Cât de mult pierzi când lași datele personale tuturor serviciilor online

Am dat doar adresa de mail, data de naștere, seria și numărul buletinului, numele cățelului, numele nevestei și copiilor, orașul de baștină, numărul de telefon. Ce rău mi se poate întâmpla?

Păi, cu datele de mai sus, cineva “bine” intenționat îți poate reseta toate parolele, de la mail la facebook, de la contul de pe emag.ro sau amazon.com. Ce faci atunci? Bați din buză. Iar dacă ai ales să îți salveze și datele cardului bancar în unul dintre serviciile de acest tip, te trezești că alții își cumpără chestii pe banii tăi.

Dar asta e nimic. Băncile au asigurări, îți returnează banii pierduți în cazul în care cineva ar face o mânărie de felul ăsta. Ce pierzi, de fapt, e la un cu totul alt nivel.

Un caz concret, recent: o companie de asigurări de sănătate, din SUA, stoca date despre somnul celor care suferă de apnee (o deficiență respiratorie din cauza căreia te trezești constant noaptea). Practic, echipamentul (un soi de inhalator cu o mască pe care o pui pe față în timpul nopții) monitoriza tot. În cazul în care ai fi avut o formă mai ușoară, care nu necesita folosirea în fiecare noapte, compania de asigurări putea să-ți refuze decontul.

Alt exemplu: la mine pe șantier, firma de construcții oferă, printre beneficii, asigurare medicală privată la Vitality. Vitality face o chestie mârlănească, anume că îndeamnă să le dai acces la datele din aplicația Health de pe iPhone. Dacă faci nu-știu-câte mii de pași zilnic, poți primi un bonus de vreo 5 lire la finalul lunii, bani care NU se scad din asigurare și pe care nici nu-i vezi în mână, ci sunt investiți de ei mai departe, iar tu, la un moment dat, ai putea să-i scoți cu tot cu x randament.

Mai au și alte oferte similare. De exemplu, dacă te lași de fumat, după ce faci un control medical, după șase luni, din care rezultă că ai scos toată nicotina din tine, primești un Apple Watch gratis.

Problema e că, oferindu-le tot soiul de date de genul ăsta, la pachet cu celebrele modificări de termeni și condiții pe care nu le citește nimeni (și care pot veni lejer sub forma unei notificări în aplicația de mobil), ar putea foarte simplu să-ți refuze un decont pe motiv că nu ți-ai făcut numărul de pași în nu știu care zi a nu știu cărei săptămâni din nu știu care lună a nu știu cărui an.

Alți mizerabili sunt ăia de la Under Armour, care au cumpărat aplicația MyFitnessPal și care te rup cu reclame dacă nu faci upgrade. Eu am plătit (nu mai știu cât) planul pentru un an pentru că vreau să îmi calculez caloriile mâncate, nutrienții, bla bla-uri din astea (în esență, pentru că vreau să încep să fac un pic de mișcare, să mai pun câteva kile).

Pe cei de la Under Armour îi doare-n cur de GDPR, că trebuie să fie opt-in și nu opt-out. Practic, te obligă să-ți ștergi contul (chiar dacă ai plătit) dacă nu ești de acord să-ți proceseze datele sau să ți le vândă altora. Iar când instalezi aplicația, are din start acces la toate datele din Health, inclusiv la somn (dacă folosești o aplicație care măsoară asta) și la mișcare (ceea ce are sens, cumva, pentru că scopul inițial nu era nutriția).

Problema e că, odată plecate datele alea către cineva care le vinde, s-a dus naibii toată distracția. Nu știi la cine ajung și nu știi nici ce condiții îți va impune o companie care ți-a cumpărat datele bazându-se pe niște înregistrări (numărul de pași, de exemplu) care ar fi trebuit să fie private.

Dacă Under Armour îmi vinde datele către o clinică medicală, iar ăia se uită că nu fac zece kilometri pe zi, ar putea să-mi dubleze prețul unei consultații de rutină, de exemplu. La fel, o companie de asigurări precum Vitality ar putea să-mi crească prețul pentru aceeași poliță de asigurare dacă într-o zi ies până la magazin fără să-mi iau telefonul și fără să am Apple Watch-ul la mână, pe motiv că am făcut cu 500 pași mai puțin. 

Toate datele personale pe care le dăm la liber, gratuit, complet aiurea, se vor întoarce împotriva noastră. Măsurăm totul – iar dacă nu măsurăm noi, măsoară device-ul – și facem compromisuri banale de genul “ia datele mele pentru cinci lire lunar pe care n-o să-i văd decât peste zece ani“.

Știu că sună exagerat și, într-o oarecare măsură, chiar e. Dar având în vedere că deja s-a ajuns la punctul în care, în SUA, o companie de asigurări refuză să deconteze un aparat care te ajută să respiri – adică, dacă n-ai bani să-l plătești, pot veni să ți-l ia și, prin urmare, poți muri în somn dacă ai o criză severă -, de ce niște scenarii precum cele de mai sus n-ar fi plauzibile?

Ăsta e, de fapt, pericolul vărsării datelor personale la liber. Pe termen mediu și lung, toată lipsa de atenție asupra modului în care dai permisiuni aplicațiilor se poate întoarce împotriva ta.

În altă ordine de idei, eu urmează să fac o plângere formală, la instituțiile abilitate, împotriva celor de la Under Armour, în baza GDPR. Știu că lumea se plânge că birocrații de la Bruxelles, că Uniunea Europeană e nașpa, dar până una-alta, în SUA nu există o legislație serioasă de protecție a datelor, iar în China se implementează “scorul social”. Adică ești urmărit peste tot și dacă nu ești un “bun cetățean” (de exemplu, dacă nu mănânci salată și te duci prea des la McDonald’s), ești retrogradat, nu mai primești credite, îți cresc taxele, nu mai ai voie să-ți cumperi mașină, apar poze cu tine în curu’ gol în reclame cu “așa nu” etc.

Asta pierdem când ne doare-n cur de datele personale.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.