Cosa Nostra de Teleorman. Statul paralel și statul mafiot

Citeam, de dimineață, un articol din The Guardian legat de moartea lui Toto Riina, Il capo di tutti capi, cel mai sângeros Don Corleone din toate timpurile mafiei italiene. Și mă gândeam la o chestie, apropo de ce scriam prin iunie despre Dragnea.

Ca să ajungă la monopolul traficului de droguri din Sicilia, Riina și-a omorât, pur și simplu, rivalii. Așa a ajuns să conducă Cosa Nostra, decapitând fiecare capăt al caracatiței siciliene sau obligându-l să-l servească.

E fix ceea ce ziceam despre Dragnea, în vară, că a dus PSD-ul în punctul în care nu mai are lideri, a făcut tot posibilul să îndepărteze orice om cu capacitatea de a conduce un partid. Desigur, nu i-a omorât decât din punct de vedere politic, dar na.

Și dacă stai un pic și te gândești la la tot baronetul PSD, împărțeala țării pe județe, pe capete pesediste încoronate drept șefi de organizații de muls banii noștri, parcă analogia nu mai e chiar atât de exagerată, nu?

Ba, dacă stai să te gândești că Riina, Bestia, cum era numit, a încercat ani la rând să distrugă justiția italiană, inclusiv prin omorârea unor judecători (rămâne notorie bomba pusă în mașina lui Giovanni Falcone, procurorul antimafie care l-a anchetat până când Riina l-a omorât și de la care, de fapt, i s-a și tras sfârșitul), și te uiți la modul în care mafia din fruntea țării, aleasă democratic, încearcă să distrugă justiția românească…

Ca o paranteză, până ajung la concluzie (vine imediat, nu vă plictisesc cu detalii), condamnarea lui Riina a însumat câteva sentințe de condamnări pe viață, adică fără nici o șansă de eliberare.

De altfel, în ciuda cancerului care l-a omorât pe Riina, justiția a decis să-l țină închis în loc să-l lase să-și trăiască ultimele zile în preajma familiei. Pentru că așa se face justiție, cu pedepse serioase, nu cu pedepse ca-n România. Da, știu, cele peste 150 crime comise (de el sau din ordinul lui) nu se compară cu furturile masive din România.

Un alt aspect simpatic, apropo de mafia siciliană și modul în care mafia, în general, îi ține captivi pe oameni, se regăsește în acest paragraf. Citiți-l și băgați-l bine la cap, apoi întrebați-vă dacă nu cumva vi se pare că sună cunoscut:

While young people saw the death as a chance for the town to escape its corrupt reputation, elderly people recalled Riina with fondness, describing the mafia boss as a gentleman. “When Riina was around, everybody had a job here in Corleone,” said Paolo, 77. “These men gave us jobs. I knew him. I knew him very well. It’s a day like the other as you can see. But not a day to celebrate.”

Ca o concluzie, după ce citiți și analiza lui Barbu Mateescu, aș spune doar că, dacă mergem cu analogia mai departe, când un lider al unei organizații (fie ea politică sau mafiotă) se apucă de tăiat capetele celorlalți lideri, atunci putem să observăm începutul sfârșitului.

Nu o să cânt prohodul PSD-ului, că nu moare de pe-o zi pe alta, dar dacă te uiți la istoria Cosa Nostra și modul în care, după închiderea lui Riina, aproape a dispărut… mai că simt niște rânjete satisfăcute.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Daca tot faci analogia asta zic c-ar trebui sa iei in calcul si crimele indirecte comise de politicienii din Romania. Sefii mafiei rareori ucid cu mana lor pentru ca de regula dau ordine pentru ca anumiti oameni sa fie ucisi, dar impart fara echivoc aceeasi vina cu faptasii. In acelasi timp politicienii iresponsabili care pun incompetenti la conducerea unor institutii critice si astfel provoaca o serie de morti (vezi cazul Colectiv si alte asemenea) se fac deopotriva vinovati de fiecare moarte. Asa ca intre mafioti si politicieni nu e nicio diferenta in ceea ce priveste vina fata de nevinovatii care mor ca urmare a lacomiei acestora.

  2. Pe vremea când Riina era tânăr și activ (mijlocul anilor 1960 spre mijlocul anilor 1970), Italia era membrul sub acoperire al Blocului Estic. Cu Partidul Comunist stăpân peste provincii întregi și cu 25% din Parlament, cu sindicatele întrecând de câteva ori la număr Armata, cu Palmiro Togliatti îmbrățișîndu-se frățește cu nea’ Leuțu’ a lu’ Brejnev.

    În mod curios, cel mai agresiv adversar al Mafiei era tocmai Partidul Comunist, motiv pentru care mai mulți șefi de-ai lui au plătit cu capul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.