Cum ar fi fost dacă…

…aș fi întrebat-o dacă vrea să iasă cu mine la o cafea?” Sau “…Rațiu ar fi câștigat alegerile în 1992?” Există câte-o astfel de întrebare pentru fiecare moment negativ din viețile noastre.

Bănui că, psihologic vorbind, trebuie că-i un mecanism de autoapărare în fața eșecului, când trebuie să găsești o vină sau un vinovat care să te scoată pe tine într-o lumină măcar decentă, dacă nu chiar bună. E un mod de a trece peste, la fel cum, în limbaj popular, îi zice “noroc” sau “ghinion”.

De ce nu sunt bogat? Eh, n-am avut noroc, dar cum ar fi fost dacă aș fi avut noroc atunci când [inserează aici o potențială întâmplare]? Dacă jucam la pariuri, oho! Ce de bani aveam!

Întrebarea asta, cred, face parte dintr-o strategie instinctivă de management al eșecului. E o raportare la trecut inutilă. De fapt, nici măcar la trecut, e o raportare la o urmare potențială a unui eveniment din trecut. E o scuză pentru resemnare. Și e un tip de gândire complet inutil.

Și abia gândindu-mă la acest subiect, “cum ar fi fost dacă?“, am reușit să înțeleg cu adevărat acel cuvânt din limbajul de lemn al corporațiilor: proactivitate. Să încerc să explic un pic.

Cum ar fi fost dacă? devine un logical fallacy. Ce a fost nu se mai întoarce, iar ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat. Să-ți faci proiecții despre cum ar fi fost dacă [ceva] e contraproductiv. Raportarea la trecut în această manieră, când vorbești despre prezent sau viitor, este o pierdere de vreme. Nu schimbi nimic imaginându-ți cum ar fi trecutul sau prezentul dacă, la un moment dat, în trecut, lucrurile ar fi decurs altfel.

Ce poți să faci însă e să fii proactiv. “Cum ar fi fost dacă aș fi întrebat-o dacă vrea să iasă cu mine la o cafea?” Abordarea corectă e “E măritată? Are iubit? N-are? Hai s-o întreb acum.” Dacă răspunsul e că-i luată, treci peste și mergi mai departe.

Cum ar fi fost dacă Rațiu ieșea președinte?” Ce poți să faci să fii proactiv: “Mai poate fi Rațiu votat? Nu, pentru că e mort. Atunci ne uităm la ce paletă de politicieni avem și îi votăm pe cei care par a avea aceleași valori – implicit morale.

A doua întrebare e întotdeauna mai înșelătoare, pentru că viitorul potențial al acelui moment trecut poate să fi însemnat o țară curată, o țară mai puțin coruptă, o țară în care Dragnea nu fura bani de la copiii săraci, o țară în care Dragnea era deja la pușcărie. Deja sună deprimant, nu? Deci, ce mai poți să faci?

În limbajul de lemn corporatist, înseamnă să fii proactiv. Să strângi gunoaiele de pe jos, să te implici în asociații care merg și curăță munții de plastic, să îi tragi de mânecă pe ăia care fac mizerie, să te implici în politică la nivel local (pentru că PSD-ul are organizații locale, iar partidul pe care-l simpatizezi tu n-are, că tu fugi de politică, pen’ că politica e pentru corupți, iar tu ești un monument de cinste și vei rămâne așa, nu te bagi în troacă, ca apoi să te miri că politica va rămâne o troacă), să militezi pentru o legislație mai dură în materie de corupție etc.

E drept și că acest “ce-ar fi fost dacă?” a devenit o marcă culturală a României. După jumătate de veac de comunism în care nu aveai libertatea de a alege, resemnarea a devenit sport național. Ei bine, am trecut de punctul în care nu mai ai libertatea de a alege.

Azi, nu-ți mai vine Securitatea la ușă să te bage-ntr-un beci al poliției pentru că ai strigat “Muie Dragnea”. Azi, chiar trăiești în libertate. Nu mai ai scuza resemnării mascate de întrebarea “Ce-ar fi fost dacă?“. Abordarea corectă e raportarea la prezent, nu la trecut. “Cum ar fi dacă aș face eu toate chestiile astea azi ca să nu mă întreb peste zece ani cum ar fi fost dacă le-aș fi făcut?

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. Întrebarea poate fi pusă și când întâmplarea este fericită; Te gândești la universul alternativ nefericit și realizezi pe lângă ce ai trecut și înveți ceva.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.