Cît de varză sînt facultăţile de psihologie: profesori care nu ştiu cum se tratează autismul

Copy/paste-ul de mai jos este dintr-un articol din 2008, cînd la Jurnalul Naţional se mai făcea şi jurnalism, în ciuda faptului că, pe alocuri, sînt mai mulţi de i decît e cazul. Este despre copiii care suferă de autism în România. Din cauză că autismul este şi nu prea considerat boală în România, tratamentul nu e acoperit de asigurarea medicală. Şi dacă ar fi ca tratamentul pentru răceală, aş mai spune, dar vorbim de sume uriaşe. Vorbim despre terapie ABA, singura care chiar recuperează copiii suferinzi de autism, şi care nu se învaţă în România… nicăieri. Care se face doar în anumite centre. Şi citiţi, totuşi, copy/paste-ul şi continuăm după, că e al naibii de interesant.

Faptul că sistemul e depăşit de problema autismului se observă în toate palierele: de la medicii care pun diagnosticul, la sistemul de învăţământ, complet nepregătit pentru copiii cu TSA, şi până la învăţământul superior care ar trebui să pregătească specialişti. La Facultatea de Psihologie, în urma insistenţei cu care de ani buni studenţii îşi făceau lucrările de licenţă pe tema autismului şi a terapiei ABA, cele două noţiuni au fost introduse în cadrul unui curs. Şeful catedrei de Psihopedagogie spune că, de fapt, autismul e menţionat în cursul de psihopedagogie a polihandicapului de 10-12 ani, iar de terapia ABA a auzit “din literatura de specialitatea şi de la studenţii care lucrează cu astfel de copii”.

Aveţi în vedere că declaraţia îi aparţine şefului catedrei de Psihopedagogie. După trei ani, aproape patru, sînt convins că lucrurile nu sînt foarte diferite. Imaginaţi-vă că, în România, şeful unei catedre din cadrul unei facultăţi de Psihologie a auzit din literatura de specialitate şi, atenţie!, de la studenţii care lucrează cu copii autişti. Există studenţi care ştiu mai multe despre autism decît profesorii cărora le predau lucrări pentru diplomele de licenţă. Ca să înţelegeţi despre ce tip de educaţie universitară vorbim în România.

Am găsit citatul de mai sus încercînd să aflu cine e Horia Moţoi. Sincer, n-am aflat decît că e numele singurului centru în care se face terapie ABA ca la carte, în România. Ceea ce deja ştiam, căci citisem un articol din Evenimentul Zilei. Un articol despre primul copil recuperat aproape 100%. Un copil care, la cinci ani, nu înţelegea de ce e lume în jurul lui, iar care la 13 ani reuşeşte să fie la fel de analitic precum un adult. Ca să citez, “din legumă, cum credeau medicii că va ajunge, Radu a ajuns un copil cu IQ peste medie”.

Eh, imaginaţi-vă că, în România, copilul autist a fost tratat de medici, atunci cînd s-au prins de ce boală suferă, cu medicamente pentru schizofrenie. Asta ca să vă faceţi o idee ce medici sînt plătiţi din banii cu care, lunar, prestaţi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, să înţelegeţi cam cît de mult le pasă celor mai mulţi dintre ei.

Apoi, gîndiţi-vă că Radu, primul copil din România recuperat prin tratament ABA, este cel căruia trebuie să-i mulţumiţi că, în România, există acest tip de tratament. Centrul Horia Moţoi a fost înfiinţat de părinţii lui, care au avut noroc să cunoască pe cine trebuie, să ajungă în Statele Unite, să afle despre ABA şi să creeze, în România, condiţiile necesare aplicării lui.

La final, nu vreau să spun decît atît: al doilea termen de căutare sugerat de Google, pentru “horia motoi”, este “horia motoi loc liber 2011”. Este un centru la care, efectiv, lumea stă la coadă, aşteptînd să se elibereze un loc. România are nevoie de mai multe astfel de centre, mai ales că tratamentul costă 1.500 de euro lunar. Norocul celor care ajung la Centrul Horia Moţoi este că tratamentul e subvenţionat, numai cei din conducerea centrului ştiind cum, cu 75%. Trageţi o linie şi întrebaţi-vă dacă merită.

8 comentarii

  1. Fiind absolvent al sectiei de Psihologie a fostei Facultati de Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti sustin opinia dvs constatand, cu o imensa mahnire, ca in ultimii ani, Romania, si implicit nenumaratele ei televiziuni, sunt invadate de un numar nepermis de mare de asa-zisi “psihologi”, de altfel detinatori de diplome de absolvire/licente emise de zeci de sectii de profil ale unor facultati sau universitati particulare si niciodata sau cu mare dificultate recunoscute si care nu vor fi niciodata altceva decat fost personal mediu sau inferior medical platitor de taxe “pe prostie”

  2. Faptul că autiștii sunt tratați cu medicamente pentru schizofrenie nu e vina facultăților de psihologie, și nici a psihologilor.
    Și este evident că o persoană care se ocupă de copiii cu autism știe mult mai multe despre această boală (pentru că este o boală, orice s-ar spune) decât un profesor care are mai multe domenii de acoperit. Nu văd nimic ieșit din comun la afirmația aia.

    • @ex-silentio: ba eu chiar vad ceva iesit din comun la afirmatia aia. Nu-ti poti permite, daca te numesti profesor, sa nu stii despre ce vorbesti la ore. Da, e normal ca o persoana care se ocupa sa stie mai mult, daca se specializeaza in asta. Dar nu e normal ca aceiasi profesori sa dea note pe lucrari de licenta pe autism doar pentru ca sint profesori, desi cunostintele lor sint la nivel de genunchiul broastei.
      Tu spui, practic, ca e normal ca un profesor la Medicina specializat pe ORL, de exemplu, sa stie mai putine decit un student care face practica intr-o policlinica, la ORL, doar pentru ca nu vede la fel de multe urechi. Sper ca nu vorbesti serios.
      Legat de tratament, ca medicii aia sint dobitoci, aia e partea a doua si n-are legatura cu psihologii.

  3. Exemplul cu ORL nu se încadrează în ce am vrut eu să spun :)
    Dacă există un curs orientat pe autism sau măcar pe tulburările copilăriei, da, aici ți-aș da dreptate. Dar tu vorbești acolo despre catedra de psihopedagogie. Nici măcar despre cea de psihopedagogie specială (sunt diferențe mari între cele două specializări) E un domeniu mult prea mare pentru a fi acoperit în totalitate de o persoană. Facultatea te învață cam minimul necesar, iar de rest te ocupi tu singur.
    Legat de ABA îți dau dreptate, ar trebui măcar promovată metoda, dacă nu se pot înființa mai multe centre.
    Problema este că și afară persoanele specializate în ABA sunt foarte puține…

    • @ex-silentio: Pai, eu zic doua chestii mari si late.
      1. Eu n-am zis ca psihologii i-au dat tratament de schizofrenie. Nu de alta, dar psihologii nu sint medici. Psihiatrii puteau sa dea un astfel de tratament.
      2. Cind esti un profesor care se respecta, te informezi si citesti tot ce-i nou. Se presupune ca, daca te ocupi de educarea oamenilor, trebuie sa le prezinti cele mai noi [introdu aici: tehnologii, teorii etc.], cele mai recente si asa mai departe.
      De aia, facultatile noastre sint proaste si doar 10% dintre absolventi stiu cu ce se maninca facultatea, ca-s singurii fraieri care-au invatat. Restul, au tocit ceva in sesiune, au uitat dupa doua zile, au dat o spaga, doua, au cumparat o lucrare de licenta, au iesit ingineri sau ce-or fi iesit, dar nu sint buni de nimic. Din cauza ca profesorii predau teorii invechite dupa modele si dupa metode invechite si nu-i stimuleaza cu nimic. Am ramas prinsi in trecut, in comunism, nu in prezent. Si atunci, exemplul cu ORL se incadreaza in ce ai vrut tu sa zici, ca-i fix acelasi lucru. O sa scriu un text separat cu ORL-ul, sa intelegi la ce ma refer.

  4. articolul asta m-a surprins, pentru ca nu ma asteptam sa aflu ca avem un asemenea centru in romania. pur si simplu asemenea chestii ajung sa mi se para de pe alta planeta. in timp ce in alte tari problemele de autism sunt puse pe primul loc, aici profesorii invata de la studenti. trist. vreau o tara ca afara

  5. M-am luat cu altele și-am lăsat discuția neîncheiată :)
    1. Nu poți să te informezi și să știi tot ce-i nou. Nu mi se pare dificil, mi se pare imposibil. Sunt zeci (sute) de reviste în care se demontează teorii, se construiesc alte teorii, se fac experimente, se descoperă lucruri noi. Un profesor, în mod normal nu poate ști tot, cum nimeni nu poate ști tot. Nici măcar în domeniul lui.
    2. Era o vorbă … profesorul îți deschide ușa… de intrat trebuie să intri singur. Părerea mea.