Câteva poze din Puglia

Uite, aici e un tractor mare cum n-am văzut în România, aer condiţionat în cabină, stai ca boierul la volan, în timp ce afară sunt 40 de grade plus.” Apasă tasta telefonului mobil şi apare o poză cu un berbec suspendat cu capul în jos de cârligul unui utilaj. Animalul fusese ucis şi urma să fie eviscerat. “Ăsta e un berbec cum n-am văzut pe la noi, are nişte picioare lungi ca de barză. Ni l-a dat patronul să-l tăiem şi să-l gătim.”

Ca efect al primelor ore de limba rusă din generală, îl porecliserăm “Şkaf”, fără nici o legătură între un dulap şi alura sa, fiind un băiat atletic, nu masiv, dar aşa e cu copiii, pun uneori porecle după te miri ce sugestii. După ore, în drum spre casă, ne încărcam cu cartoane culese din spatele bufetului ca să meşterim acasă aeroplane: săream de pe garduri, de pe clăi de fân sau prin râpi, mai ales după ce vedeam câte un film cu avioane la televizoarele noastre cu imagine în alb şi negru.

Ăsta e un tractor mai mic, îl conducea patronul. El a lucrat în tinereţe în Olanda şi se purta mai frumos cu noi, ne dădea în pauză câte un pahar cu suc sau o prăjitură. Înainte am lucrat la un profesor care are o fermă de roşii. În Italia, fermierii sunt subvenţionaţi ca lumea, altfel nu ar face faţă.

Liceu nu a făcut, numai o şcoală profesională de electricieni şi s-a angajat la mina situată la 20 de km de casă. Cam ăsta era visul majorităţii băieţilor din satele de sub munte: să se angajeze la mină, unde prin anii 90, câştigau salarii bune şi ca simpli muncitori. Şi dacă făceau liceul, tot la mină aspirau să lucreze, ca tehnicieni, iar dacă terminau şi o facultate, un post de inginer în industria extractivă era un veritabil climax profesional. Munceau în schimburi, se înghesuiau în autobuze şi dube ale căror gaze de eşapament fuzionau dimineţile cu aburul bălegilor. Spre sfârşitul anilor 90, activitatea mineră a fost drastic restrânsă. Minerii au fost disponibilizaţi în schimbul unor salarii compensatorii. Banii multora s-au topit pe electrocasnice şi televizoare sau, pur şi simplu, pe beţii interminabile.

Ionică a finalizat construirea casei şi a cumpărat un ferăstrău mecanic Husqvarna, marcă suedeză, generaţia care a urmat mai vechii şi primitivei Drujbe de fabricaţie sovietică, a cărei lamă secerase totuşi în câteva zeci de ani pădurile de fag şi de molid de pe Valea Olteţului. Cu Husqvarna sa bine îngrijită, Ionică tăia lemne pe la particulari şi câştiga pentru subzistenţă. Ceva mai mulţi bani a avut după ce a învăţat să cânte la saxofon. Ştia la fluier, de pe vremea şcolii generale, când mergea cu formaţia artistică la spectacolele “Cântării României”. Aşa că i-a fost uşor să înveţe la saxofon cu un instructor solicitat să predea cursuri la căminul cultural. După iniţiere, a cântat la înmormântări, împreună cu un prieten. Bătrânii gornişti muriseră şi, ca tradiţia să nu dispară, saxofoniştii le-au luat locul cu aceleaşi cântece, mai mult melancolice decât triste, cu atât mai melancolice în după-amiezele de vară submontană, când lumina puternică şi verdele omniprezent fac dintr-o înmormântare un fel de reprezentaţie teatrală lipsită de orice tragism: e atâta frumuseţe în jur, încât orice sens funebru se volatilizează.

Aici sunt pe un câmp de sparanghel, rândurile au şi câte 200 de m lungime şi stai aplecat şi te dor şalele de nu mai poţi. Sunt toate naţiile pe câmp, şi ucrainieni cu femeile lor, şi negri am văzut.

Acum doi ani, pe nu ştiu ce filieră, Ionică a plecat la muncă în Italia. Nici Husqvarna, nici saxofonul nu îi aduceau în casă banii de care avea nevoie, mai ales că între timp se însurase şi ajunsese tatăl unei fetiţe. S-a angajat ca muncitor agricol la o fermă din Puglia. După câteva luni, s-a întors acasă şi şi-a cumpărat o motocositoare second hand de producţie italiană. Era mândru de noua lui achiziţie, un veritabil salt tehnologic. Aşa cum ferăstraiele mecanice înlocuiseră cu zeci de ani în urmă pe cele manuale, motocositoarele înlocuiesc acum coasa strămoşească, condamnată să ruginească atârnată de creanga unui prun.

În Puglia, sunt foarte multe reglări de conturi. Fură noaptea, apoi cer bani. Unui patron i-au furat un excavator de zeci de mii de euro. I-au luat banii, i l-au dat înapoi, dar peste câteva nopţi i l-au furat iar, era disperat tipul. Acolo, dacă intră duşmănia între familii, se ajunge şi la crimă. Au pistoale, au mitraliere, nu discută. Am un prieten cioban. Noaptea au venit şi au furat de la fermă un cal de curse, că patronul e tare în creşterea cailor de curse. Prietenul ăsta s-a trezit, dar ăia nu au fugit, erau înarmaţi şi cu cagule, i-au spus să se bage în pat şi să tacă dacă nu vrea să moară şi au furat un cal cu un camion.

Acum, şi-a cumpărat un tractoraş de grădină, cel mai mic utilaj din familia tractoarelor. Şi-a mai luat şi un muştiuc de saxofon alto de fabricaţie franţuzească, marca Henri Selmer. Pun un pahar cu vin, în timp ce afară plouă torenţial peste grădini şi păduri.

Aici suntem pe vapor. Am venit cu vaporul de la Bari. Uite ce englezoaice erau pe punte, mergeau în vacanţă! Am coborât în Grecia şi de acolo am venit cu maşina prin Bulgaria. În Bulgaria e mai frumos decât la noi, nu am văzut câmp nelucrat.

A plecat după ce s-a oprit ploaia şi am revăzut pozele de pe telefonul mobil cu tractoare şi ferme din Puglia. Nu ştiu dacă, ajuns acasă, nu a suflat în saxofon până seara târziu, topit după strălucitorul muştiuc franţuzesc, sau şi-a pregătit motocositoarea pentru a doua zi. Parcă îmi spusese că are o grădină cu lucernă gata de cosit.

1 comentariu

  1. E fascinant amicul Skaf si povestile lui de viata. Nu-i asa Mitica?