Cât de prost să fii să cumperi un produs hardware vândut de facebook?

Cât de prost să fii să cumperi un produs hardware vândut de facebook?

Cred că toată lumea a văzut știrea, zilele trecute, că facebook lansează Portal, acest minunat gadget pe care-l pui pe masă și pe care-l poți folosi ca să faci fix același lucru pe care-l faci cu telefonul mobil. Adică să preiei apeluri video.

Diferența e că Portal are un ecran mai mare – cele două versiuni sunt de 10,1, respectiv 15,6, vin amândouă cu Alexa (de la Amazon), iar cea mare, cel puțin, se rotește după tine, prin casă, în caz că te plimbi.

Practic, o frumoasă cameră de supraveghere despre care facebook spune că nu, nu colectează date personale, ca mai apoi, dintr-o “eroare de comunicare”, să aflăm că, de fapt, poate colecta date personale, doar că n-o va face.

Pe pagina produsului, facebook scrie mare: private by design. Iar primul privacy feature listat dedesubt e ăsta:

You can completely disable the camera and microphone with a single tap, or block the camera lens with the camera cover provided.

Practic, dacă uiți să pui capacul pe cameră și se-ntâmplă să ieși de sub duș și să nu fi tras chiloții pe tine, e foarte posibil ca un clip scurt cu persoana ta în fundu’ gol să ajungă undeva pe serverele facebook.

Dar, stați!, asta nu-i tot. Mai nou, apare această știre care spune că facebook pregătește un televizor cu, ați ghicit, cameră video. Pentru că nu era suficient să te urmărească în bucătărie sau în living, acu’ vrea să te urmărească și în dormitor – presupunând că ai TV în camera de dormit.

facebook nu e la prima încercare de a vinde hardware. Au mai avut o tentativă acu’ vreo cinci ani, prin 2013, când au dat-o de gard complet. Acum, încearcă trăznaia asta cu Portal, urmând să mai lanseze vreo câteva chestii, cândva, în viitor, dacă sursele ăstora către care-am dat ultimul link sunt pe bune.

Bun, da’ de ce ar vrea facebook să vândă propriul hardware? În fond, e deja pe toate platformele, are monopol pe socializare, are monopol pe poze, are monopol pe mesagerie (chiar duopol, dacă te gândești mai bine), ce-i mai trebuie?

Îi trebuie datele tale personale. Vrea să știe tot despre tine, iar cu Android și cu iOS nu-i merge. Nu sunt sistemele lor de operare, nu le pot măslui, nu te pot păcăli că n-ai dat permisiuni camerei foto/video, microfonului, nu pot să-ți citească mesajele, mailurile, nu te pot asculta, nu pot filma, nu pot să-ți bage pe gât și mai multe reclame.

Iar treaba asta cu integrarea Alexa în Portal e cu atât mai haioasă cu cât Amazon face mizerii similare. Ba Amazon sunt chiar mai mizerabili, că n-au nevoie de permisiuni de localizare pe telefon, le dai singur adresa de acasă și, probabil că-n cele mai multe cazuri, și adresa de la birou (“curierul va veni între orele 9-17” etc.) și numărul de mobil, suficiente să-și pună în mișcare excelentul angrenaj de microtargetare.

Iar eu sunt pățit – am cumpărat ceva de pe Amazon, a doua zi aveam ad pe facebook cu produsele recomandate pe site, după achiziția respectivului. Și nu o singură dată.

Serios, trebuie să fii prost să cumperi orice gadget pe care facebook ar putea să-l producă vreodată. Nu ai absolut nici o garanție în afară de niște vorbe goale și, cel mai probabil, un Terms & Conditions pe care n-o să-l citești, dar în care, undeva, cu litere mici, scrie că “facebook are dreptul să schimbe acest T&S fără să te anunțe/

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Se aplică și pentru firma aia foarte serioasă re privacy numita Google care produce Google Home sau pod cum ii mai zice acum.
    Iar Alexa are sau este deja in proiect să-ți detecteze starea fizica și mentală și sa-ti recomande pastile sau produse

  2. Articole precum cel despre Portal ma fac sa ma bucur ca n-am si n-am avut niciodata cont de facebook si nici gadgeturi de genul asta, nici macar smartphone.

    Chiar nu stiu ce o sa fac in momentul in care telefonul meu, acum deja la o varsta respectabila, o sa crape definitiv. Am luat in considerare si sa renunt complet la a mai avea telefon – oricum nu-l folosesc prea mult. Pe de alta parte, e foarte util pentru vreo doua chestii, asa ca nu stiu…

  3. @brontozaurel: Ahm, you just blew my mind la faza cu “no smartphone”, mai ales ca tu scrii cod (nu c-ar avea alta legatura decit ideea ca daca tot faci asta, pare cumva la mintea cocosului ca pasiunea pentru tehnologie bla bla). Well, congrats, I guess.

  4. Scris cod… n-o fac la modul serios decat rar. Mai mult ma joc cu cate ceva feature nou si scriu articole pe tema. Asa ca nu prea am des nevoie de testat pe dispozitive fizice si chiar si atunci cand am nevoie, pot sa imprumut. Si oricum am ajuns sa fac asta ca rezultat al unui sir de accidente.

    N-am considerat niciodata asta o pasiune, chit ca nici nu-mi displace ce am ajuns sa fac. Exista intotdeauna satisfactie in a gasi solutii la diverse probleme, in a imbunatati solutii deja existente, dar ce fac nu e ceva la care sa fi visat de cand eram mica – parintii m-au impins mereu catre “ceva cu calculatoare, mama, ca e de viitor” in timp ce mie imi fugea mintea dupa altceva. I wanted to be a mathematician, get a Fields medal one day – won’t happen, so at this point it’s a case of “roses are red, violets are blue, I’m afraid of getting lynched for being a failure, coding will do”.

    Iar faptul ca n-am smartphone… din nou, s-a intamplat. Pur si simplu am gasit telefonul perfect pentru mine la sfarsitul lui 2005 si nu mi-a trebuit sa-l inlocuiesc cu un smartphone timp de ani buni, apoi am inceput sa ma mai destept si eu in legatura cu cat si cum se poate profita de pe urma informatiilor obtinute in felul asta. Rasuflu eu usurata acum, dar n-a fost ceva planificat.

    Aveam la un moment dat in bio “fan of technology and its applications” si am scos-o tocmai pentru ca lumea se gandea la gadgeturi. Eu aveam ceva cu totul diferit in minte – faptul ca in zilele noastre, tehnologia, de exemplu prin aplicatiile in medicina (cum ar fi faptul ca cineva poate beneficia de genul unui transplant de fata), poate face o diferenta enorma si cat se poate de reala in viata oamenilor.

  5. Dacă Facebook îți bagă reclame cu produsele cumpărate deja pe Amazon îi credem mai inteligenți decât sunt de fapt. 😀