Colegiul Medicilor e o șleahtă de dinozauri fricoși care apărau șpaga

Stați așa, s-a trezit Colegiul Medicilor din România, acea magistrală instituție de supt bani și nefăcut nimic pentru medicina românească, să-i arate cu degetul pe vinovații catastrofei din sistem: presa!

Corpurile profesionale din sănătate, fără excepţie, asistă, din nou, de câteva săptămâni la asalturi mediatice legate de fapte a căror evidenţă nu o neagă nimeni. Afirmaţiile, neprobate încă, ce constituie obiectul unei anchete penale, care au invadat spaţiul public, reprezintă însă obiectul îngrijorării noastre. Colegii noştri care îşi practică profesia cu corectitudine, cu cinste, cu abnegaţie, cu dragoste faţă de pacienţii lor constată astăzi, încă o dată, că avalanşa de informaţii din ultima perioadă nu face decât, pe langă a ostraciza înainte de vreme pe cel care este doar acuzat, să arunce o lumină falsă şi răuvoitoare asupra activităţii unui întreg corp profesional, influenţând în felul acesta opinia publică şi sădind o nejustificată neîncredere în activitatea majorităţii medicilor. (sursa)

Bă, ej’ nebun? Presa e de vină că Colegiul Medicilor e o instituție plină de dinozauri fricoși care se acoperă unii pe alții? Poate ați uitat, dar același Colegiu al Medicilor, pe vremea când era condus de Astărăstoae, cerea legalizarea șpăgii în spitale.

Același Colegiu al Medicilor care n-a ieșit o singură dată, băi nene, măcar o singură dată, să ia atitudine împotriva șpăgarilor, să îi sancționeze pe cei acuzați de malpraxis, care n-a ieșit o singură dată să se ia de gât cu ministerul sănătății, să arate cu degetul furturile sau subfinanțările.

Conducerea Colegiului Medicilor e fix asta, o șleahtă de fricoși care se tem să nu-și piardă privilegiile, plină de dinozauri care nu pricep că nu e OK să primească șpagă.

Ei sunt primii care sar de fund în sus când li se arată incompetența, dau repede vina pe presă, dar în afară de Ciomu, nu-mi amintesc de vreun alt caz de doctor imbecil pe care să-l fi zburat din profesia asta.

Pen’ că toți dinozaurii ăștia cu chiloții maro nu dau doi lei pe oameni, le e frică să li se vadă mizeriile și ascund tot gunoiul sub preș. De ani de zile, ca în comunism. Pen’ că CM asta e, o organizație comunistă condusă de niște comuniști bășinoși.

Ședeți voi liniștiți acolo, în colegiul vostru, și mirosiți-vă bășinile unul altuia, și nu vă mai faceți griji de ce crede lumea despre medici. Poporu’ e suficient de-ntreg la cap să facă distincția între măcelari ca Lucan și medici tineri, profesioniști, care ar fi putut să se care din jegul din spitalele românești despre care voi nu ziceți nimic, că vă apărați privilegiile, în loc să stea pe lefuri de mizerii între bacteriile pe care le patronați de zeci de ani.

(Poza de mai sus e făcută în 2015 într-un spital din Maramureș, asta apără Colegiul Medicilor din România – via Radio România)

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.