Constituţia României: “Preşedintele poate fi suspendat după consultarea Curţii Constituţionale”

În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
— Articolul 95, aliniatul (1), din Constituţia României.

Bun. Distractiv, nu? Eh, asta e aşa, în caz că v-aţi întrebat de ce, brusc, atribuţiile Curţii Constituţionale au fost diminuate cît de mult s-a putut. M-am uitat, totuşi, la motivele invocate de USL în scrisoare. Mă întreb, înainte de orice, dacă n-ar trebui ca USL să vină cu probe concrete de încălcare a Constituţiei, nu cu nişte citate din declaraţiile lui Traian Băsescu, toate foarte interpretabile.

De exemplu, actuala putere consideră că afirmaţiile precum “Judecatorii îşi autoîncarcă activitatea, pentru că nu judecă, amînă (…) Sigur că ajungi la 100 şi ceva de dosare, cînd practica este să amîni şi să nu judeci” reprezintă încălcarea gravă a independenţei justiţiei. Or, declaraţiile astea, pe lîngă faptul că sînt scoase din context, sînt nişte truisme despre cum funcţionează un sistem care trebuie reformat.

Mai sînt cîteva declaraţii, de genul “Ştiu foarte bine că nici eu, nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară nu am luat aceste măsuri cu plăcere, dimpotrivă, le-am luat cu gândul la cei care sunt afectaţi de măsurile de reducere a veniturilor,” trecute la “uzurparea rolului prim-ministrului” şi “substituirea în atribuţiile constituţionale ale Guvernului,” or asta e o aberaţie. Sînt declaraţii despre măsurile luate ca să nu murim în chinuri în plină criză. În orice stat civilizat, reprezentanţii guvernului s-au întîlnit cu şefii de stat, cu care s-au consultat în privinţa măsurilor.

Întreaga motivaţie a puterii, întregul text de 21 de pagini este o porcărie sinistră, fără cap şi fără coadă, neargumentată. Alt exemplu ar fi, la punctul cu “Preşedintele a încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie“, următoarea declaraţie a lui Băsescu, luată – cu copy/paste (sic!) – dintr-un articol de ziar: “4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de pensionari.” Nu doar că e un truism în sine, dar cum încalcă declaraţia asta drepturile şi libertăţile fundamentale? Şi oare nu cumva, de fapt, este apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale salariaţilor?

Toată chestia aia ar fi amuzantă dacă n-ar fi de-a dreptul sinistră. Şi, zău, trebuie citită pentru a înţelege cam cît de mare este bătaia de joc. Cum să motivezi suspendarea cu citate din articole de ziar şi cu declaraţii scoase din context, cînd tu, de fapt, ar trebui să vii cu extrasele din Constituţie şi cu exemplele concrete lîngă fiecare dintre ele?

Da, sîntem luaţi de proşti.

12 comentarii

  1. Grav este ca parlamentarii vor vota suspendarea lui fara nici o jena in baza acestui document penibil, iar prostimea spalata pe creier si orbita de ura impotriva lui Basescu vor vota in favoarea demiterii.

  2. Nu stiu de ce, da’ cu toata tevatura asta, in cele 30 de zile de presedinte ale lui Crin, tare cred ca il va gratia pe Nastase plus inca vreo doi ce tocmai si-au luat concedii…
    Ar avea dreptul, in calitate de presedinte, nu? sa repare greselile “dictaturii”
    Ma trec fiori…

  3. @claudiu: asa va trebuie, daca 8 ani ati facut pe desteptii si n-ati facut nimic sa iluminati “prostimea”…

  4. Exact asta realizam si eu dupa ce am citit mizeria aia. Nu au probe concrete si bat cimpii.
    Truisme sau nu, nu poti impune unui om, fie el si presedinte, sa aiba opinii despre orice.
    Rahat, a descris excelent functionarea sistemului de justitie in cazul proceselor care ar conta in cazurile de mare coruptie.
    Si cunoscindu-mi vecinul, el va vota pentru demiterea presedintelui pe baza a ce a auzit el si poate, daca o citi documentul, pe baza a vorbe goale. Culmea, ca ar trebui sa-l duca capul.

  5. se bazeasca pe buna cuviinta a oamenilor, care pleaca de la ideea ca cel din fata ta nu te minte, ci incearca sa fie onest.

    poti sa le spui orice, ca basescu a incalcat constitutia pentru ca si-a cumparat pamant pe luna, de exemplu.

  6. Nu suntem luati de prosti ci suntem prosti. Pentru ca nu vom face nimic sa impiedicam asta. Cel mult ne vom lamenta, vom spune “uite, ce nasol” si atat. Si vom avea aceeasi soarta ca aia care se lamenteaza la inundatii dar nu pun mana sa dea apa afara din casa.

  7. Constitutia mentioneaza consultarea CCR dar nu obliga la respectarea celor rezultate in urma acestei consultari. Deasemenea, nu indica nici atragerea unei forme de raspundere daca incalci recomandarea iar initiativa se soldeaza cu un esec.

    La fel a fost si la suspendarea din 2007, la fel a fost si cu alte ocazii in care constitutia recomanda consultari inainte de luarea unor hotarari (lucru facut si de dl. Basescu, in anumite situatii).

    Putin off-topic: constitutia are niste probleme la stabilirea unui echilibru institutional – parlamentul si presedintele sunt singurele autoritati (centrale) alese. Presedintele poate dizolva parlamentul in conditii clare pe cand parlamentul il poate suspenda pe presedinte in functie de o agenda politica de conjunctura. Separarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale acutizeaza acest dezechilibru (in sensul ca – la un anumit moment – putem avea un parlament cu sustinere populara aflat in conflict cu un presedinte ramas fara sustinere).

  8. Articolul din Constitutie vorbeste despre fapte. Fapte. Fapte. Cum ar fi, de plida, sa apari la televizor si sa chemi populatia tarii sa vina la Bucuresti sa curete orasul de elementele legionare, si apoi sa multumesti public fortelor paramilitare care au ingrozit un oras intreg vreme de 2 zile. Declaratiile nu sint fapte. In plus, sint afirmatii de bun simt, pe care le-as fi facut si eu oricind.

    Motivatia asta de 19 pagini ar trebui tradusa in engleza si franceza si inminata diferitelor organisme politice internationale, pentru a clarifica lucrurile in privinta legalitatii procedurii de suspendare. Prima copie, ambasadorului SUA, care vroia sa stie ce si cum.

  9. Ma… sa-l demita, dar la urma urmei oricum acus sunt alegeri de drept, asa ca ce naiba ar mai face el in cateva luni, de ar trebui demis acum? Bani aruncati aiurea.

  10. DUPA CONSULTAREA CURTII ….

    Ce ar fi sa dureze deliberarea cat procesul lui Nastase ?

  11. Alex: avizul CCR este pur consultativ si facultativ. Problema este alta: nu poti schimba Legea functionarii CCR prin Ordonanta de Urgenta pt ca intra in categoria legilor organice care pot fi modificate doar de Parlament – asta este ilegalitatea crasa comisa cu buna stiinta.

    Pacat, degeaba ne dam destepti peste tot in mediul online pt ca la vot vom fi inghititi de multimea de prostie care nu le are cu internetul

  12. @50bani: mandatul președintelui este de cinci ani. Ar mai avea un an și un pic.

    @mihai: probabil suntem conștienți că ne revoltăm și nu avem pe cine să punem în loc :)