Ce înveţi la Online Business School

bizschool header Şcoală online de business? Da, se poate

Am mai scris, recent, despre Online Business School, cursurile gratuite, exclusiv online, însă n-am spus şi ce anume poţi învăţa dacă te înscrii gratuit pe site. Aşa că revin cu informaţii, pentru că este un program cel puţin interesant şi care merită promovat mai ales în rândul antreprenorilor şi al managerilor care vor să înveţe mai mult. Aşa că o să povestesc puţin despre două dintre cursuri: “Negociere” şi “Managementul angajaţilor din generaţii diferite.

Legat de negociere, ştim foarte bine că, la prima vedere, pare simplu. De fapt însă nu e. Deloc. Ce se întîmplă în cadrul cursurilor despre care povestim acum? Sunt prezentate concepte-cheie ale tehnicilor de negociere şi paşii care trebuie urmaţi în funcţie de situaţie. De exemplu, primul pas este să îţi faci temele foarte bine despre partenerul de business – adică trebuie să afli cît mai multe informaţii despre el. Restul paşilor se regăsesc în curs, alături de studii de caz şi o serie de exerciţii care să ajute la aprofundarea cunoştinţelor.

Un curs foarte interesant mi se pare cel de management al angajaţilor din generaţii diferite pentru că implică o mai bună cunoaştere a oamenilor. Nu poţi să îi tratezi pe toţi la fel, nu cînd unul are 25 de ani, iar celălalt are 45 şi, implicit, o experienţă mult mai mare. Structura cursului este împărţită în trei “capitole:” primul este despre cauzele care pot genera conflicte între generaţii sau între echipele din companie, al doilea este despre strategiile de management ale echipelor sau departamentelor, iar cea de-a treia parte a cursului conţine sfaturi practice pentru managerii care vor să crească nivelul de colaborare dintre angajaţi.

Online Business School este în primul rînd gratuit. În al doilea rînd, este genul de curs pentru care, în mod normal, plăteşti bani serioşi trainerilor să îţi spună mai puţin. Eu aş plăti pentru aşa ceva.

Online Business School este un proiect european realizat de Romtelecom prin divizia Romtelecom Business Solutions, în parteneriat cu Blue Point IT şi OTE Academy. În momentul de faţă, “şcoala” este deschisă pentru toţi cei interesaţi de cursuri online de business. Domeniile sînt suficient de variate: Management, Leadership, Negociere, Vanzari, Comunicare, Resurse Umane si chiar Cursuri de dezvoltare personala. Înscrierile pentru cursurile gratuite se fac direct pe site.

bizschool footer Şcoală online de business? Da, se poate

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Investește în oameni!

4 comentarii

  1. 2 intrebare legate de ei:
    a) am vazut ca daca incepi sa completezi pe acolo pe site, ti se cere un CUI, etc.
    Deci trebuie sa ai firma sau sa fii PFA?
    b) chiar daca te inscrii, “ceilalti” vor decide daca te accepta. Ca o simpla persoana fizica oare ma accepta?

  2. Eu m-am inscris de 3 saptamani. Am facut cele 2 cursuri demo de pe site si inca astept telefonul de la ei. Parerea mea e ca mai au de lucru la chestiile astea. Putrea cel putin sa imi trimita un email in care sa imi spuna ca nu ma calific. (cred ca sunt sanse doar pentru defavoriyati, cei care au crescut la casele de copii, fosti puscariasi, etc…).
    Cursurile sunt excelente dar la partea cu acceptarea … mai e de lucru.

  3. Salutare!
    Chiar daca articolul e scris de vreo 6 luni, iar comentariile sunt din aceeasi perioada, m-am gandit sa fac un mic update si sa va impartasesc experienta mea cu ei.
    Ca sa te inscrii trebuie sa fii persoana juridica sau PFA/I.I. (asa cum a confirmat si Alex). Pe mine m-au acceptat, desi lucrez la o firma f. mica, infiintata de vreo 3 luni si cu 4 angajati. Au fost f. prompti si profi. Atunci cand iti faci cont pe site-ul lor, apare mentionat pe undeva ca in maxim 4 zile te va contacta cineva de la ei pentru a stabili ultimele detalii. Pe mine m-au sunat a doua zi, iar dupa ce ai toate documentele pregatite, trimit ei un curier sa le ridice (stabiliti de comun acord).
    La inceput mi s-a parut putin dubios faptul ca iti cer copie dupa CUI si CI, semnate si stampilate, plus o declaratie a administratorului firmei si alte documente, dar pana la urma m-au lamurit de ce si cum si am facut si un mic research despre ei, inainte de a trimite documentele.
    Din cate retin, parca am citit pe site-ul lor ca daca te inscrii pana in luna Mai beneficiezi de cursuri gratuite, dupa aia trebuie sa platesti (probabil din cauza ca sunt pe fonduri europene, valabile 2007-2013, iar oamenii poate vor sa isi continue proiectul si dupa ce termina banii din fonduri).
    In concluzie, mie mi se par foarte ok, iar faptul ca toate cursurile sunt exclusiv online si pot fi accesate la orice ora, mi se pare genial.