Capu’ lu’ Năstase vrem!

Deşi mult mai corect ar fi “Capu’ la Năstase vrem!” – corect politic, desigur, avînd în vedere folosirea decît obscenă a limbii române, de către vasta majoritate a populaţiei, în ultimii doi ani -, cam la filozofia asta se reduc reacţiile văzute de mine, în ultima vreme, ca urmare a evenimentelor din ultimele două zile: condamnarea lui Năstase şi glonţul care n-a nimerit decît gîtul. Ceea ce pe mine, unul, mă bucură.

Să ne-nţelegem, nu mă bucură că s-a împuşcat. De altfel, din reacţiile oamenilor, nici pe ei nu-i bucură că a-ncercat să-şi curme traiul lipsit de onoare. Mă bucură că oamenii încă îşi mai amintesc de mizeriile lui Năstase din perioada sa de zeitate neatinsă nici măcar de cei trimişi să-i numere ouăle. Mă bucur că oamenilor le pare rău că e-n spital, căci ar fi vrut să-l vadă în puşcărie. Şi că ei pot empatiza, dar că încă nu l-au iertat.

Dincolo de sentinţa meritată, deşi prea mică pentru cît ar fi trebuit să primească, Justiţia şi-a făcut treaba. Că nu şi-a făcut treaba corect, asta e partea a doua. Căci nu, Justiţia n-a dat un verdict dintr-o preacorectitudine venită din fundul sufletului lor de judecători corecţi pînă-n măduva oaselor. E o răzbunare – mai degrabă simbolică, avînd în vedere cei doi ani – pentru toţi anii în care Năstase a călcat în picioare noţiunea de justiţie, pentru toţi anii cînd Rodica Stănoiu tăia şi spînzura la o mişcare de deget a lui Zeus – căci, da, înainte de a-l porecli anteniştii pe Băsescu, asta era una dintre poreclele lui Adrian “El Însuşi”. Nu, nu Băsescu e cel fericit, ba sînt chiar convins că nici n-a trebuit să intervină el, ci doar memoria tuturor magistraţilor care au fost măcelăriţi în cei patru ani de glorie.

Încercam, recent, să-mi dau seama cum au reuşit cei de la Intact să manipuleze atît de grosolan, în ultimii ani, iar răspunsul a venit relativ repede: prin incitarea la ură şi prin ducerea în penibil a orice părea prea bun pentru cei de la putere sau, dimpotrivă, prea rău pentru cei din opoziţie. Să ne uităm doar la spălarea de cadavre (ironie absolut neintenţionată) din ultimele două zile şi la modul grosolan în care au încercat să ducă în penibil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din păcate sau din fericire, căci încă nu m-am prins, ura pe care au promovat-o e cu două tăişuri. Lumea n-a contenit să-l urască pe Năstase, cu atît mai puțin cînd i s-a amintit cum era pe vremea lui şi, acum, cu tot cu tentativa de suicid, îl vrea în puşcărie. Pentru că, mort, s-ar sustrage pedepsei. Lumea nu-i iubește nici pe cei de la guvernare, ci îi tolerează, ca alternativă la ultimii opt ani, și îi va pedepsi și mai rău în momentul în care vor dezamăgi.

Dincolo de o tentativă de sinucidere, cred că sîntem majoritari (indiferent de preferinţele politice) aceia care-l vrem pe Năstase în puşcărie. Fie şi simbolic, pentru cele opt luni pe care le va petrece la zdup (anul de închisoare are 8 luni, dacă mai socotim şi buna purtare, iese pe la jumătate). Fie şi ca pedeapsă simbolică pentru toţi jurnaliştii bătuţi în plină stradă şi pentru cei dispăruţi pentru tupeul de a scrie despre un regim despotic.

Medicii i-au recomandat lui Nastase intre 3 si 5 ani de guvernare pentru tratarea depresiei. Reteta va fi compensata de poporul roman.
Lucian Mîndruţă

Sună răutăcios? Eu sper că nu. N-am scris cu răutate, ci cu un sentiment de dreptate. Cam puţină, dar, vorba românului, bine că este şi-atît.

4 comentarii

  1. Privind lucrurile de foarte (foarte) sus in incercarea de a gasi vreo noima zvircolirilor absolut browniene declansate DUPA condamnarea fostului prim-minstru, asi porni de la eterna intrebare: cui, si mai ales LA CE foloseste aceasta harmalaie care nu schimba nici cu o iota parerea tuturor celor ce gindesc despre Nastase (nici a celor ce nu gindesc). Sint de parere ca mobilul intregului haloimas este demoralizarea persoanelor care, pret de o zi-doua, au crezut ca justitia romana incepe sa-si faca datoria. Mesajul subliminal ar fi: “Fraierilor, chiar ati crezut ca unul dintre ai NOSTRI poate fi infundat ? Bai idiotilor, voi nu stit cite sageti mai avem in tolba, asa ca… ciocul mic“.

    In acest sens un citat inconturnabil: …pesimism endemic pentru a-şi menţine puterea… sǎ se deprindǎ cu nedreptǎţile şi problemele de nerezolvat. Oamenii fuseserǎ învǎţaţi sǎ se considere un popor neputincios, pentru care nu existǎ mîntuire.
    Frank Herbert – „Copiii DUNEI” Vol. 1 pag.145

    Q.E.D. !

  2. Putin off-topic, dar nu ma pot abtine, ca e pentru a doua oara cand vad citate din Madruta, care imi plac sau care sunt in concordanta cu ce gandesc acum:

    Domnul Mandruta s-a dat cu astialalti? Ca parca mai ieri, cand era carpa de sters pe jos la nici nu mai stiu ce post, facea reportaje de doi lei in care nu il recunosteam absolut deloc, si unul dintre aceaste reportaje era la Cornu, unde Nastase il plimba prin ferma si ii arata fel de fel. Si, desi Nastase era relativ decent in ce povestea el acolo cu ce se petrece prin ferma, Mandruta mai avea putin si ii lingea ouale lui Nastase cu gretosenii de apropouri si linguseli de mi se facuse scarba, apucaturi aberante si la extrena cealalta in paralel cu decenta lui Nastase din acel moment.

    Nu gasesc emisiunea ca nici nu stiu cum s-o caut (post, nume emisiune), dar nu gasesc nici vreo declaratie de la Mandruta de genul “Dom’le, am mancat cacat ca sa pun o fasolica pe masa. Imi pare rau si promit sa incerc sa nu mai fac”.

    Nuuuu, el face pe interesantul cu fraze pline de intelepciune si revolta.

    Unora chiar nu le este rusine sau doar ne jignesc inteligenta!

    P.S. Na, ca m-am enervat si am gasit! http://www.youtube.com/watch?v=2RvD6y5H2fg

  3. Eu de ce nu-l suport pe Basescu este ca m-a facut sa-mi para rau ca nu l-am votat pe Nastase. Si as fi jurat ca e imposibil sa se intample asa ceva. Am inceput eu sa am indoieli dupa ce a inceput cu “tepele din Victoria”, pe urma cu forfetarul unde ne explica el ca daca nu platesti macar acolo 500 de euro nu meriti sa existi, apoi cu bogatul din spatele saracului, etc. Fara sa amintim de gaozari si tiganci, si Mihaileanu, si vanzari anterioare, si condus baut, si golden sprit. Si asta fara sa intru in cat au furat astia de la PDL. Are un prieten o analogie draguta: “Aia de la PSD iti bagau mana in buzunar, dar aveau degetul mare desfacut si se oprea mana. Astora de la PDL le lipseste degetul mare, si nu se opreste mana decat in cot”.
    Macar pe Nastase sta costumul cum trebuie, are cultura, vorbele la el. Pana si faza cu ouale a pus-o intr-o forma decenta. Daca tot am ales intre 2 hoti, macar sa-l fi ales pe ala mai elegant.