Ce-s alea plăţi SEPA?

În timp ce vărsam nişte bani în contul unor facturi, mi-a sărit în ochi o funcţie a serviciului de online banking şi am rămas cu gura căscată. Am văzut scris “plăţi SEPA” şi am început să caut detalii. Ce-i aia o plată SEPA? SEPA înseamnă “Single Euro Payments Area“, iar o definiţie simplistă ar fi următoarea: e o înţelegere între statele din Uniunea Europeană, la nivel de politici financiare, prin care orice plată electronică este considerată “plată domestică”, indiferent de monedă (Euro sau coroană suedeză, de exemplu) sau ţară. Mai exact, un virament din România în Suedia se face direct, fără intermediari, fără costuri sau comisioane suplimentare, într-un termen standard de maximum trei zile. Mai exact, o plată efectuată luni va fi încasată cel tîrziu miercuri. Direct din contul de online banking. Chestie care mi se pare foarte mişto şi de care habar n-aveam.

14 comentarii

  1. Stai liniștit, că nici băncile n-au auzit sau (dacă vrei să fiu un pic panaroic) nu vor să auzim prea repede. Am descoperit și eu sistemul acum câteva luni… http://novit.ro/2011/08/11/ai-auzit-de-sepa-nici-bancile/

    • @Ovidiu: ai fi surprins, da’ eu chiar am intrebat in call-center la UniCredit ce-s alea plati SEPA si chiar stiau, mi-au explicat pe scurt. N-am pus accent pe informatie, dar mi-am adus aminte azi. Mie mi se pare interesant ca ei le-au introdus direct in serviciul de online banking si, pe deasupra, sint si foarte vizibile.

  2. SEPA este o initiativa de standardizare a modului de procesare a transferurilor bancare, la nivel european (si asta nu inseamna doar UE).
    Pana in prezent mesajele transmise intre diferite banci, continand informatiile necesare unui transfer bancar, foloseau diferite norme (standarde) in functie de banca, regiune, tara etc.
    SEPA propune un standard comun si flexibil pentru formatul de mesaj electronic transmis pentru un astfel de virament. In acest fel toate bancile implicate in efectuarea transferului vor vorbi “aceeasi limba” (la nivel de protocol folosit pentru transferul si procesarea mesajului).

    Standardul SEPA implica utilizarea datelor bancare folosind identificarea internationala: a) IBAN (International Bank Account Numbering) pentru identificarea unica a conturilor platitorului si beneficiarului, si b) BIC (Bank International Numbering) pentru identificarea bancilor.

    “Mai exact, un virament din România în Suedia se face direct, fără intermediari, fără costuri sau comisioane suplimentare, într-un termen standard de maximum trei zile.”
    GRESIT! Efectuarea unui transfer bancar in sistem SEPA nu inseamna ca acesta se va efectua fara intermediari! Dimpotriva, poate exista riscul ca banca platitorului sa nu aiba legatura directa (“cont de corespondenta”) cu banca beneficiarului, astfel incat transferul se va efectua prin una sau mai multe banci intermediare. Avantajul este acela ca mesajul de transfer nu va suferi modificari/prelucrari pe parcursul traseului, el fiind tratat in acelasi protocol de catre toti participantii implicati in proces.
    Chiar si pe pagina Wikipedia dedicata SEPA este trecut la “Misconceptions”: “There is a common misconception that all credit transfers in the SEPA are free to the consumer, either by scheme rules or national transposition of the Payments Services Directives. There is another common misconception that the European Parliament mandated that a bank must charge the same amount for SEPA credit transfers (which may be cross border) as they charge for domestic credit transfers in euros.”

  3. @Alex, sunt șocat :) Posibil să fie Unicredit-ul o excepție, nu am lucrat cu ei decât tangențial.

  4. Interesant !
    Noi importam bunuri de valoare relativ mica dar foarte des iar in ciuda faptului ca incerc sa grupez cum pot platile, ma usuca comisioanele.
    Mi-a zis si mie o nemtoaica de la o firma partenera ca cica am putea sa nu platim comision dar am intrebat la BCR si … nimic. Mai mult comisioanele au crescut recent la plati externe la transferul online banking…
    Chestia asta e obligatorie pentru bvanzi ?

  5. @Alex: confunzi SEPA cu TARGET2. SEPA e ceea ce a spus Sebastian. Platile alea in Euro rapide si fara intermediari se pot face la noi abia din 4 iulie 2011, de cand s-a operationalizat TARGET2-Romania. Si da, TARGET2 prelucreaza doar plati SEPA, nu alte feluri.

    http://www.bnr.ro/Sistemul-TARGET2-3359.aspx

  6. @Florin: nu e obligatorie pentru banci, dar e permisa si deci supusa concurentei intre banci! Prin urmare merita sa iei ofertele la puricat, poate gasesti o banca cu comisioane externe mici si-ti muti contul. In fond, sunt 30 de banci locale ( http://www.bnr.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban1_raport.html ) si inca 9 sucursale ale unor banci straine ( http://www.bnr.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban6_raport.html )

  7. @Alex: da, mai, stiu despre ce vorbesti ca ma intereseaza subiectul din 2007. Mai multe banci ofera instrumentul “ordin de plata in euro – SEPA”, in plus fata de “ordin de plata in valuta”. Ba mai mult, ma astept ca incepand din 31 decembrie 2011 sa nu mai poti face ordine de plata in euro non-SEPA, la nici o banca din Romania. Altfel spus, daca platesti in altceva decat euro, folosesti OP-ul non-SEPA, daca platesti in euro, folosesti SEPA, obligatoriu.

    Vezi aici: http://www.ecb.europa.eu/paym/sepa/pdf/Romania_sepa_migration_plan_ro.pdf

  8. La Intesa Sanpaolo transferul SEPA e gratuit cu InternetBanking.

  9. buna seara!a
    am facut un transfer bancar in valoare de 19900 euro de la bcr la o banca din emiratele arabe unite mai precis banca adcb.am platit aici un comision de 39 de euro.banii au ajuns peste vre o 8 zile si suma ajunsa in contul din bancii adcb a fost de 19160!cum este posibil asa ceva?as dori sa stiu unde s a scurs suma de 740 euro si ce reprezinta aceasta suma pierduta?

  10. fac precizarea ca atat contul de la bcr cat si cel de la adcb din emirate apartineau aceleiasi persoane,eu avand calitatea dde imputernicit la contul de la bcr de unde am si facut transferul.mai precizez ca de la banca bcr am fost asigurat ca alte costuri in afara dde cel de 39 euro9comision de transfer) altele nu mai exista.as fi foarte recunoscator celor care ma vor lamuri1multumesc!

  11. LOL! Bine ai venit in lumea banoasa a transferurilor bancare internationale!

    Spre deosebire de platile din Romania (gestionate de o casa de compensare controlata de BNR) si cele din zona EURO (gestionate de un sistem informatic aflat sub controlul ECB, toate celelalte plati internationale functioneaza asemanator cu sistemul postal: banca expeditorului trimite o telegrama SWIFT catre banca A, banca A trimite alta telegrama SWIFT catre banca B, banca B o alta telegrama catre banca C, iar banca C o ultima telegrama SWIFT catre banca destinatarului. Totul se face manual, in timpul programului de lucru al fiecarei banci, de aia a durat 8 zile. Numarul de banci corespondente (adica intermediare) A, B si C, precum si cine sunt ele, nu este sub controlul tau. De fapt, nici costurile nu sunt sub controlul tau, chiar daca in dispozitia de plata externa ai marcat OUR, BEN sau SHA. E mai simplu pentru bancile A, B si C sa retina pur si simplu o parte din banii care le traverseaza. Incorect? Cu siguranta! Ce poti face? Nu cred ca mare lucru. In primul rand, jurisdictiile sunt diferite (“da, ti-am furat din bani. Asa, si?”). In al doilea rand, punctul tau de contact este functionarul BCR care habar n-are de nimic, dupa cum ai demonstrat.

    In locul tau, as incerca o actiune prin BCR, ca in fond lor le-ai cerut sa efectueze transferul international. Daca ai marcat OUR pe dispozitia de plata externa, poti sa vii cu extrasul de cont de la banca destinatie si sa faci o plangere. Daca ai marcat SHA nu cred ca poti avea nici o pretentie. Banuiesc ca nu ai marcat BEN, ca in cazul asta n-ai fi platit cei 39 de euro.

    PS: Eu am patit mai rau: transfer de USD din SUA in RO, banii s-au ratacit, s-au intors la expeditor, apoi au ajuns la destinatie la mine, iar dijma retinuta pe drum a fost dubla. Prinde orbul, scoate-i ochii. Daca exista reincarnare, vreau sa ma reincarnez in banca implicata in transferuri internationale.

  12. Mama, ce o sa le-o traga Bitcoin la toti intermediarii astia bancari!

    Transfer cvasi-instantaneu – check
    Transfer the pe mobil sau de pe laptop de oriunde ma aflu – check
    Deschidere cont fara nume, adresa, data nasterii, acte etc. – check
    Comision? aproximativ TREI EUROCENTI, indiferent de suma

    Departamentele de transferuri din cadrul bancilor, numarati-va zilele!