Captain Marvel (2019)

Am băgat aseară un cinema, că e la 50 metri de mine, am fost la Captain Marvel. TL;DR: Brie Larson will save the universe. Da’ hai să nu fiu nașpa și să scriu mai mult de trei rânduri despre film.

Filmul de față e departe de a fi grozav. Cred că s-ar fi potrivit mai degrabă pentru Netflix sau ca film de televiziune. E undeva la nivelul serialului Supergirl, dar pentru că au băgat mulți bani în producție și în efecte speciale, au zis să-i recupereze din biletele de cinema.

Bine, nu e chiar atât de prost, dar, la fel cum zice și review-ul de pe site-ul BBC, introducerea în povestea personajului manages to be more opaque than a billionaire’s tax return. Iar la capitolul acțiune, ca să-l citez pe același autor, the actual action adventure plot driving the film forward is fatally exposed: it is about as exciting as watching Windows 95 load.

Per total, Captain Marvel e un film de aceeași factură precum primul Ant-Man, pe principiul “uite, încă un supererou”, amuzant pe alocuri (flerken ftw!), dar subțire de la un capăt la altul, ca poveste. Are, totuși, și părți bune.

Brie Larson joacă bine și nu cred că puteau alege o actriță mai bună. Samuel L. Jackson, întinerit digital, zici că e rupt din Pulp Fiction, decorurile și “geografia” cad ca un apropo la adresa primului Green Lantern, înainte să-l transforme pe Ryan Reynolds în Deadpool.

Într-o oarecare măsură, prin modul în care e scris scenariul, se întoarce la originile benzii desenate cu acel look and feel al comic-urilor din timpul Războiului Rece și a senzației de conspiratită, cu baze militare ascunse în deșert unde se face cercetare și dezvoltare de tehnologii pe care n-o să le cunoaștem niciodată.

Bonus, filmul începe cu un mulțumesc adresat lui Stan Lee și, parcă pentru a face ironia completă, include cel puțin vreo patru cameo-uri (Stan Lee în rol de agent de securitate, astronaut, șofer de autobuz, delivery guy și nu m-aș mira să fi fost mai multe). Zic că e ironic pentru că, la un moment dat, existau oameni exasperați de câte cameo-uri a avut Lee de-a lungul timpului în filmele din universul Marvel.

Am mai citit niște păreri despre cum Captain Marvel nu se ridică la nivelul Black Panther, de exemplu, sau mai știu eu ce trăznaie, dar repet: e irelevant. Sunt filme cu supereroi, de ce ai avea așteptări de la un astfel de film să respecte legile fizice când însăși ideea de supererou depășește legile fizicii?

Ca fun fact, reiau o idee din 2012: filmele din cinema reflectă destul de fidel sentimentele societății. Dacă societatea e în depresie, filmele vor fi dark și așa mai departe. Uitându-mă la filmele din ultima vreme, cred că am intrat din nou într-o perioadă de tipul “American Dream” (nu filmul, ci ideea de acum jumate și ceva de secol).

Am impresia că, după zece ani de criză (mă rog, mai mult sau mai puțin), a reapărut o rază de speranță că lucrurile vor lua o turnură pozitivă. E un soi de “back to the basics“, mai ales pe nișa asta de benzi desenate. Ceea ce nu e neapărat rău.

Ca să închei, totuși, m-au amuzat discuțiile despre alegerea unei femei în rolul de Captain Marvel. Brie Larson face un rol foarte bun. Iar scena de după primul rând de credite mi-a satisfăcut feminismul interior. Mă rog, fac mișto, dar m-a amuzat pentru că e ca un fel de roundabout kick la adresa criticilor. De aia am și zis, în primul paragraf, că Brie Larson va salva universul. Probabil că nu singură, dar la cum se încheie filmul, sigur va avea un rol principal în Avengers: Endgame.

În orice caz, joacă suficient de bine încât să nu-ți pese că originalul Captain Marvel a fost bărbat, nu femeie. Și, până la urmă, zic din nou: cui îi pasă? Universul Marvel e despre entertainment, nu despre despicat firul în patru.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.