Cum a distrus Daniel Funeriu învăţămîntul românesc

inspirationMotto:

Cătălin Botezatu este un model în viaţă pentru orice fiinţă pentru că el ia fete din viaţa reală şi le duce şi le îmbracă la Bucureşti şi pe unele chiar mai adînc în Europa.
— România, Bacalaureat 2013

După ce, timp de doi ani, am avut rezultate catastrofale la bacalaureat, iată cum, în 2013, învăţămîntul românesc triumfă încă o dată, realizînd cincinalul în patru ani jumate. După cîţiva ani de dezastru provocat şi susţinut de către Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei în guvernarea PDL, iată că înregistrăm, în sfîrşit, rezultate spectaculoase. Guvernarea USL a reuşit să facă minuni în mai puţin de un an de la preluarea mandatului.

Dacă, în 2011, am avut o promovabilitate ruşinoasă, la Bacalaureat, de numai 44,47%, după ce, un an mai tîrziu, incompetentul Funeriu a reuşit să strice şi mai mult învăţămîntul, săracii liceeni români reuşind o rată de promovabilitate şi mai slabă, de 43,01%, iată că, în 2013, specialiştii în Educaţie ai USL au făcut minuni.

În 2013, rata de promovabilitate la bacalaureat este de 55,65%! Noul cabinet a reuşit, prin implementarea unor subiecte mult mai uşoare, să crească spectaculos, cu aproape 13%, o evoluţie nesperată, bazată exclusiv pe eforturile susţinute ale ministerului. Sacrificiile făcute de ministru, alăturii de secretarii săi de stat, sînt dovada irefutabilă a competenţei şi a dedicaţiei oamenilor aleşi cu atît inspiraţie de către prim-ministrul Victor Ponta.

Acest ultim resort la care au apelat conducătorii, scăderea nivelului de greutate al subiectelor la bacalaureat, demonstrează încă o dată că sistemul educaţional românesc este perfect şi nu necesită nici un fel de reformă. Cu atît mai puţin, nu are nevoie de cea imaginată de Daniel Funeriu, un ministru incompetent care nu a făcut altceva decît să arate că sîntem o naţiune unită, care nu-şi doreşte schimbări inutile, ci perpetuarea educaţiei actuale, ce poate înregistra rezultate tot mai bune, în fiecare an, prin continuarea strategiei actualului minister.

PS:

Pe lîngă modelul meu în viaţă eu am şi modele în viaţă, care sunt animatoare, cu care mă înţeleg bine, cu unele merg chiar la ştrand, cînd nu sunt obosite noaptea după dans. Au o viaţă bună, deci aşa vreau să ajung şi eu.

15 comentarii

  1. Daca vrem sa ne laudam, atunci sa le dam la BAC adunari si scaderi. Sau sa silabiseasca. In orice caz, e rusinos modul in care se gestioneaza invatamantul.

  2. propun urmatoarea forma de bac:
    – Popescu!
    – Prezent!
    – Proba de azi este de 100 de euro!
    – Poftiti!
    – Admis!

    Dupa care ponta se va mandri in strainatate cu procentul urias de absolvire iar noi ne vom mandri cu doctoratul lui.

    si va rog frumos fara intrebari de logica de genul ‘cine isi fura singur caciula are capul gol?’

    daca sunteti asa destepti, de ce sunteti mai saraci ca nea jiji pe care-l comentati ‘de invidie’ ca e un prost?

  3. Si chiar si asa, tot sunt 44% cu maxim 8 clase. Plus, ca bonus, mai suntem si prostii Europei.
    In 2011 eram sub media europeana (pe ultimele locuri) la o gramada de indicatori, gen numar ani petrecuti in scoala, procent tineri 15-24 de ani inca in invatamant.
    Singurele chestii la care eram peste medie erau limbile straine SI (surpriza?) numarul de doctoranzi.

  4. Nu, dragi comentatori. Nu adunari ar trebui sa le dam. Ci stiti ce ?!

    Bacalaureat Foto. Care are cele mai multe poze in pielea goala pe Facebook, ia nota 10. Punem pariu ca toti vor lua nota maxima ?! Mai ales fetele…

  5. O sa fie distractiv cand generatia asta de absolventi vor trebui sa ne plateasca pensiile (fie vorba intre noi eu nu creca apuc pensia platita de astia)
    Dar era evident pentru orice om care gandeste un pic ca lucrurile vor merge in directia asta. Toate universitatile private sunt in curtea celor de la psd iar procentele mici de promovabilitate din ani trecuti le-au subtiat veniturile destul de tare.
    Tot respectul pt doctorul in chimie Funeriu pe care haznalele de antene il faceau repetent la bac .

  6. Ati uitat un lucru: cine voteaza?
    Aveti raspunsul…

  7. Partidul ne vrea proşti cu diplomă de BAC.

  8. eu stiam ca Botezatu dezbraca BAIETI si ii duce “adanc”

  9. In caz ca intereseaza pe cineva adevarul despre nivelul de dificultate al subiectelor de la bac, aruncati o privire pe stirea asta din 2007: “Materia predată în şcoli depăşeşte nivelul de înţelegere al elevilor, acuză o scrisoare deschisă a cadrelor de specialitate.

    Academicieni, profesori şi cercetători contesta matematică predată în şcoli. “S-au făcut modificări incoerente şi s-au supraîncărcat programele prin reducerea numărului de ore acordate cursurilor de matematică, cât şi prin introducerea de capitole de matematici abstracte, care sunt cu mult deasupra posibilităţii de înţelegere şi de asimilare a elevului mediu. Unele dintre aceste capitole nu sunt necesare nici la universităţile tehnice. Ele sunt studiate doar la cursurile speciale, la facultăţile de matematici”, se precizează într-o scrisoare deschisă semnată de 12 membri ai Academiei Romane şi de aproape 30 de profesori universitari şi de liceu. Printre aceştia semnează şi Marius Iosifescu, vicepreşedinte al Academiei, Romulus Cristescu, preşedintele Secţiei de Matematică a Academiei, dar şi Vasile Branzanesu, director al Institutului de Matematică al Academiei.

    Nu numai la predare sunt probleme, ci şi la bacalaureat, care “accentuează fenomenul meditaţiilor, precum şi învăţatul mecanic”, cum spun specialiştii. “În ultimii ani, gradul de dificultate a crescut constant, în mare parte prin depăşirea conţinutului programelor analitice, ele însele exagerat de încărcate. Procentul de reuşiţi la bacalaureat s-a menţinut însă constant, prin două fenomene: în primul rând, prin acordarea de puncte multe la chestiunile simple, de rutină şi acordarea de puncte puţine pentru chestiunile grele; în al doilea rând, prin fraudarea examenului de către cadrele didactice şi de către elevi”, explică Nicolae Dinculeanu, profesor la Universitatea din Florida şi membru de onoare al Academiei Române.”.

  10. Scrisoarea matematicienilor a ramas fara efect. Nici programa, nici nivelul de dificultate al bacului nu s-au schimbat vreme de 6 ani. Funeriu a avut meritul de a introduce camerele video si de a demonstra in felul asta ca ceva este in neregula. Sigur ca multe lucruri erau (si sunt) in neregula, iar majoritatea nu se pot rezolva de la un an la altul. Insa ceva se putea schimba rapid: nivelul de dificultate al subiectelor de la bac. Anul asta e primul in care s-au propus niste subiecte normale. La profilul tehnic si la mate-info ceva mai usoare ca anul trecut (dar nu mult mai usoare), iar la stiintele naturii un pic mai grele (anul trecut au fost prea usoare subiectele lor).

    Sigur ca netul e plin de cetateni care-si dau cu parerea… Eu zic totusi sa-i credem pe matematicienii de elita care au semnat scrisoarea de mai sus.

    • @Marcelina Popa: subiectele de la bac se fac în funcţie de programă. Un elev de la Uman nu e obligat să dea bacul la matematică, poate alege şi filozofie dacă are chef. Problema în sine nu e neapărat la bac, cît la lipsa de iniţiativă a ministerelor şi de lipsa reformării unui sistem eminamente prost. Or, tocmai asta nu se vrea în momentul de faţă. De ce să schimbi un sistem prost cu unul bun cînd, pentru ei, produce? Nu mai bine îi ţinem pe elevi în beznă şi ne batem joc de profesori?

  11. Vad ca nimeni nu sufla o vorba despre profesori.
    Am vazut subiectele si baremele la geografie si istorie si am vazut ca prima bucata, cea a subiectelor usoare, continea doar lucruri triviale. Cu toate astea, avem absolventi care, dupa 12 ani de scoala, iau 2 si ceva pe subiecte de genul “aratati Cluj-Napoca pe harta” sau “unde a fost domnitor Stefan cel Mare”.
    Si atunci stau si ma intreb: cum au intrat acei elevi in Bac? De ce nu au fost lasati corigenti? Cum poti da 5 la Geografie unui elev care nu se poate descurca cu o harta? Cum a promovat 12 clase un elev care nu poate scrie o propozitie coerenta (vezi exemplul de mai sus cu animatoarele)?

    • @florin: păi, la ce-i trebuie hartă dacă are Google Maps? :)) Lăsînd gluma la o parte, despre profesori am mai scris. Uite de aia e bună o reformă serioasă a învăţămîntului.

  12. Rezultatele la examenul de bacalaureat sunt rezultatele muncii profesorilor si elevilor. In prezent invatamantul se face numai ,,pe bani” si examenele – cum au pretentia profesorii – sunt tot cu bani.Faza cu subiecte usoare sau mai dificile este de fapt o poanta proasta. Sa nu se mire nimeni de rezultatele finale, pentru ca de ani de zile se dau simulari si tot nu intelege nimeni ,nimic. Pentru ce trebuie sa fi as in toate ? Profesori care nu i-au examene cu note peste 5( la definitivate ) stau in invatamant bine merci, mai dau o meditatie, mai primesc cate ceva si uite asa prospera invatamantul romanesc. Imi cer scuze fata de cei dedicati meseriei , care nu lasa elevii pana ce nu inteleg macar minim din ce se cere, in clasa.Cu alte cuvinte nu se vrea o generatie pregatita nici intelectual nici pentru viata.

  13. @Helen
    “Pentru ce trebuie sa fii as in toate?”
    Subiectele au fost de asa natura incat pentru un 5 trebuia doar sa ai habar de ce se intampla cu tine si pe ce lume traiesti. Cultura generala, atita trebuia pentru un 5 (uitati aici un exemplu: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15129091-bac-2013-subiectele-examenul-geografie.htm).

    Profesorii slab calificati si prost platiti sunt o parte a problemei. Materia incarcata, de tip enciclopedic, o alta parte. Faptul ca elevii nu isi pot alege un anumit traseu potrivit aptitudinilor lor, alta parte. Spaga, meditatiile, pilele, o alta parte. Si cred ca pot continua cu rezultatele la testele PISA si altele.

    Peste toate planeaza insa lipsa de raspundere. Nimeni nu e vinovat, profesorii cu 0 promovati in ultimii 5 ani iau aceeasi bani ca aceia cu promovabilitate 100%, si la final se risipesc o gramada de bani pe o educatie fara rezultate, care produce someri si analfabeti.

    @autor
    Cred ca ar merita discutat si despre ideile marete ale ministrului educatiei din UK (http://www.hotnews.ro/stiri-international-15148583-educatia-anglia-noua-programa-scolara-presupune-fractii-programare-pentru-copiii-5-ani.htm). Ce facem cand un sistem de stat nu da rezultate? Marim aria de acoperire.