Câteva gânduri despre Franța, la grămadă

Câteva gânduri despre Franța, la grămadă

Am ajuns în Franța de vreo cinci ori. În 2008, la Cannes Lions, la Paris în 2013, la Strasbourg în 2015, în Les Deux Alpes în 2017 și încă o dată, tot acolo, anul ăsta.

Am scris câteva rânduri despre asta și aseară, pe facebook, dar postarea o să dispară, pentru că am început să le șterg periodic – rămân acolo doar link-urile către articolele de pe blog. Așa că dezvolt aici un pic mai mult.

Cannes și Coasta de Azur

În 2008, la Cannes, nu ne-am bucurat prea mult de Franța. În primul rând, pentru că mai toată Coasta de Azur e scumpă, iar veniturile noastre de ziarist plus blogger, altfel decente pentru România, s-au simțit cam ca o glumă proastă la nivel de Sudul Franței. În al doilea rând, pentru că am stat, cinci zile din șapte, în Palais des Festivals, la Cannes Lions.

Dar astea-s tehnicalități. Coasta de Azur e frumoasă, Cannes-ul e un orășel superb, clima e fantastică și are un farmec aparte, de resort la malul mării în care le poți avea pe toate, de la cluburi de noapte la liniște maximă, de la plajă (mă rog, Cannes-ul are niște glume de plaje) la zăcut ca o șopârlă la soare, pe o terasă de pe Croisette, cu o cafea sau cu o bere în față. Mă rog, mai bine cafea, berea franțuzească e o poșircă infectă.

Ce te izbește acolo însă e comportamentul francezilor. Coada pe sus, aroganță ieftină, buricul pământului. Chelnerii sunt OK, mai că nu se dau la tine, la fel de libidinoși ca italienii, dar pe stil englezesc – că au de încasat bani. Restul francezilor se uită superior la tine dacă nu vorbești franceza.

Orașul e mișto, atmosfera e OK, dar m-aș întoarce acolo doar dacă aș fi milionar în euro, resentimentar, să mă șterg la gură cu bancnote de 500 euro și să li le arunc pe lângă masă, să le culeagă de pe jos strigând în română “săracilor!”. Nu am resentimente de genul ăsta, dar simt că asta merită, pentru că au talent nemaipomenit de a te face să te simți inferior.

Paris

În Paris am stat vreo patru zile. Parisul e orice, numa’ nu “orașul iubirii”, ăla e un mit urban pe care aparatul de marketing al orașului îl rostogolește în continuare. Sau, în fine, o fi dacă ești american și îți permiți să cazi în toate capcanele pentru turiști.

Parisul e scump și e plin de nesimțiți. De la individul de la recepție căruia nu-i mai poți ajunge cu prăjina la nasul de ușier al unui hotel de patru stele cu camere de opt metri pătrați cu tot cu baie și până la chelnerii caricaturali, cu aere de atoateștiutori. Spun caricaturali pentru că par că ascultă tot timpul ce se vorbește pe la mese, fix ca-n filmele cu Luis de Funes, așteptând momentul potrivit pentru o bârfă scurtă.

Parisul are un farmec al lui, dar asta doar pentru că e capitală, e aglomerat, iar oamenii chiar muncesc. Aroganța e direct proporțională cu jemenfichismul. Oamenii care-ți vând clătite în fața Turnului Eiffel nu au grețurile celor care-ți vând carne tocată în lipie, pe post de “steak“, pe Croisette, în Cannes. Sunt cât se poate de normali.

La fel ca în cazul Londrei, în Paris te împiedici de turiști. La orice oră, dacă te grăbești și ești pe Champs Elysees, trebuie să mergi – literalmente – pe stradă. Nu contează că e la prânz sau la zece seara. E plin. E enervant și e stresant. Champs Elysees e ca Regent Street în Londra, dar mult, mult mai aglomerat.

Dacă cineva are impresia că Bucureștiul e agitat, n-a văzut Parisul. E un turn-off total pentru mine. Nici nu e de mirare că, din tot orașul, cel mai mult mi-a plăcut La Defense. Corporatiști grăbiți, dar odată intrați în turnurile lor de sticlă, s-a făcut liniște.

Da, sunt chestii mișto, poți să urci în Turnul Eiffel și fără să stai la coadă la lifturi timp de două ore dacă o iei pe scări (ceea ce am și făcut la momentul ăla) și sunt străduțe mișto și cârciumi faine ascunse de lume, dar tot nu scapi de discuțiile politice interminabile și de nongrijile unor oameni care n-au nimic mai bun de făcut decât să vorbească mai mult decât italienii.

Strasbourg

Strasbourg, pe de altă parte, e o minune de oraș, unul în care m-aș vedea locui dacă n-ar fi atât de friguros. O fi și din cauză că-i plasat în Franța-colț-cu-Germania, habar n-am, dar e liniștit și oamenii sunt, în general, mișto. Nu te simți certat că nu vorbești franceza. O fi și din cauză că acolo e unul dintre sediile Parlamentului European și lumea e mai obișnuită cu cei care nu vorbesc franceza.

Strasbourg a fost primul loc în care mi-a plăcut Franța, în care chiar am simțit că Franța are un farmec aparte și acel joie de vivre de care tot auzi despre francezi, dar pe care nu-l vezi nicăieri în zonele turistice.

Grenoble – Les Deux Alpes

Și ca să scurtez textul, zona Grenoble cu Les Deux Alpes e, la fel, una dintre acele zone din Franța în care m-aș muta. Și asta pentru că francezii de-acolo sunt mai cu picioarele pe pământ. E genul ăla de zonă în care business-ul merge tot anul (se schiază cam peste tot timp de șase luni pe an și se schiază pe ghețar tot anul, plus biking și hiking de prin mai și până prin septembrie) și unde oamenii sunt sinceri, fără grețuri.

Și, per total, par că se bucură de ce au. Am stat prin vreo câteva cârciumi, pierzând vremea, doar urmărindu-i pe localnici, de la chelneri la cei ieșiți la o cafea, și aduce mai mult cu Strasbourg decât cu restul Franței de care m-am împiedicat de-a lungul timpului.

Francezii din zona asta sunt mult mai modești (în sensul de humble, nu de săraci) și își văd lungul nasului. Și nu zic doar de bucata aia de munte. Zilele trecute, a trebuit să merg cu sor-mea la urgențe, la spitalul universitar din Grenoble, și am avut aceeași senzație. Oamenii sunt mult mai amabili (bine, despre timpii de așteptare și alte trăznăi, altădată) și mult mai calmi.

În fine, all in all, Franța e o țară tare interesantă. La prima vedere, e either love it or hate it, dar are și foarte multe nuanțe. Altfel, dacă mai strâng niște bani prin Anglia, mi-aș deschide o firmă de ambulanță privată în Les Deux Alpes. La ce prețuri practică, ar fi o afacere extraordinar de profitabilă cu doar două mașini. Despre asta, data viitoare.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. au facut greva anul trecut ca se schimba legea sa conteze pretul. pana acum pacientul alegea serviciul-privat-de ambulanta, ca oricum platea asigurarea. faza e ca o sa fie mai greu sa iti faci o firma mica. dar acum cred e mai usor decat crezi – trebuie un curs de prim ajutor, un examen de sofer si o rata de leasing.

    • @alexnicolae: Iau doi baieti de la SMURD, din Romania, sa fie si soferi si e OK :D
      Gluma deoparte, cind esti intr-o zona turistica, nu prea ai incotro, alegi ce gasesti. In L2A, de exemplu, ar dura o vesnicie sa vina o ambulanta de stat din Grenoble. Prin urmare, cind ai mii de turisti, 90% straini, businessul o sa mearga bine intotdeauna.