Cultura e pentru elite, kitschul e pentru popor

Sau, în fine, o refrazare ar suna cam așa: cultura e făcută de elite, poporul produce (și gustă) doar kitsch. E un soi de constatare citită, zilele trecute, pe facebook, dar nu mai găsesc exact la cine și nici întregul context, chestie ușor frustrantă, dar e un punct de pornire oricum am da-o.

Enunțul de mai sus nu era o concluzie și nici sentință, ci mai degrabă o constatare a modului în care lumea percepe cultura în societatea în care trăim – și mă refer la cea românească.

Mă uitam la cât de ușor poți fi definit sau etichetat ca artist în Vest spre deosebire de România. Un fotograf care și-a găsit o identitate vizuală e văzut, în State, drept artist. La noi, în zona asta balcanică, ești văzut drept artist, pe cât posibil, după ce-ai bifat o facultate de profil și ai fost validat de țâșpe galerii și critici. Și e la fel de valabil și pentru scriitori.

Singurul domeniu în care se face notă discordantă este muzica, unde orice interpret e considerat artist, deși adevăratul artist e compozitorul din spatele lui (sau, în fine, artistul mai mare; să nu-i negăm instrumentistului măiestria și valoarea, eu mă refer la cazuri de pseudovedete de-alde CRBL – care nu știe nici să facă rime și n-are nici voce). Cumva invers față de fotografi, care sunt văzuți drept niște băieți care apasă pe butonul unui aparat scump.

Pe-aici prin zonă, pe la noi, (pentru “elite”) conceptul e mai important decât execuția, (iar pentru publicul larg) artistul trebuie să facă parte dintr-o elită cultivată și educată – deși nici asta nu-i suficient, iar demonstrația simplă, în exemplul meu preferat, e reacția oamenilor obișnuiți la știrile despre vânzările tablourilor lui Rothko, “și eu puteam să pictez un pătrat albastru pe fond galben“. Mă rog, asta stă în lipsa de educație.

Ca să reformulez, cele două perspective ale publicului larg ar fi că: arta e făcută de elite și, deci, inaccesibilă, respectiv bagatelizarea ei (exemplul cu Rothko de mai sus) atunci cînd nu e pricepută. În același timp, dacă arta ta – de aici și exemplul cu fotografia – e pe înțelesul tuturor, ai nevoie de validarea elitelor ca să fii considerat “artist” de publicul larg, cel care susține cultul elitelor culturale.

În zona asta de lume, cultura e văzută ca fiind pentru elite, inaccesibilă maselor, realizată de elite, și e ignorat tocmai unul dintre sensurile cuvântului care desemna “artistul” în Grecia antică, adică omul care reușește să îmbine utilitatea, estetica și măiestria meseriei.

Desigur, termenul a evoluat, am lăsat utilitatea deoparte (sau, în fine, cel puțin de la o vreme încoace, de când nu-i mai considerăm artiști pe Dieter Rams sau Jony Ive, care le îmbină și combină pe toate cele de mai sus) și, implicit, nu-l putem considera artist pe un fotograf cu o tehnică excelentă și o identitate vizuală proprie pe motiv că… avem alte standarde.

Prejudecata asta, asimilarea culturii cu elitele (uneori, chiar și cu impostori considerați elite), este periculoasă și defectuoasă. Cultura nu este doar pentru elite, arta nu este doar pentru elite, cultura și arta nu sunt realizate doar de către elite, formele artistice pot fi și sunt diferite, și ar trebui să încercăm să ne îndepărtăm de genul ăsta de catalogare.

Mă uitam la un clip pe YouTube, zilele trecute, și, la un moment dat, voice-over-ul zice o chestie interesantă: țările cu impozite mici sunt cele în care democrația e puternică. Și, cumva, genul ăsta de generalizare e valabil și pentru înțelegerea modului în care vedem cultura și artele – taxe mai mici înseamnă mai mulți oameni care muncesc și care au acces mai ușor la educație și, implicit, la cultură și arte.

Pomenile electorale și populismul fac taman pe dos, asigură subzistența și, implicit, lipsa unei nevoi reale de educație sau de cultură și susțin în continuare mitul culturii și artelor realizate exclusiv de către elite.

Iar ăsta e motivul pentru care continuăm să întreținem cultul elitelor culturale – chestie, altminteri, convenabilă acelor elite, care-și păstrează privilegiile – și să ignorăm arta (sub toate formele ei) produsă de generațiile tinere care nu pot fi validate decât, și în mod exclusiv, de către elite.

Iar asta se vede la TV (aceiași dinozauri din comunism în programele de entertainment – vezi Revelionul, de la eternii Stela și Arșinel la nontalente precum Temișan), aceleași personaje văzute drept repere morale (ceea ce, în esență, nu e un lucru rău dacă ne raportăm la Liiceanu, Pleșu etc., chit că, pentru generațiile tinere, conservatorismul lor poate fi prea mult față de progresismul curent, ceea ce ar trebui să implice atât ignorarea prejudecăților din partea publicului, cât și o adaptare a elitelor la realitatea zilei, ieșirea din turnul lor de sticlă; dacă însă vorbim de Dan Puric, dinozaurii din Uniunea Scriitorilor etc., deja ne deprimăm complet) etc.

E timpul să ne mișcăm mai departe.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Adica in tari ca Suedia (taxe peste 67%) democratia e slaba?

  2. “Mă uitam la un clip pe YouTube, zilele trecute, și, la un moment dat, voice-over-ul zice o chestie interesantă: țările cu impozite mici sunt cele în care democrația e puternică. Și, cumva, genul ăsta de generalizare e valabil și pentru înțelegerea modului în care vedem cultura și artele – taxe mai mici înseamnă mai mulți oameni care muncesc și care au acces mai ușor la educație și, implicit, la cultură și arte.”

    O sortare după individual max. income tax (bănuiesc că la asta te referi) pe pagina asta arată ce țări au taxa pe venit mai mare sau mai mică. Pusă cap la cap cu pagina asta vei vedea că de fapt țările care au taxele mari (și în praguri) sunt printre primele ca indice al democrației.

    Excepții există de ambele părți (taxe mici, democrație beton – Elveția; taxe mari, democrație mocirlă – Cuba), dar când tragi linie vezi că de fapt cei care trăiesc cel mai bine sunt cei care dau cei mai mulți bani pentru binele ăla. Și că e mai ușor să plătești statul (capabil!) să aibă grijă de tine decât să păstrezi tu toți banii și să trăiești în mocirlă. Dacă statul nu e capabil… avem altă discuție. Dar taxe mici != democrație bună.

    Și un <a href="http://www.businessinsider.com/what-americans-dont-understand-about-nordic-countries-2016-3"articol care explică mai bine decât aș putea eu explica de ce taxele mari merg în țările alea cu indicele democratic ridicat.

    “But this vision of homogeneous, altruistic Nordic lands is mostly a fantasy. The choices Nordic countries have made have little to do with altruism or kinship. Rather, Nordic people have made their decisions out of self-interest. Nordic nations offer their citizens—all of their citizens, but especially the middle class—high-quality services that save people a lot of money, time, and trouble. This is what Americans fail to understand: My taxes in Finland were used to pay for top-notch services for me.”

    Altfel, complet de acord. Un artist e artist când produce artă, nu după ce termină 7 școli și are 12 diplome/validări/whatever.

  3. @Razvan, in Suedia si in general in tarile nordice e vorba de un sistem socio-economic ce duce puternic inspre socialism in timp ce se finanteaza de pe spinarea capitalismului.
    Democratia nu presupune lipsa impozitarii ci impozitarea cat mai corecta si implicit repartizarea cat mai corecta a banilor impozitati. Aici e diferenta.

  4. Ma rog, si de ce ne victimizam, dom’le, asa?
    Pana la urma, arta trebuie sa aiba o valoare perceptibila, ca ea, intrinsec, n-are. Pana la urma, ce se intampla in timpul perceptiei obiectului creatiei de catre subiectii observatiei contureaza valoarea aia.
    Ce vina au dinozaurii ca tinerii nu reusesc sa impresioneze consumatorii de creatie culturala?
    Serios acum, de unde si pana unde? Ori te doare la basca de ce zice ‘nea Plesu/Liiceanu, ori cazi victima dorintei prostesti de a fi validat de unul dintre astia doi sau, de ce nu, de mai tanarul lor prieten, ‘nea Cartarescu.
    Deci.. a facut cineva ceva impresionant si a fost oprit sufletul constiintei colective de granzii astia? Chiar nu mai inteleg.. care e ideea? Astia-s jandarmii perceptiei culturale de pe meleagurile noastre, sau ne victimizam dialectic pe-aici?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.