Ce e atît de special la Nicuşor Dan?

În afară de a fi independent şi de a-şi cheltui banii pe campania electorală, ce e atît de special la omul ăsta? Simona are o listă. Pe site-ul de campanie, Nicuşor Dan are program electoral. Înţeleg că el e preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Şi la cît mi s-a făcut capul calendar, în ultima vreme, trebuie să-mi dau şi eu cu părerea. Dacă e să mă iau după ce scrie în pagina “despre”, Nicuşor Dan e un fraier care a lăsat o leafă de 2.000 de dolari în Franţa pentru una de 60 de dolari în România. Desigur, o exagerare, cred că termenul potrivit ar fi “curajos”. Nu ştiu dacă merită votat. Pe de altă parte, nici Oprescu nu merita votat acum patru ani şi, cu toate astea, a ieşit primar.

Cred că singurul lucru special la Nicuşor Dan este că n-are nici o şansă. Da, e un tip curajos că e acolo, pe lista candidaţilor, că-şi cheltuie banii aiurea, sperînd să schimbe ceva. Căci, din ce pricep, omul e sincer, chiar ar vrea să arate că poate face ceva. Întrebarea mea e cum se poate lupta într-o capitală în care tot Consiliul General e cel ce hotărăşte. Şi dacă mi-aş dori să-l sprijin, să îndemn lumea să-l voteze, mă gîndesc că Oprescu, totuşi, era sprijinit de consilierii fostului său partid, PSD. Pe Nicuşor Dan cine-l sprijină?

N-am reuşit să ajung la niciuna dintre cele două întîlniri cu el, la care-am fost invitat. Nu ştiu dacă am pierdut ceva sau nu. Dar dacă e să mă uit pe lista celor pe care-aş putea să-i votez, n-am de unde alege. De Oprescu pot să mă lipsesc, n-a făcut decît să termine proiectele altora. De Prigoană, după ce-am văzut că-şi propune să scadă costurile la întreţinere cu 25% şi să aspire străzile, iarăşi, pot să mă lipsesc – sînt eternele promisiuni. Dacă ar fi să tragem concluzii, singurul program electoral realist este cel al lui Nicuşor Dan – l-au comparat cei de la Hotnews cu cele ale celorlalţi doi.

Habar n-am cine-i Nicuşor Dan şi de ce. Dar sînt atît de sătul de celelalte poveşti, invenţii şi vise, încît cred că o să-l votez pentru simplul motiv că n-are nici o şansă. Este, dacă vreţi, candidatul celor care nu mai cred că se poate schimba ceva în Bucureşti.

34 comentarii

  1. Poate sa aduca transparenta si oameni competenti in posturile de directori si directorasi din primarie pe care primarul ii numeste direct.

    Poate sa porneasca un mic bulgare de zapada. Daca ia un 10% pornind de la nimic ar fi ceva.

    Dar da, n-are nicio sansa asa ca pana mea, poate o sa-l votez daca nu ploua in duminica aia si daca am chef sa ies. Ca oricum nimeni nu mai face nimic.

  2. Pe mine nu m-a impresionat deloc. Deși recunosc ca nici contracandidatii sunt cu ceva mai buni.
    Ce nu-mi place la Nicusor Dan:
    Oferă soluții fără acoperire unele chiar ciudate.
    Idea de a menține câinii in oras(fie ei sterilizati). Atat timp cat exista câini fără stăpâni, orice boala purtata de ei are mediu de propagare. Trebuie ca oamenii sa accepte ca singura soluție viabila e eutanasierea lor. Altfel trebuie sa acceptam ca nu suntem o tara civilizata, ci mai degrabă la nivelul Indiei.
    P.S. L-am auzit zicand ca francezii ar fi popor germanic!?! Asta ce scoli a făcut?

  3. Poate cel mai important lucru la Nicusor Dan este faptul ca e singurul ca nu si-a inselat promisiunile pana acum. Despre toti ceilalati stim sigur ca arunca vorbe in vant.
    De asta cred ca e de fapt singurul candidat care prezinta o urma de onestitate.

    @Victor: Cu atitudinea “Ca oricum nimeni nu mai face nimic” ar trebui sa ne sinucidem cu totii, ca nu mai avem la ce spera… Pune tu mana si fa ceva, apoi arunca cu piatra.

  4. @Alui: Legea care prevedea eutanasierea cainilor a fost invalidata de Curtea Constitutionala, deci pana una alta trebuie cautate alte solutii. Ce propune Nicusor Dan e strangerea cainilor de pe strada si tinerea lor in adaposturi. Acolo unde asociatia de proprietari isi asuma in scris raspunderea ca ii ingrijeste (mancare, curatenie) se pune problema sa se faca acele tarcuri, asa incat cainii sa nu mai umble liberi pe strada. Dar probabil vor fi putine cazuri in care locatarii unui bloc sa isi asume raspunderea in scris si sa fie pasibili de amenzi daca nu respecta ce au semnat. Costurile estimate pe an sunt de 1% din bugetul capitalei si 10% din cat se cheltuie pe an pe panselute si alte bazaconii.

  5. Ultima propozitie este esenta iar votul meu spre el se va indrepta.

  6. Alui, nu ar fi rău să te mai documentezi.
    1. Soluţiile nu sunt neacoperite şi decloc ciudate. Le vezi aşa doar pt. că te-ai obişnuit cu mediocritatea soluţiilor populiste de până acum , aunor oameni fără viziune, interesaţi doar să ne ţină dezinformaţi şi cuminţi, pt. că astfel ăşi trag ei comisioanele mai uşor, fără să îi vedem noi, decât eventual abia după ce nu mai poate fi făcut nimic.
    2. Dacă te-ai fi documentat şi ai fi refelctat puţin ai fi aflat cum e cu sterilizarea maidanezilor şi de ce este o soluţie civilizată – un câine maidanez are o durată de viaţă de 5-6 ani. dacă sunt castraţi toţi (ţine cont că majoritatea au deja 3-4 ani), în 3-4 ani se rezolvă problema. un articol foarte documentat şi articulate, cu date concrete aici: http://www.facebook.com/notes/roxana-radu/de-ce-as-eutanasia-iubitorii-de-animale/430808930262941
    3. referitor la PS, ei bine, află că fracezii sunt popor germani. şi poţi verifica.

  7. 1. “Exista masuri pe care primarul le poate lua fara consiliu: ruperea retelelor de influenta, prin aducerea de oameni noi in posturile cheie (primarul general are in subordine aproape toti angajatii primariei – 1200, fata de 2 angajati cat are consiliul); listarea proprietatilor primariei, pentru a putea determina veniturile; transparentizarea veniturilor si cheltuielilor primariei, prin publicare pe site; stabilirea unui pret corect pentru contractele publice (consiliul aproba proiectele, restul e responsabilitatea primarului).

    Pe de alta parte, consiliul este cel care aproba proiectele – pentru a putea construi ceva nou, ar avea nevoie de aprobarea acestuia. Insa si aici se pot face lucruri: presiune asupra consilierilor prin desecretizarea votului – vot electronic, astfel incat oricine isi doreste sa poata afla cum a votat fiecare consilier. Aici, ND ar avea si avantajul sustinatorilor – majoritatea politicienilor fac parte din tagma oportunistilor care fac niste lucruri pentru ca le e usor, prin relatii si toleranta societatii. Pentru ND, chiar ar exista o presiune, si chiar ar da roade.” – de pe site

    2. NICUSOR DAN are foarte mari sanse sa iasa primar. Are cate ii dam noi. A strans 50.000 de semnaturi pe bune. Daca fiecare din cei 50.000 de oameni care au semnat conving inca 3 oameni va catiga. Cand a iesit oprescu au votat doar 500.000 de cetateni.

    Omul are deja sustinere puternica din partea unor oameni plini de entuziasm, formatori de opinie, intelectuali etc..

    Hai sa nu ne lasam dusi in eroare de perceptia expuenerii lui si de manipulari de 2 lei…

  8. @ Alui
    Ce erau francii?
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Franci

    “Francii erau un popor germanic din vest ”

    A facut Ecole Normale Supérieure la Paris. Multumit?

  9. Victor, sunt psiholog şi găsesc justificare comentariului tău şi atitudinii pe care o reflectă. Dar observ că eşti dintre cei buni care ar fi extrem de fericiţi dacă s-ar întâmpla ceva altfel. Nu sună mai bine „să fim fericiţi pentru că s-a întâmplat ceva, mai ales că în acest caz ceva nu înseamnă orice”? E o şansă şi nu presupune mare efort. Sunt convins că pt. „ceva” de la care ai obţine sigur ceea ce îţi doreşti ai trece şi prin ploaie. Părerea că n-are nicio şansă e exagerată şi indusă pe argumente nefondate, în special de prsă. Iar presa e mereu părtinitoare. Gândeşte-te că a strâns 53 000 de semnături doar pt. candidatură şi eu primeam telefoane de la oameni care voia să semneze şi după ce şi-a depus candidatura, pt. că s-au informat şi au reacţionat prea târziu. Câtă vreme cei care vor să facă ceva stau deoparte e logic că rămân să ne conducă oportuniştii şi cei care nu vor să facă nimic. Suntem mult mai mulţi decât cred ei şi decât se spune la TV şi în presă.

  10. @Andrei a fost o incercare de sarcasm ;).
    Cred ca Nicusor e cel putin un inceput de schimbare (chiar daca nu castiga, de la 0 la un 10-15% in cateva luni ar fi senzational).

  11. Daca vreti sa il votati din boemie, e ok.
    Daca vreti insa sa votati la concret, pe baza de program, poate ar fi bine sa i-l si cititi. Ca altii au fact-o si (parerea mea) omul nu iese bine la capitolul asta: http://karamazov.ro/index.php/polemici/209-alternativa-nicusor-dan-nula.html

  12. Catre unii comentatori: chiar nu va puteti desprinde de genunchiul broastei ? Vesnic cu nasul in nisip ? Ce, nimeni nu a fost ales pina acum doar pe baza de mutra, vorbarie etc. ? Hai sa-l votam doar pentru gestul general de a abandona un post lucrativ ca sa incerce ALTCEVA. Sa rupem o data lantul bine construit in 1990. Chiar daca vom gresi, macar l-am inlocuit pe escrocul de Oprescu cu ceva cit de cit diferit.

  13. @toti:
    1. a zis “francezii” si la ei s-a referit, nu la “franci” sau “Franks”. Nu incercati sa-l spalati mai alb decât e:)! Ce in “denial” sunteți unii dintre voi!
    2. Atât timp cât cainele e pe strada, tot poate musca oameni si răspândi boli(turbare) si paraziti (capuse, purici) indiferent ca e sterilizat sau nu.
    3. Daca nu-i eutanasiezi trebuie sa-i intretii pe toată durata vieții lor(10-15 ani). Ce folos?
    4. S-au cheltuit 7 milioane de euro doar pentru constructia unui adăpost de câini. La care se adauga cheltuielile cu vaccinarea, intretinerea, etc. In perioada asta de criza, asta e bătaie de joc cu bani publici.

  14. “Ce e atît de special la Nicuşor Dan?”
    nimic!

  15. @Alui “The name “France” etymologically derives from the word Francia, the territory of the Franks. The Franks were a Germanic tribe that overran Roman Gaul at the end of the Roman Empire.”

  16. Bai ALUI, stai frate la locul tau si mai citeste o carte. Francezii la origine au si neamurile germanice. Nu mai insista in prostie. Te rugam noi.

    De acord cu cainii, dar poate nu ai citit tot. Era vorba de niste tarcuri acolo. Altii ce solutii mai bune au aplicat?

  17. Sondajele nu mint, si sansele (reale) sunt minime. Insa efectul votarii lui e cred f important:

    1. desi nu am nici o dovada la mana, banuiesc ca votantii lui sunt aceiasi sustinatori ai reformistilor: MRU, Macovei, Preda etc. chiar daca omul nu iese, va fi prima confruntare reala a acelor reformisti cu electoratul lor. e critic si pentru ei sa vada ca este cineva care ii sustina fie sa se desprinda de PDL, fie sa il schimbe (probabil imposibil).

    2. ne indreptam judecata noi votantii. am avut un singur episod in istoria curenta cand a trebui sa votam raul mai mic, si ala o fost Iliescu. dar atat. in rest de voie de nevoie a fost pe cineva sa votezi sau macar sa merite sa mergi la vot sa pui stampila pe alb. acum insa nu mai e cazul. daca vede vreunul diferenta intre Prigoana si Oprescu, sa mi-o spuna.

    Actul de votarel este critic, chiar daca se pune pe alb. pt ca in tot ce inseamna sondaje si analize se vede cine a mers la vot. daca merg doar cei de varsta a 3-a, fiti siguri ca orice actiune si promisiune acolo merge. Nu am nimic cu varsta a 3-a, e doar un grup mai usor de definit.

  18. Florin, eu am citit tot site-ul lui. Nu citesc părerile şi manipulările unora sau ale altora. Toţi cei care îl susţin au citit. Mai mult, cei mai mulţi dintre noi îi cunoaştem activitatea de ani buni. Omul ăsta A FĂCUT deja multe lucruri bune şi CONCRETE. Se poate verifica dacă vrei să te informezi obiectiv. Încă şi mai mult – noi i-am rugat chiar, pe oameni, ca înainte de a-şi oferi semnătura de susţinere a candidaturii, să meargă pe site, să se mai documenteze folosind şi alte surse (nu can-canuri) şi abia apoi să semneze. Nu mai manipula şi nu te mai lăsa manipulat. Cinstit era să oferi link spre programul despre care sugerezi că noi, cei care îl vom vota, nu l-am fi citit şi pe care trebuie (şi aici te susţin) să îl citească toţi cei care vor să-l voteze, dar şi toţi cei care nu ştiu despre el sau preiau „impresii” din presa aservită.

  19. @Alui
    ai făcut efortul de a căuta surse de informare? Ai citit mai mult de 3 rânduri? Cineva ţi-a propus link spre wiki. Ia mai intră o dată acolo şi caută la Franţa, unde e detaliată originea şi istoria numelui. Pe lângă această sursă, poţi căuta şi vei găsi în orice istoric de valoare aceeaşi explicaţie.
    nu strică puţănă modestie şi dorinţă de a fi informat corect.

  20. @Alui
    1. Soluţiile nu sunt neacoperite şi decloc ciudate. Le vezi aşa doar pt. că te-ai obişnuit cu mediocritatea soluţiilor populiste de până acum , aunor oameni fără viziune, interesaţi doar să ne ţină dezinformaţi şi cuminţi, pt. că astfel ăşi trag ei comisioanele mai uşor, fără să îi vedem noi, decât eventual abia după ce nu mai poate fi făcut nimic.
    2. Dacă te-ai fi documentat şi ai fi refelctat puţin ai fi aflat cum e cu sterilizarea maidanezilor şi de ce este o soluţie civilizată – un câine maidanez are o durată de viaţă de 5-6 ani. dacă sunt castraţi toţi (ţine cont că majoritatea au deja 3-4 ani), în 3-4 ani se rezolvă problema. un articol foarte documentat şi articulate, cu date concrete aici: http://www.facebook.com/notes/roxana-radu/de-ce-as-eutanasia-iubitorii-de-animale/430808930262941
    3. referitor la PS, ei bine, află că fracezii sunt popor germani. şi poţi verifica.

  21. @Florin
    Florin, eu am citit tot site-ul lui. Nu citesc părerile şi manipulările unora sau ale altora. Toţi cei care îl susţin au citit. Mai mult, cei mai mulţi dintre noi îi cunoaştem activitatea de ani buni. Omul ăsta A FĂCUT deja multe lucruri bune şi CONCRETE. Se poate verifica dacă vrei să te informezi obiectiv. Încă şi mai mult – noi i-am rugat chiar, pe oameni, ca înainte de a-şi oferi semnătura de susţinere a candidaturii, să meargă pe site, să se mai documenteze folosind şi alte surse (nu can-canuri) şi abia apoi să semneze. Nu mai manipula şi nu te mai lăsa manipulat. Cinstit era să oferi link spre programul despre care sugerezi că noi, cei care îl vom vota, nu l-am fi citit şi pe care trebuie (şi aici te susţin) să îl citească toţi cei care vor să-l voteze, dar şi toţi cei care nu ştiu despre el sau preiau „impresii” din presa aservită.

  22. @aia cu francezii popor germanic:
    Mai uitati-va si voi pe Wikipedia, Google, etc si vedeți ca francezii sunt si ei urmasii Romei. Cezar i-a cucerit si au fost colonizati si ei ca si Dacii. Daca francezii sunt popor germanic, atunci si noi suntem popor dac. N-are rost sa mai insist pe asta ca n-am cu cine.
    @aia pro adaposturi pt câini: de acord cu o condiție: câinii sa nu fie intretinuti din bani publici ci din sponsorizari private. Când nu mai vin banii de sponsorizare, cainele e eutanasiat si gata. Pe același principiu merg si cu construcția de biserici. Da, dar nu din bani publici!

  23. @Alui dacă tu ne propui nouă să ne uităm pe wikipedia, după ce ţi-am precizat de 2 ori să citeşti la Franţa, pe aceeaşi wiki şi tu nu eşti în stare să parcurgi mai multe rânduri în care este explicată limpede originea şi istora numelui de Franţa şi francezi, deci a poporului francez, îmi dau seama că orice ţi-ar explica cineva tu vezi doar ce corespunde cu convingerile tale personale. Cunoştinţele tale de istorie sunt extrem de slabe şi nedocumentate.

    Numele de Franța provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

    Termenul de franci desemnează cel mai probabil o ligă sau o confederație de popoare germanice instalate pe malul drept al Rinului, dincolo de frontierele Imperiului Roman care nu erau supuși nici Imperiului și nici unui alt popor mai important.

    sursă: Wikipedia

  24. @ Alui: da, numai ca majoritatea bucurestenilor nu doresc eutanasierea – de fapt, se pare ca majoritatea o prioritate problema cainilor comunitari.
    Si nu, Nicusor Dan nu sustine mentinerea lor pe strazi, ci in adaposturi. La care vor fi folositi si bani publici, dar si privati (majoritatea, cum a fost si in cazul adapostului construit recent: Oprescu a taiat panglica si s-a laudat; munca si banii au venit din surse private).
    Este, de fapt, relativ simplu. Tu doresti o solutie precisa, dar esti intr-o minoritate. Poti alege un primar ca Prigoana sau Oprescu, care nu prea au demonstrat ca sunt interesati de altceva in afara interesului propriu. Nici unul dintre ei nu propune eutanasierea, ci strangerea cainilor. Dar, dupa cum ziceam, nu au demonstrat pana acum ca ar fi interesati de problemele oamenilor, ci de sustras bani de la buget – si cainii vor ramane pe strazi. Sau poti alege pe cineva care s-a implicat de-a lungul anilor in actiuni legate de interesul orasului si a oamenilor din el – si sa nu mai risti sa fii muscat. Sau poti sa nu alegi nici unul – adica sa acorzi un vot in blanc lui Oprescu sau Prigoana, si revenim la varianta numarul 1. Astea sunt cele 3 posibilitati la aceste alegeri.

  25. Wikipedia, mai ales in romana nu e o sursa de informare credibila. Si eu pot modifica sau crea un articol daca vreau. Daca citesti site-urile serioase in engleza afli ca francezii sunt la baza o amestecatura de latini, gali, franci, normanzi. Nu poți sa zici ca sunt numai popor de franci si nu latini, mai ales ca limba are la baza limba latina.

  26. Perla zilei!
    Nicusor Dan propune “oferirea de catre Primarie de tarcuri pentru asociatiile de proprietari care isi asuma ingrijirea (inclusiv curatenia spatiului) cainilor din vecinatate”.
    Urmează tarcurile pentru oi, caprite, purcei si vacute;)! ROFL! Marean va fi cel mai fericit daca iese Nicusor Dan primar general. O sa poată in sfârșit sa crească doi cai frumosi;) in spatele blocului!

  27. Foarte bine, Alui :) Succes cu cainii pe strada, atunci (nu in adaposturi sau tarcui, pentru ca asta ar insemna sa nu mai fie liberi pe strazi). Este ceea ce iti doresti de fapt :). Vezi ? Ti-am zis ca e simplu – trebuie doar sa vezi ce iti doresti in realitate.
    In ceea ce ma priveste, nu este o prioritate . Pentru mine, prioritatea numarul unu este coruptia – care este cea care genereaza restul problemelor. Vreau sa vad pe ce sunt cheltuiti banii, retelele de influenta din primarie sparte, oameni competenti in posturi cheie. Intrarea macar a unei institutii publice (una mare, asa cum este primaria) in legalitate ar fi un lucru extraordinar. Este topul listei mele de prioritati.

  28. Imi pare rau, nu votez cu socialisti.
    Din pacate nu cred ca exista vreun politician de dreapta.

  29. Alin, intr-un stat de drept se poate vorbi despre socialisti/capitalisti. Respectarea legii sta la baza statului de drept. In Romania, legea nu se respecta.
    Ai dreptate ca nu exista politicieni de dreapta. Nici politicieni in mod real de stanga nu exista – exista doar oportunisti. Doar respectarea legii va duce la existenta unor directii reale in politica. Acesta este si motivul principal pentru care votez cu Nicusor Dan – impunerea legii in macar o institutie publica de notorietate, cum este Primaria Bucurestiului (atrage foarte multa atentie). Trebuie ca oamenii sa se reobisnuiasca sa creada ca legea poate fi respectata, si ca este un lucru bun. Trebuie ca cei care cred asta deja sa indrazneasca sa-si exprime optiunea, fara sa se teama ca nu au sanse, ca sunt impotriva curentului etc. Doar asa vom putea ajunge sa avem o clasa politica reala. Pana atunci … care dreapta ? Care stanga ? E un cerc – acelasi de 20 de ani.

  30. @Cristina – sa presupunem ca ND va fi ales PG. pe ce te bazei ca ND va respecta lega ca PG? de unde esti asa de sigura? vreau raspunsuri clare, nu presupuneri/aiureli/….alte frectii de genul “a facutr studii afara” sau “a infiintat……”.

  31. @ Bugsy: Pentru ca a avut ocazia sa nu o faca. Ar fi putut sa faca niste intelegeri in procesele respective – era vorba, totusi, de zeci de milioane de euro (in unul, cel putin, era vorba de 20 de mil). Dar a preferat sa le castige. La Prigoana&Co nu se pune problema sa reziste tentatiilor – ei isi creeaza oportunitatile de coruptie.
    P.S. Sa infiintezi si sa conduci 6 ani o scoala nu mi se pare o aiureala. Mai ales una la care predau cursuri cei mai buni profesori din lume.

  32. L-am cunoscut pe ND e drept foarte putin la Paris. Participam la seminarii (am inteles mult mai tirziu ca ND le si organiza) la Ecole Normale Sup. unde erau invitati studenti si personalitati ale vietii politice si culturale: Monica Lovinescu, Sanda Stolojan. In perioada aia vroiam mult sa ma intorc. Nu este usor dupa ce ai o cariera in Occident sa te intorci in Rom sa faci munca ptr comunitate (Funeriu ar fi politicianul care a facut ceva). Iti trebuie o anumita determinare si, simplu …Patriotism. Acum citeva luni am aflat ca ND candideaza si am inceput sa ma interesez. Sincer, am fost impresionata. Il admir ptr ceea ce face si a facut. Fara sustinerea noastra si mai ales a bucurestenilor insa ND nu poate face nimic. Democratia inseamna participare, voluntariat, sa iti pui timpul si deseori banii in slujba unor idei. De multe ori aud ca nu e nimic de facut “Toti fura” etc. Sigur ca nu e adevarat. Cineva spunea ca voturile pe care ND le va lua arata cite sanse are reforma in Rom la ora actuala. Cu alte cuvinte daca MRU are reveni in prim plan citi dintre noi l-am sustine? Mai ales cred ca trebuie sa fim realisti, nimeni nu e perfect nu-i asa dar ND are sanse sa devina cel mai independent primar din lume..Depinde numai de noi. Cu o tara condusa acum de tandemul Ponta Antonescu cred ca suficienti oameni decenti l-ar vota. Din pacate nu cred ca e mediatizat suficient. Succes voluntarilor care merg de la usa la usa. O eventuiala victorie a lui ND ar fi victoria lor. Hai sa rostogolim bulgarele ala mai avem inca 2 saptamini..Last but not least..astia care stati acasa ptr ca ploua in ziua alegerilor chiar ca nu aveti nici un motiv sa va plingeti ca Rom nu se democratizeaza. O zi buna tuturor!

  33. Imi place foarte mult finalul. :) Felicitări!

  34. Da bine, nici PDL nu are prea multe sanse, de ce dracului nu-i votati si pe pdl-isti ca oricum nu au sanse nici ei, wtf, v-ati tampit rau cu Nicusor Dan.