Cronica unui panseu eşuat: Unde greşeşte Mircea Toma

Mircea Toma recunoaşte importanţa blogurilor şi eficienţa lor ca instrument de marketing. Involuntar, ce-i drept...
Mircea Toma recunoaşte importanţa blogurilor şi eficienţa lor ca instrument de marketing. Involuntar, ce-i drept...

Domnul Mircea Toma, altfel un jurnalist respectabil, scrie un comentariu în 24 Fun, în care mai că nu arestează o mînă de bloggeri care au scris despre concertul AC/DC de la Bălăceanca înainte de a fi anunţat ca ditamai escrocheria. Domnia sa îi iartă pe jurnaliştii care n-au făcut nimic pentru a afla de potenţiala ţeapă. Deh, colegi de breaslă, poate din solidaritate (sic!) n-a făcut-o. Aşa că aruncă mîţa moartă în curtea bloggerilor. Pentru că poate. Şi pentru că, probabil, are impresia că bloggerii or fi mai proşti, nu că bloggerii n-ar fi preluat informaţia tot din presă.

Domnul Toma invocă regula celor trei surse. Poate domnia sa nu-şi mai aduce aminte, mai ales de cînd s-a apucat de salvat chestii şi nu mai face anchete în Caţavencu, dar o ştire poate fi făcută şi cu o singură sursă, dacă este sursă oficială. Ş-apoi, să-mi fie iertat, dar Playcool, SRL-ul prin care s-a dat ţeapa, a fost sursă oficială, cel puţin prin calitatea sa de organizator. De ce nu s-a verificat şi site-ul trupei? Păi nu ştim cu toţii, din experienţa de pînă acum, că informaţiile despre concerte apar pe site-urile trupelor mari abia după ce a aflat toată lumea că va avea loc un concert? Bineînţeles că iei de bună informaţia organizatorului.

Din nefericire pentru Mircea Toma, care va suferi cumplit din cauza asta (sanchi!), eu nu mă simt cu musca pe căciulă. Eu n-am scris despre AC/DC şi presupusa venire a acestora în România. Însă mă deranjează tonul sictirit prin care atribuie vina bloggerilor. E drept, ne simţim flataţi. Domnul Toma, un respectabil jurnalist, tocmai ne-a lăsat să înţelegem, printre rînduri, că blogurile sînt mai credibile decît presa, iar rolul lor de informare este vădit superior, resursele de investigaţie jurnalistică sînt pe toate drumurile, iar plata pentru munca prestată o face domnul Sorin Ovidiu Vîntu, luîndu-le lor, jurnaliştilor pe care cu onor îi patronează, pîinea de la gură. Desigur, pe motiv că îşi fac treaba cu atît de mult profesionalism, încît au uitat în ce le constă meseria.

Am crezut că nu se poate o flatare mai mare, dar m-am înşelat. Domnul Mircea Toma recunoaşte, involuntar, cam cît de mult pot vinde blogurile. Potrivit dumnealui, informaţiile din blogosferă au condus la vînzări în valoare totală de 300.000 de euro, respectiv vreo 10.000 de clienţi care au cumpărat bilete la concert. Nu pune la socoteală toate afişele lipite prin tot Bucureştiul. Şi uită esenţialul: toate ştirile apărute în presă despre concertul AC/DC de la Bălăceanca, inclusiv pe cele din Academia Caţavencu!

Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar cred că scurtul comentariu din 24 Fun, scris la kilogram – pe principiul “îţi dăm 800 de semne pe săptămînă, umple-le cum te pricepi tu mai bine!” -, este doar un panseu eşuat şi o frustrare exprimată foarte prost. Pe de altă parte, îmi pare bine că Mircea Toma a spus, chiar dacă fără să vrea, un adevăr incontestabil: blogurile sînt recunoscute ca surse de informare credibile, cu potenţial de vînzări uriaş, un suport de marketing extrem de eficient şi un generator de PR excelent. Pentru asta, domnule Mircea Toma, vă mulţumim.

10 comentarii

  1. Dl Mircea Toma poate fi un “psiholog” sau un “oengist” respectabil , jurnalist nu.

  2. Ideea lui Mircea Toma, din câte înţeleg eu, e faptul că jurnaliştii au un for care ar trebui să amendeze astfel de situaţii, pe când bloggerii nu. Cazul Playcool să spune că e mai ciudat, dar cum ar fi dacă pe bloguri ar umbla un clip fake cu Băsescu făcând sex cu minore înainte de alegeri, de exemplu?

    • Da, au un for pe care nu-l respecta nici dracu’. Sa fim seriosi.

    • … şi din acest motiv e jurnalismul de cacao în România. Cam asta zicea şi Mircea Toma, că “[o] fi fost amendat vreun jurnalist pentru diseminarea unei minciuni de un asemenea calibru?”.

      Chestiunea cu blogurile e chiar un pic mai delicată decât simpla răspândire a unei ţepe date de o firmă din Israel. Mă gândesc în special la review-uri plătite sau poliţe personale (vezi cazurile Mircea Badea şi Victor Ciutacu), unde e foarte greu să vezi dacă o vorba de o opinie personală sau o direcţie dictată financiar.

      Cred că ce a scris Mircea Toma vrea să fie un “măi băieţi, şi voi sunteţi într-un fel jurnalişti”, dar mai alambicat. Vezi şi tu diferenţa între ce e la tine pe blog şi ce-i la Zoso, Orădeanu, Piticu sau Arhi. Sau VisUrât, că tot e în breaslă.

  3. O bila neagra pentru domnul Toma

  4. :) Tare articolul asta, mi-a placut cum ai intors problema. Pacat insa de MT, aveam asteptari mai mari, il asteptam insa peste ceva pe timp pe blog, sa arunce pisica inapoi :))

  5. Cand te dai la Base…….

  6. Excelenta replica! Poate cea mai buna pe care am vazut-o legata de “scandalul” Mircea Toma – blogosfera romaneasca

  7. Acum ceva timp a publicat un articolas in 24 Fun, ceva despre Madonna, huiduieli, tigani discriminati si aia de-i discrimineaza… Si s-apucase sa faca o analiza a discriminarii, cu sondaje obscure, si cu ideea principala “din cauza voastra a zis asa Madonna”, “voastra” fiind toata Romania care-a fost la concert.
    Domnu’ Toma uita insa de puterea exemplului personal. De ce nu ia dansul acasa cativa puradei, selectati aleator de pe strada, sa-i lase singuri in casa (ca doar n-o discrimina, sa-i pazeasca…) si apoi, dupa cateva ore sa vada daca mai are ceva prin casa?

  8. IULIAN TANASESCU spune:
    Mircea Toma s-a plimbat pe plaja in pielea goala, fara sa tina cont de faptul ca este o persoana publica si unul dintre cei mai importanti formatori de opinie din Romania. Renumitul ziarist nu s-a rusinat nici macar atunci cand a observat ca este fotografiat, el continuand sa isi expuna la soare, fara retinere, partile intime. A decis sa se imbrace doar atunci cand a simtit ca soarele este prea puternic. Nu si-a pus insa slipul pe el, ci doar o bluza si o sapca pe cap.
    De aceeasi lipsa de inhibitii a dat dovada si sotia jurnalistului de la “Academia Catavencu”. Insarcinata in cateva luni, aceasta s-a relaxat pe plaja de la Vama Veche goala, avand doar o bandana pe cap. Mai mult, atunci cand a simtit nevoia, ea nu s-a ferit sa se scarpine in partile intime.
    De precizat ca Mircea Toma si jumatatea sa nu se aflau singuri pe plaja, ci impreuna cu copilul lor. Totusi, asa cum se poate vedea si din pozele realizate de paparazzii revistei Spy, prezenta acestuia nu i-a impiedicat pe cei doi sa se dezbrace.