă la Spania, Franţa sau SUA, lucrurile se schimbă, mirajul de a trăi într-o ţară dezvoltată, cu o climă decentă, e mult mai mare. Cum faci faţă afluxului de populaţie? Da, consumul creşte, dar şi gradul de sărăcie devine tot mai mare cînd creşte numărul locuitorilor – exemple stau India şi China – şi tot statul este cel care trebuie să scoată bani din buzunar.

Personal, mi-e mai greu să explic în scris, imaginea e mai bine conturată în mintea mea. Dar o să fie cel puţin interesant, iar viitorul o să fie nu tocmai plăcut. Eu nu pot decît să anticipez o agonie economică în următorii 10-15 ani şi, eventual, încă un război de proporţii. Deci, dacă vă gîndiţi să emigraţi, Canada sau Australia ar fi nişte destinaţii potrivite. Poate chiar şi America de Sud, deşi din punct de vedere economic – da, ştiu, sînt pe creştere, dar e o creştere mai degrabă artificială, bazată pe investiţii şi mai puţin pe protecţie socială; sărăcia este, în continuare, destul de mare – nu stă tocmai strălucit.

S-ar putea, totuşi, să mă-nşel.

6 comentarii

  1. Dacă incapacitatea de a prevedea la 1900 Primul Război Mondiale este adevărată, în ce privește anul 1920 NU ESTE ADEVĂRAT. Dupa pacea ultra-strîmbă de la Versailles FOARTE MULȚI au prevestit un nou conflict generalizat. Cel mai pertinent exemplu este Will Dyson, un ziarist australian (!!!), al cărui desen „Peace and future cannon fodder” a apărut în Daily Herald (britanic) la 13 mai 1919. Căutați pe wikipedia și veți rămîne trăzniți de premoniția individului.

    Precizare: nu judecați Diktatul de la Versailles exclusiv prin prisma României, căreia i s-a făcut dreptate, de bine, de rău (ȘI în urma unor extenuante eforturi depuse de Brătianu și Regina Maria) ci din punctul de vedere al Germaniei, unde Franța a dorit și impus o pace aproape cartagineză. Personajul central – același Clemenceau care era cît pe-aci să ne frustreze de tot ceea ce meritam. Tot el apare și în prim-planul desenului lui Dyson.

  2. Nu știu dacă ai ales bine Australia și Canada, pentru ca ambele traiesc foarte bine din vânzarea de resurse naturale si au și populații de nivelul României.
    Imigranții sunt o mană cerească pentru toate țarile. Ai o forța de muncă ieftină, pe care n-ai plătit nimic s-o aduci la vârsta productivă, ce a apărut și platește impozite. E profit curat, cu aproape 0 cheltuieli. Ce zic politicienii e altă chestie.

  3. “Nu trebuie să fii analist economic să vezi că, pe măsură ce creşte populaţia, apar tot mai multe probleme.”

    AICI este problema de fapt. Singura solutie pe care o vad eu ar fi sa nu mai facem copii. Putem sa adoptam caini in schimb – n-au nevoie de locuri de munca si, ca bonus, mor mai repede.

    Parerea mea.

  4. Eu as taia din salariile directorilor de banca, de companii multi..Sa vada si ei cum e…

  5. Ai vazut filmul “The Money Masters”? Poate acolo ar fi o rezolvare …
    Il poti gasi pe filelist sau daca vrei pot lasa aici link youtube

  6. Tot wikipedia:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Economics:
    The Rev. Thomas Robert Malthus (1798) used the idea of diminishing returns to explain low living standards. Human population, he argued, tended to increase geometrically, outstripping the production of food, which increased arithmetically. The force of a rapidly growing population against a limited amount of land meant diminishing returns to labour. The result, he claimed, was chronically low wages, which prevented the standard of living for most of the population from rising above the subsistence level.[123]

    Malthus also questioned the automatic tendency of a market economy to produce full employment. He blamed unemployment upon the economy’s tendency to limit its spending by saving too much, a theme that lay forgotten until John Maynard Keynes revived it in the 1930s.

    mai multe: http://en.wikipedia.org/wiki/Malthusianism
    how unchecked population growth is exponential (1→2→4→8) while the growth of the food supply was expected to be arithmetical (1→2→3→4). Malthus believed there were two types of “checks” that could then reduce the population, returning it to a more sustainable level. He believed there were “preventive” checks such as moral restraints (abstinence, delayed marriage until finances become balanced), and restricting marriage against persons suffering poverty and/or defects. Malthus believed in “positive checks”, which lead to ‘premature’ death: disease, starvation, war, resulting in what is called a Malthusian catastrophe. The catastrophe would return population to a lower, more “sustainable”, level.[1][2] The term has been applied in different ways over the last two hundred years, and has been linked to a variety of other political and social movements, but almost always refers to advocates of population control