Rant: de ce românii conduc prost pe șoselele patriei

Vali tot insistă pe tema asta și am tot văzut, în ultima vreme, tot soiul de amețiți circulând pe contrasens pe autostrăzile românești.

Iar răspunsul la întrebarea din titlu e două: că școala de șoferi e făcută un pic la mișto, că n-avem șosele și că autorităților nu le pasă.

Știu că la numărătoare au ieșit trei, dar primele două merg mână-n mână. Drept exemplu, în Anglia – nu știu în Londra cum e, dar în rest sunt sigur -, examinatorul trebuie să te scoată pe autostradă sau, în lipsa uneia, pe un drum express (dual carriage way se numește pe-aici).

Am făcut de două ori școala de șoferi în București (și n-am ajuns niciodată la examene, că a expirat, dar aia-i altă poveste), și abia al treilea instructor m-a dus pe la Gara Progresul, să-mi arate cum e cu banda de accelerare.

Șoferii proaspeți ajung pe autostradă și ori o calcă de tâmpiți, ori se mișcă ca melcii. Ăia bătrâni, care au ținut mașina-n parcare că se dădea gazul doar duminica, o săptâmână pentru numerele cu soț, o săptămână pentru alea fără, nici nu mai știu regulile de circulație. De aia-i vezi pe DN1, banda a doua, cu 50km/h, că n-au condus niciodată cu mai mult de-atât. În Anglia, nu primești permisul dacă nu ești în stare să mergi cu 70m/h. Plus probe suplimentare la examen, precum depistat potențiale pericole etc.

De aia ar fi bun câte-un examen de șofat la fiecare zece ani pentru toată lumea, că vezi cât au mai condus și cât de bine mai știu regulile. Scoși în afara orașului sau pe centură. S-a băgat pe-a doua cu 60km/h? Anulat permisul.

A doua chestie: englezii au făcut o treabă deșteaptă pe multe șosele. La fiecare nod de intrare pe autostradă sau drum expres, au montat radare. Ai intrat pe șosea? Poză cu mașina, viteza și ora. Ai ieșit? Poză cu mașina, viteza și ora. Calculatorul face media: limita e de 70m/h, mai dăm o marjă de 10%, că poate ai depășit prea mult. Dacă timpul în care ai condus e mai scurt decît cel calculat de computer, primești amenda în poștă.

Nu tre’ să pui patrule, nu tre’ să ascunzi radare în boscheți, nu tre’ să te complici cu prostii. Plicul cu pozele, punctele și amenda și aia e. N-ai plătit în 30 zile? Ești dat în judecată, mai multe puncte, mai mulți bani la buget, o singură înfățișare cu prezentat dovada, la revedere.

România? “Da’ stai, șefu’, că știi, mă grăbeam, da’ iartă-mă, că nu se mai repetă”, a doua oară la fel, a treia la fel, că polițiști-s fraieri.

Accidentele nu se petrec din cauză că nu există suficiente șosele bune în țară, ci din cauză că e plin de nesimțiți și de dobitoci. La fel ca în multe alte cazuri, educația se face cu forța și în cazul ăstora. Fără scuze și fără miorlăieli. Îi arzi sever unde îi doare mai tare: la portofel.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. E radarul omologat? Are verificare metrologică? Aparatul de pozat are marcaj CE? Polițiștii aveau chipurile regulamentare? Aveau ordin de serviciu ștampilat? Poștașul avea șapcă?
    Mai continui?

    • Cam asta zicea altcineva pe fb, mai devreme: ca faci contestatie, primesti dovada, circuli doi ani, cit dureaza procesul, dupa care dai nuj’ ce examen si conduci din nou. Si alte traznai. La engleji e mai simplu din punctul asta de vedere. Ti se ridica permisul si ramine ridicat. Circuli fara? Puscarie.

  2. Limita de vitezape autostradă e 70m/h, iar marja de eroare e 10%, deci daca te-au prins cu media de 78m/h, te-au pălit

  3. examinatorul trebuie să te scoată pe autostradă

    Nope. Autostrada nu e parte din examen în UK. Până acum un an mașinile de școală nici nu aveau voie pe autostradă. Acum au voie, dar e la latitudinea instructorului dacă te bagă pe autostradă sau nu.

    https://www.dailypost.co.uk/news/motoring/motoring-news/learners-drivers-now-allowed-motorways-14740775

  4. In Germania din cate stiu e proba la examen mersul pe autobahn. Well, e si greu sa nu nimeresti pe o autostrada in DE.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.