Mirrorless-ul Canon EOS-M, un “DSLR de poşetă”

Am avut pe mînă, pentru cîteva zile, aparatul foto mirrorless de la Canon, primul şi singurul al companiei, Canon EOS-M. O jucărie foarte interesantă, iar cînd spun “jucărie” mă refer mai ales la dimensiuni. Dacă ar fi să fac o comparaţie scurtă cu un compact, aş spune că e similar cu un aparat din gama IXUS.

M-aş fi aşteptat să fie un pic mai mare, mai ales după ce am pus mîna pe nişte Sony NEX ori pe Olympus, însă singurul lucru mare de pe EOS-M e obiectivul de kit 18-55mm. Da, acelaşi 18-55mm, pe montură EF-M şi ceva mai arătos, dar la fel de nepractic pe eterna diafragma f/3.5-5.6, care te obligă să măreşti ISO-ul noaptea şi care, uneori, focalizează-n bălării (încercam să focalizez pe Ateneu şi el focaliza pe stopurile şi farurile maşinilor, deh – vezi mai jos imaginea.)

Însă dacă obiectivul e oarecum acelaşi (apropo, include şi stabilizator de imagine, deşi, sincer, nu ştiu cît ajută la un 18-55mm sau dacă are cine ştie ce sens; şi ceva funcţie macro, deşi aş fi mirat să folosească cineva obiectivul de kit pentru asta,) nu acelaşi lucru îl putem spune despre aparat. Cea mai bună comparaţie pe partea de performanţe, şi care, în principiu, nu mai cere nici un review, este cu DSLR-ul Canon 650D.

Mai pe româneşte, toată tehnologia de pe DSLR, cu excepţia oglinzii, este înghesuită într-un corp foarte mic. Adică senzorul de 18MP, procesorul de imagine DIGIC5, pînă şi touchscreen-ul. Desigur, lipseşte rotiţa de selectare a programului, dar există, pentru asta, un “buton” dedicat pe ecran.

Cum lucrezi cu un EOS-M

Pentru un DSLR-ist ca mine, lipsa vizorului e un chin. E ca şi cînd mi-ai spune să scriu pe blog şi mi-ai lua laptopul. E frustrant, mai ales în condiţiile în care am avut, chiar şi după două-trei zile, tendinţa să duc aparatul la ochi. Însă dacă ar fi să trag linie, singurele lucruri pe care le pot reproşa celor de la Canon, de la care am primit aparatul, sînt: 1. au dat doar obiectivul de kit; 2. nu includ în cutie şi adaptorul de montură pentru EF/EF-S, ca să poţi pune şi un obiectiv de DSLR.

Meniurile sînt aşa cum le ştiam de pe DSLR, nimic în plus, poate ceva în minus. Poţi, la fel de bine, să foloseşti Custom White Balance, sau poţi să modifici totul, de la ISO şi pînă la timp de expunere, diafragmă şi corecţie de expunere. Personal, mi-a lipsit rotiţa de lîngă butonul de declanşare şi butonul dedicat pentru ştergerea imaginilor separat de cele centrale, dar m-am prins ulterior că pentru ştergere se poate folosi butonul din partea de jos de pe “roata” de meniu.

Însă rotiţa n-a dispărut complet, e tot prin zonă, aşezată ca pe 50D, şi poate fi folosită chiar pentru schimbarea timpului de expunere. De altfel, “stînga” şi “dreapta” pot fi folosite pentru a alege între expunere şi diafragmă, deci le poţi controla fix la fel de bine şi de pe EOS-M. Un posesor de Canon 50D s-ar descurca, poate, chiar mai bine.

Ce-i lipseşte

Totuşi, aş adăuga că, la EOS-M (foto dreapta, luată din review-ul lui Vali), există şi nişte bube: lipsa vizorului mă doare cel mai mult – dar asta e specifică clasei; dacă e să compar cu concurenţa, lipsa unui ecran rabatabil mă doare şi mai mult, mai ales pentru fotografia de stradă. Oricît mi-aş dori să nu, obiectivul butucănos de kit atrage un pic atenţia. Aş mai adăuga şi lipsa flash-ului integrat, care vine separat în cutie, fără baterii, şi pe care rişti să-l uiţi acasă. Ar fi fost bun, mă gîndesc, pentru nevoile oricărui începător, amator sau, pur şi simplu, persoană care are buget pentru mai mult decît o săpunieră şi care-şi doreşte un compact performant.

O altă mică bubă ar fi faptul că nu am cum să blochez tastele din dreapta ecranului. Mi s-a întîmplat, de vreo două ori, să mă trezesc învîrtind de rotiţă, în timp ce voiam să schimb expunerea, iar pe ecran să-mi apară selectarea tipului de declanşare (simplă, rafală, temporizator etc.,) chestie care m-a cam enervat pe moment. Însă vorbim de un corp mic, nu prea văd cum ar fi putut să aşeze altfel butoanele.

Live preview-ul face toţi banii

Deşi EOS-M scapătă, din unele puncte de vedere, la capitolul uzabilitate, live preview-ul, în modul manual, este de-a dreptul fantastic. Canon este singurul producător care oferă posibilitatea de a-ţi face o idee despre cum va arăta poza în timp ce schimbi timpul de expunere, diafragma sau ISO. Fie că învîrţi de rotiţă, fie că foloseşti touchscreen-ul, imaginea se întunecă sau, dimpotrivă, se luminează în funcţie de modificările pe care le faci.

Pentru un începător care vrea să aprofundeze fotografia, funcţia asta e nemaipomenită şi mă bucur că cineva s-a gîndit să o integreze. Este, poate, cea mai tare funcţie pe care ar fi putut să o integreze un producător foto într-un aparat mirrorless.

Cum filmează

Decent, aş spune. Full HD 1080p, sunet stereo. Din clipul de mai jos, remarc sunetul, pe care îl reproduce aproape perfect. Nu sînt eu chiar extrem de încîntat de filmare, dar nici nu am pretenţii de 5D Mark III pe un mirrorless. Ba, aş zice că e mai mult decît decent în condiţiile date, cu o lentilă care nu dă pe spate nici măcar un începător.

Bine, bine, şi cum pozează?

La fel ca un 650D, aş spune. M-aş fi bucurat să am şi un alt obiectiv la îndemînă, dar dacă ar fi să trag o concluzie, aş defini EOS-M aşa cum l-a botezat George, de la F64: un DSLR de poşetă. E foarte mic, îi poţi schimba obiectivele, calitatea fotografiei e maximum pe care-l poate oferi cel mai puternic DSLR entry-level de la Canon (considerînd că XXXD sînt entry-level, iar XXD – precum 60D, să zicem – sînt mid-level,) iar uzabilitatea de cel puţin decentă. De greutate nici nu pot vorbi, dacă ar fi să exagerez, aş spune că obiectivul e mai greu decît aparatul.

M-a cam dezamăgit, totuşi, bateria. Eu obişnuiesc să şterg cam unul din trei cadre trase, în medie, iar după o întregistrare de aproximativ un minut şi jumătate şi 115 fotografii pe care le-am descărcat pe harddisk, nu am rămas cu pic de putere. Pur şi simplu, a murit. Asta ar însemna, cred, vreo 160-170 de cadre, ce nici măcar nu se apropie de performanţa înregistrată de Călin, de la ClubulFoto (244 cadre şi un scurt clip HD.)

Concluzii?

Dacă obişnuieşti să foloseşti vizorul, o să te obişnuieşti greu cu trecerea. Şi o să te obişnuieşti mai greu cu butoanele şi cu dimensiunile. Şi cu touchscreen-ul, respectiv căutatul diverselor opţiuni apăsînd pe ecran. Altfel, ai aceleaşi performanţe de pe un DSLR într-un corp poate prea compact. Şi dacă nu te deranjează să dai 4.000 de lei pe el, atunci e un aparat bun. Cam scump, poate un pic prea scump, dar bun.

Fotografii făcute cu EOS-M

Mai jos, cîteva dintre cadrele trase cu Canon EOS-M. La cele mai întunecate am mai umblat la Color Balance, am mai adăugat un pic de roşu. În rest, cel mult un Sharpen.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. Legat de baterie, probabil si setarile pe care le faci si modul cum lucrezi cu ecranul, etc favorizeaza descarcarea prematura a bateriei… nu stiu ce sa zic. In orice caz, clar recomandarea e si o baterie de rezerva (eu am trei acumulatori pt DSLRul meu Canon…)

  2. Eu sunt de acord cu ce spui tu, dar dacă aparatul a fost gândit fără vizor, înseamnă că e pentru cei ce nu folosesc vizorul. E un lucru cunoscut faptul că noile aparate, din punct de vedere al calității cadrelor, sunt limitate în general de calitatea lentilei. Eu știu că mulți vor pune un 70-200 pe el, dar nu pentru asta e făcut.

    Stabilizatorul de imagine, pe 18-55, iți oferă 2-3 trepte de expunere. Nu e ceva fantastic, dar pentru un amator, e diferența dintre un cadru utilizabil și unul șters.

    Poate, tehnic, e comparat cu un 650D. Practic, nu se pune problema. În primul rând, 650D+grip îți oferă o autonomie mai mare plus priză bună, chiar și cu obiective mari. Pentru un fotograf, diferența dintre a-l putea folosi și a nu. Plus focalizarea. E un aparat pentru amatori sau, un al doilea aparat pentru profesioniști și trebuie tratat ca atare.

  3. Foarte urate poze. Seamana mult cu cele scoate de Nikon P300(compact). Cele scoate de Nex 5N sunt muuult mai bune(si frumoase).