Câteva rânduri despre AVC (atac vascular cerebral)

M-a rugat Andrei, ieri, să îl ajut să rostogolească un pic o campanie de conștientizare a faptului că AVC-ul poate fi prevenit. Am vrut să ilustrez textul cu o poză și n-am mai apucat să scriu ieri nimic, că am uitat să fac poza. E asta de deasupra, făcută azi.

Am impresia că ieri a fost și ceva zi internațională pe tema asta. În fine, asta-i viața, uneori ratezi deadline-ul, dar niciodată nu e prea târziu. Zic la coada textului despre ce e vorba în campanie, că am altceva de zis mai întâi. Gata paranteza.

Poza de mai sus e făcută în bucătăria șantierului. Avem câte-o foaie de-astea lipită la fiecare etaj, pe ușa pe care intri în marele open-space, câte două-trei d-astea lipite în fiecare bucătărie (e câte una la fiecare etaj) și inclusiv pe ușile de la WC-uri.

Că te duci la WC sau că te duci la bucătărie, n-ai cum să ratezi toate flyerele. Bașca, în bucătării, mai sunt și altele, tot din aceeași categorie a promovării mecanismelor de prevenție pentru diverse boli. N-ai cum să le ratezi și n-ai cum să n-ai un moment de plictis, într-o zi, în care să nu belești ochii în flyerele alea și să citești. Am pățit. Să mă plictisesc și să citesc, zic.

Și ca să fie cercul închis, avem flyere/afișe lipite pe ușile de la intrările pe paliere prin care se promovează apelul la ajutor specializat în caz de depresie. Am impresia că firma acoperă ceva de genul o oră de terapie lunar, în cazul în care e nevoie – cred că trebuie cerută la HR – și sunt promovate numerele de telefon de urgență (gen hotline pentru cei care au gânduri suicidare).

De ce-am scris chestia asta? Mă gândesc că poate dau idei corporatiștilor care mă citesc, că sunt și oameni de HR, sunt și oameni de comunicare ce lucrează pe comunicare internă – și care ar trebui să lucreze relativ des și cu HR-ul – și poate că n-ar fi rău să ia exemplul și să-l urmeze. Nu cred că e așa de scump să printezi niște afișe color și să le lipești pe zidurile plantației.

Despre campanie: există un site de informare, previnaccidentulvascular.ro, cu informații pe tema asta. E un mecanism simplu care constă în a reține trei simptome în caz că cineva din jurul tău le manifestă.

Mecanismul se numește FAST – Face, Arms, Speech, Time -, iar ideea e să suni la 112 în cazul în care le remarci. Intrați pe site, sunt acolo detalii, în ciuda faptului că arată ca-n 1990. E simpluț și pricepeți imediat despre ce-i vorba.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Bă tu lucrezi la gugăl!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.