Canon 6D, din 10 decembrie? În SUA. În România…

…dacă o vrea cel de sus, probabil că prin ianuarie. Full-frame-ul Canon 6D a fost anunţat prin septembrie, parcă, şi abia acum iese pe piaţă. Şi în cazul EOS-M s-a întîrziat. E păcat că se întîrzie atît, mai ales în condiţiile în care Canon produce aparate bune. Pe de altă parte, Nikon a anunţat D600 (echivalentul lui 6D) şi l-a trimis în magazine, dacă nu mă înşel, la două săptămîni după.

Personal, vreau să trec pe full-frame şi cam stau în dubii. Primul meu DSLR a fost un Canon 350D – îl am şi-acum, zace într-un raft; un aparat excelent -, apoi am trecut pe 600D. Întrebînd în stînga şi-n dreapta care ar fi mai bun, toată lumea are o părere. 6D-ul, în teorie, are un autofocus mai bun decît 5D Mark III. Din alte puncte de vedere, bate 5D Mark II. La Nikon, D600 se cam ia la trîntă cu D800 şi D800E şi, dacă nu socotim numărul de megapixeli şi numărul de puncte de focalizare (chestie pe care n-am înţeles-o niciodată, eu îl folosesc întotdeauna pe cel din mijloc; dar, na, eu nu-s fotograf,) le cam bate.

Partea bună e că mi s-a promis un D600 cu 35mm f/1.4, să mă joc cu el, şi pot să-mi fac o idee. Şi tind să cred că, oricît ataşament aş avea faţă de Canon, tind să-mi iau Nikon. Aştept să le testez pe-amîndouă.

Să nu uit: screenshot-ul e de pe BH.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Niste chestii noi pe care le aduce 6D-ul ar fi WiFi si GPS built-in, pe care ai mari sanse sa nu le prea folosesti (daca GPS-ul e ok ca ai localizata fiecare poza din vacante/calatorii, wifi-ul merita cand printezi direct sau lucrezi in studio…).

    Fata de D600, 6D-ul promite o sensibilitate mai buna in lumina redusa (ISO maxim 102400, probabil imagini ok pana la 25600…) dar o comparatie relevanta vom avea cand apar primele review-uri. Din punctul asta de vedere merita 6D-ul, dar mai vedem.

    Atata timp cat nu ai obiective de Canon full-frame nu ar fi o problema sa treci usor pe Nikon, insa la nivelul asta cred ca merita sa astepti primele review-uri pentru 6D. Asta daca nu e o graba sa prinzi sarbatorile cu full-frame :D

  2. Nikon D600 pare superior la toate capitolele. chiar ai nevoie de full-frame ?

  3. @oceanograful:la ce e superior din punctul tau de vedere ? E doar o curiozitate.

    Eu cred ca degeaba are mai multe puncte de focus (cross-type sau nu), 5 fps vs. 4fps, expunere pana la 1/8000 daca ai calitate mai buna la high-iso pe 6D (sau calitate mai buna in general…). Pana la urma depinde ce vrei sa faci cu el.

    6D a fost gandit ca o camera de studio / evenimente / peisaj / FF ieftin, cel putin asa o vad eu. Daca vrei sport sau wildlife te ajuta mai mult un 7D sau 1D, 5dMkIII ceva mai pretentios pentru evenimente…

  4. @ mike: absolut toate capitolele (senzor, autofocus, viteza, shutter speed) care conteaza din punctul meu de vedere (nu consider un avantaj WiFi sau ISO 25600).

    nu vad niciun motiv pentru care as cumpara 6D (daca nu sunt conditionat de obiective ff canon)