Colecţionarii de emoticoane

Ionuţ Oprea şi compania (adică băieţii de la Standout) s-au pus pe strîns emoticoane. Ştiu că sună exagerat, chiar urît, dar nu e. Este ultima fază a campaniei Zapp Buzz. În ce constă asta? S-a creat un grup pe Facebook în care cine vrea poate să contribuie la crearea unei baze de emoticoane, mai bine spus o colecţie. Ca să citez:

Contribuie cu emoticoanele pe care le-ai strans pana acum si hai sa cream un loc in care sa gasim permanent emoticoane noi, in care sa le organizam pe categorii, si in care sa revenim atunci cand avem nevoie de “stii, emoticonul ala de atunci”…

Ideea mi se pare foarte haioasă şi merită cel puţin băgată în seamă. Pînă acum, au intrat în grupul “colecţionarilor” de emoticoane 105 oameni. Detaliile despre grup şi cum poţi să te alături le găseşti aici. Eu, nepricepînd cu ce se mănîncă Facebook, respectiv reţelele sociale, în general, mi-am şters contul acum vreo lună. Dar asta nu înseamnă că cine înţelege ideea de reţea socială nu poate să contribuie. Ideea chiar e faină.