Jalea cinematografelor româneşti

tv-ok

Uneori, mă-ntreb din ce cîştigă cinematografele româneşti. Mă refer la companiile mari, care operează lanţuri de cinematografe, nu la cele independente, despre care nu pot decît să mă mir că încă n-au dat faliment. Dacă s-ar baza doar pe bilete, n-ar rezista nimeni. Noroc cu popcorn-ul scump şi cu sticla de suc la 8 lei bucata.

De ce spun asta? Ultimul film la care am fost înainte să mă mut în Bucureşti, deloc surprinzător, a fost Titanic. Cinematograful din oraş vindea atît de puţine bilete, încît cred că Titanicul le-a adus încasări cît pentru patru ani. Fiecare proiecţie, timp de vreo două săptămîni, a fost cu sala plină. La scurt timp, ca să facă faţâ cererii, a fost proiectat inclusiv la casa de cultură a urbei.

Citeam, deunăzi, că a rămas, în judeţul Botoşani, fix un singur cinema din cele 120 existente la un moment dat. Or, chestia asta nu cred că ar trebui să mire pe nimeni. În România, succesul de box-office se măsoară în cîteva zeci de mii de spectatori.

De ce s-a ajuns aici? Dacă-mi amintesc bine, la Titanic, biletul costa 80.000 de lei (nu glumesc, era o grămadă de bani, mai ales că filmul venea în oraş la vreo trei luni de la lansarea în SUA şi, fiind un mare succes, trebuia neapărat să fie mai scump.) În traducere, asta însemna vreo trei pachete de ţigări, în condiţiile în care leafa minimă pe economie se ridica la vreo 2,5 milioane de lei.

Vreo 13 ani mai tîrziu, un bilet la cinema costă, în Bucureşti, vreo 20-25 de lei în prima săptămînă (şi nu neapărat în 3D), adică două pachete de ţigări. Dacă ne raportăm la veniturile oamenilor, un bilet este, în continuare, scump. Iar mersul la film implică, după modelul importat din Vest, popcorn şi-un suc. Adică încă vreo 15-20 de lei de căciulă.

În condiţiile în care românul de rînd ia – mai nou – 800 de lei lunar, să mergi cu familia la cinema şi să laşi, în cel mai fericit caz, 140 de lei sau chiar 180 de lei. Vorbesc, desigur, de familia clasică, cea cu doi copii. Adică aproape un sfert de leafă. Îţi permiţi să mergi săptămînal? Nu. Îţi permiţi să mergi la două săptămîni? Nu. Îţi permiţi să mergi lunar? Doar dacă faci o aroganţă.

Între timp, clădirile fostelor cinematografe zac în paragină, iar pirateria este în floare. Nu e moral, dar trăgînd linie, nivelul de trai justifică sau nu pirateria?

Între timp, jalea continuă şi prin cinematografele care încă mai vînd bilete. Sînt convins că acelea din provincie (cu excepţia Cinema City, care a investit în ultimii ani tone de bani) suferă de scaune jegoase şi de miros de mucegai. Nu de alta, dar mergînd la un film, recent, la Hollywood Multiplex, cred că am nimerit în sala cu cele mai jegoase scaune din Bucureşti. Nici măcar la Glendale nu erau atît de lipicioase, ba Glendale e extrem de curat. Pentru că de ce-ar da banii pe dezinfectant? De bine, de rău, în cinematografele de acum 10-15 ani existau huse pentru scaune, spălate din cînd în cînd.

De ce e atîta jale? Din cauză că, la cît de bine o ducem, ce sens are?