Controlori pe toate cursele RATB şi lipsa de imaginaţie

E o discuţie foarte simpatică pe bloguri, un subiect pe care l-am mai tratat şi eu prin 2008: RATB, controlorii şi biletele. Exemple de discuţii la Cristi Manafu sau la Radu Dumitru. Pe scurt, RATB va introduce controlori pe toate cursele. Personal, mi se pare corect. Practic, e o idee bună. Doar că RATB n-a rezolvat nişte probleme de bază: eu de unde mama naibii cumpăr bilete, dacă e o singură tonetă într-o ditamai intersecţia precum Iancului, unde sînt cinci staţii diferite? De unde cumpăr dacă nu e nici măcar una singură în staţiile din care circul?

Scuza maximă a controlorilor este: “De ce nu ţi-ai încărcat cardul?” sau “De ce nu ţi-ai făcut abonament?,” iar răspunsul e simplu, că n-am avut de unde. Ce faci cînd îţi expiră abonamentul? Aş paria că 90% dintre bucureştenii cu abonament se trezesc că le-a expirat cînd le zice aparatul că au sold zero. Nu-s foarte mulţi cei care chiar vor să ţină minte cînd expiră. Ce faci cînd se termină creditul şi nu ai de unde încărca? Plăteşti biletul RATB prin SMS cu trei euro cînd tu ai de făcut o singură călătorie? Care e logica plăţii unei suprataxe?

Cum e în ţările civilizate

Am ţinut aproape trei ani o poză precum cea din dreapta şi nu-mi amintesc s-o fi folosit. Intenţionam să scriu despre un sistem de plată mult mai inteligent. Pînă acolo, în ţări civilizate, precum Franţa sau Spania, Germania ori Marea Britanie, omul e suficient de simţit să urce prin faţă, unde cumpără bilet de la şofer sau îi arată abonamentul şi trece. Noi nu avem bunul simţ necesar să facem asta. De aceea, e bun modelul slovac.

În Bratislava, în fiecare staţie de autobuz sau de tramvai, există un automat de bilete precum cel din poză. Bagi fisele, selectezi durata călătoriei şi plăteşti 25 de eurocenţi, 50, un euro, în funcţie de cît ai de mers. Compostezi ca pe vremuri, în RATB, şi dacă controlorul vede că ţi-a expirat timpul, te amendează. Dar ai de unde să cumperi bilet. La noi, am introdus mirobolantul sistem cu card magnetic. OK, e bun şi ăla, dar cu ce mă ajută dacă nu am unde să-l încarc? Mai apare şi scuza aia cu “Dar se poate încărca la bancomat!” Da, la unele bancomate ale, apropo, unei singure bănci, care, apropo, n-are bancomate chiar în fiecare staţie RATB.

Dacă RATB vrea bani, ar trebui să introducă un sistem decent. De exemplu, dacă tot a plătit celor de la UTI vagoane cu bani pentru cardurile magnetice, nu mai bine implementează un sistem de genul celui din Bratislava? Şi în loc să plătească de pomană nişte casieri amărîţi, mai bine-i face controlori. În momentul în care ai un “ţăruş” din ăsta în fiecare staţie de tramvai sau de autobuz, nu mai ai scuza că n-ai avut unde încărca şi nu mai au nici controlorii scuze.

Altfel, măsura e bună. Doar că, aşa cum se întîmplă în majoritatea cazurilor, e extrem de prost implementată, că ne e lene să gîndim soluţii care să ne ajute şi pe termen lung.

20 comentarii

  1. Și apropos de asta, să-ți bagi p.la în cardul ăla cu călătorii. Sunt posesorul unui abonament nominal făcut acu’ vreo x ani (când era sistemul ăsta la început) și mai acum 1 an am avut nevoie să-l încarc doar cu călătorii. NU s-a putut, mi-au făcut altul nou, nenominal. Pe ăla-l mai încarc și acum când am nevoie. NU pot să-l reîncarc online, NU pot să-l reîncarc la bancă.
    Și ce-i mai mișto, odată activată o călătorie într-un mijloc de transpot în comun nici nu pot să-l interoghez să-mi zică câți lei mai am pe el ca să știu când să-l reîncarc. Deci da, să-mi bag p.la în cardurile RATB-ului și în sistemul UTI.

  2. Cardul e RFID nu magnetic.

    De incarcat – se poate si la multe bancomate BCR – eu il reincarc online si merge totul f ok.

    Este foarte bine ca se baga control permanent, astfel poate ne invatam sa intram pe la usa din fata si pe celelalte se coboara. Cred ca cea mai simpla solutie e cea de desfiintare a majoritatii gheretelor si inlocuirea lor cu automate de 2 calatorii si bancomat de reincarcare abonamente. In statiile mari – desigur case si ghisee de abonamente. In plus – poate mai elegant ar fi – SMS de 1 ora, 8 ore si 24 ore.

    Important este sa dispara aurolacii, tiganii si zecile de mii de calatori fraudulosi.

  3. In Danemarca, au automate de bilete in fiecare autobuz. Nu poate nimeni sa zica ca n-a avut de unde lua bilet. Plus punching cards cu 10 calatorii la orice magazin. Durata unei calatorii=1 ora, maxim 2 zone. Si scump rau. Dar la cum arata si cum circula acolo transportul in comun, se pare ca merita banii :)

  4. automate din alea de care spui tu am vazut in sibiu. da’ ma rog, acolo ai impresia ca esti in alta tara.

  5. Eu pastrez bonul in portofel atunci cand imi fac abonament.

    Si da, majoritatea chioscurilor/magazinelor chiar si minimarketurile in Anglia au contract cu TFL-ul pentru reincarea a cardurilor.

  6. Mie mi se pare o problema ziua de duminica. La ora 18:00 nu cred ca gasesti pe nimeni la bilete sa iti vanda (nu inteleg pentru ce motiv nu exista program dupa aceasta ora). Eu ce fac in ziua respetiva?

  7. N-ar fi chiar asa de greu de pus automate d-astea in fiecare statie.
    In loc sa-i dai banii lu’ tanti-vanzatoare-de-bilete, ea sa bage cardu-n aparat si-apoi sa-ti dea bonu’, mai bine bagi 1-5-10-50 lei in automat, bagi cardul, selectezi daca vrei bilete sau abonament si ti-l incarca.

    Bine, nu stiu cat de rentabila e investitia. Tanti alea banuiesc ca au un salariu de 600-700RON/luna si-un automat de-asta costa cat vreo 10-20 de salarii de tanti. Problema e ca or sa vina baietii sa bage prezervative/bete de chibrit/lipici in slotul de card si sau bani ca sa blocheze aparatul si-apoi da-i cearta cu controlorul ca e blocat aparatul, cum sa-si ia el bilet.

  8. Solutia: Card de debit BCR (scapi de carat un plastic in plus) la care setezi online reguli de reincarcare. Eu am zis sa-mi bage automat 10 lei de fiecare data cand soldul e sub 5 lei. Plus prelungire automata a abonamentului fara sa fac nimic. Easy

  9. Meekuu, si eu am un abonament nominal facut tot in aceeasi perioada si imi incarc pe el si calatorii (“portofel electronic”), si abonament. Ori a fost o problema cu cardul tau, ori ai nimerit o functionara care habar n-avea ce vorbeste…

    On-topic, astept sa vad ce sugereaza RATB privind incarcarea cardurilor cand e totul inchis. Eu tin minte cand imi expira abonamentul pentru ca pastrez chitanta si o verific… dar uneori trebuie sa ies duminica, abonamentul a expirat sambata, si nu exista o toneta RATB deschisa pe o raza de 5 km.

  10. Este 1.75 euroun abonament de 1 zi prin SMS. Poți să încarci cardul prin o grămadă de metode, inclusiv online. Mai exista încă tonete de bilete.

    Dar cred că nici dacă ar veni acasă cineva să întrebe din când în când dacă ai nevoie de bilete n-ar fi suficient.

  11. ar fi mai indicat ca acesti controlori sa vanda si bilete macar cu 2 lei calatoria in mijlocul de transport si abia apoi sa amendeze

  12. Corect ar fi ca toti calatorii RATB sa-si plateasca calatoriile, realitatea e alta. La fel de corect ar fi si ca pretul calatoriilor sa fie stabilit in functie de conditiile in care se calatoreste, realitatea e alta (si presimt ca urmeaza noi scumpiri, asemanatoare metrorex ului).
    Preturi mari (pentru veniturile noastre), servicii care lasa de dorit, nu cred ca va fi mai bine prea curand…

  13. Eu am pe card atat abonament la metrou, cat si portofel electronic ca sa pot calatori cu orice. As fi dispusa sa iau lunar 2 abonamente numai sa stiu ca am aer conditionat, respectiv caldura in autobuz, in tramvai si in troleu si ca nu pute a homeless de-ti muta nasul din loc.
    Dar nush de ce am senzatia ca banii mei vor fi folositi doar ca sa se mai plateasca niste salarii unor controlori. Tramvaiele vor ramane aceleasi cutii metalice in care te sufoci vara.

    In Braila sunt automate de bilete in fiecare statie. De cate ori ma duc acasa la ai mei, ma minunez. Bine, asta nu inseamna ca toata lumea isi ia bilet, dar macar am posibilitatea asta la orice ora.

  14. Mai pun un om in autobuz si platesti la el. Nu platesti, nu pleaca din statie si o sa il dea calatorii jos. Acces prin usa din mijloc, coborare prin fata/ spate. Sistem Amsterdam cu ghereta in tramvai. La noi, orice sistem t impinge spre amenda ca sa intretina spagile!

  15. pana una alta, de la 1 septembrie s-ar putea ca o calatorie sa coste 2 lei :D

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Se-scumpete-biletul-RATB-Afl-cu-ct-997806.html

  16. In Germania exista o aplicatie (Android sigur, cred ca si iOS) prin care poti sa iti cumperi bilet, abonament oricand. Banii se trag din contul tau curent (nu mai stiu daca e integrata si plata prin Paypal). Fara nicio suprataxa, acelasi pret ca si la ghiseu sau automate.

  17. E ok si nu e ok. Nu e ok sa bagi o treaba d-astea pe o linie f aglomerata.. La orele de varf o sa stationeze autobozul 5 min in fiecare statie, e ridicol. Inteleg sistemul, e ok, dar nu pentru liniile aglomerate sau orele de varf.

  18. E greu sa gasesti duminica tonete de incarcat carduri, asa e. Dar daca stii asta, incarci mai devreme cu o zi. Dar romanii cauta scuze. Apropo, ce faci daca vii la miezul noptii acasa si constati ca nu ai paine? Stii ca nu ai chiosc decat la o statie de mers pe jos. Teduci sa iei paine sau rabzi. De ce nu se cer si chioscuri de paine la fiecare bloc?

  19. dap…..dupa ce ca nu exista un minim decent de informatie, nesimtitii mai si maresc pretul calatoriei. ar fi frumos sa aflii cit mai astepti in statie autobuzul/troleibuzul/tramvaiul (cam ca la metrou), ar fi frumos sa se respecte intervalel orare intre doua curse si abia DUPA aia sa ridici pretentii. faza cu automatele au “rezolvato” la metrou, unde scule nu foarte ieftine nu pot sa-si dea rest.