Cum ar trebui să funcționeze o primărie normală

Cum ar trebui să funcționeze o primărie normală

Mă întreba un prieten, zilele astea, despre chestii din UK, chirii, proceduri, d-astea. Și, mno, zic că merită să las aici vreo câteva informații despre cum funcționează niște lucruri, asta în caz că are cineva chef să compare cu România.

Briții au o legislație ceva mai diferită față de cea românească. De exemplu, ideea de impozit pe proprietate, dacă am priceput eu bine, nu are nici o legătură cu conceptul românesc. Impozitul pe proprietate e doar o bucățică din ceea ce, în UK, se numește council tax.

Council tax e o combinație de impozit pe proprietate plus taxe pe servicii. Cel mai important serviciu, din punctul ăsta de vedere, e ridicarea gunoiului. Taxa consiliului local crește în funcție de cât de des vine mașina să-ți ia gunoiul din fața casei (sau, în cazul meu, din una dintre ghenele blocului).

La astea de mai sus, de banii pe care-i plătești, mai sunt incluse chestii precum curățenia orașului și alte mizilicuri dintr-astea de bun-simț, în funcție de ce programe mai finanțează primăria.

Treaba însă e cam așa: council tax-ul nu e deloc ieftin. Pe mine mă costă undeva pe la 1.260 lire anual (deși, dintr-un oareșce motiv pe care nu-l cunosc și care o să mă facă să-i înjur un pic, plătesc 1.800+ lire în zece tranșe a câte 180+ lunar). Adică niște bani decenți la bugetul local.

Păi, stai, cum? Dacă e impozit pe proprietate, de ce plătești tu council tax? Întrebarea e legitimă, iar răspunsul e următorul: pentru că acest council tax, care include și impozitul pe proprietate, nu e plătit de proprietar, ci de cel care locuiește în proprietatea respectivă. Iar dacă nu-l plătești, proprietarul nu pățește nimic, tu însă… da. Pentru că primăria pe tine te va da în judecată pentru recuperarea prejudiciului.

Chestia asta are două consecințe importante:

  • îi încurajează pe proprietari să declare noii chiriași pentru că nu e în interesul lor să suporte cheltuieli inutile
  • e o cheltuială superficială pentru “samsari”, cei care cumpără multe proprietăți – case, mai exact – și preferă să închirieze camerele pentru un preț fix. De exemplu, o casă cu patru dormitoare îi produce proprietarului în jur de 2.000 lire lunar, bani pentru care nu face aproape nimic – cel mult, trimite o femeie să dea cu aspiratorul și să șteargă praful în common area (adică în living), în bucătărie și în baie.

În cazul al doilea, cheltuielile sînt minore: în funcție de zonă, 120 lire council tax, 35 lire internetul, 100 lire electricitate + gaz, poate 100 lire apa, 100 lire “curățenia”. În jur de 450 lire din 2.000. Mai scazi vreo 600-700 lire rata la bancă (pentru că, în general, cam așa funcționează treaba cu băieții ăștia) și ai un profit brut de aproape 900-1.000 lire lunar. Întâmplarea face că, în primele trei luni în Anglia, am locuit într-un shared house, iar landlordu’, ca idee, deține vreo 25 de proprietăți închiriate în acest regim.

Ca o paranteză, eu mi-am găsit cazare de pe-o zi pe alta, literalmente. Am vrut să mă mut după prima lună, dar nu am găsit nimic direct de la proprietar, iar problema cu închirierea prin agenții este că, dacă n-ai istoric fiscal în UK, trebuie să plătești comisioanele agenției (vreo 500-600 lire), minimum o lună garanție plus șase luni avans.

Grosso-modo, în funcție de ce vrei să închiriezi, te poți duce lejer la 5.000 lire, la care se adaugă mobila pe care trebuie s-o cumperi (în afară de bucătărie utilată și mașină de spălat, nimeni nu închiriază o locuință cu vreo piesă de mobilier înăuntru; ăsta e și motivul pentru care samsarii – n-am un cuvânt mai bun – închiriază la cameră, că îți dau un șifonier, un pat și-un birou în preț).

Revenind la ce ne doare. Mai exact, la primării. Cum funcționează lucrurile aici:

  • fiecare proprietate (adresă) are un soi de CNP (cod numeric de proprietate, să zicem). Acest CNP se transferă de la proprietar la chiriaș și de la chiriaș la următorul chiriaș
  • în momentul în care proprietarul și-a găsit un (nou) chiriaș, dă un mail către primărie în care precizează numele chiriașului și CNP-ul respectiv
  • mailul e de tipul “Bună ziua, vă rog să vă actualizați informațiile după cum urmează: Gigica Popescu a părăsit adresa la data de 1 octombrie, iar de la data de 10 octombrie, spațiul e ocupat de Gigel Ionescu. Diferența de plată pentru perioada 1-10 octombrie o voi suporta eu, trimiteți-mi factura la adresa următoare”. Asta-i tot
  • tu, ca proaspăt chiriaș, îți faci cont pe site-ul primăriei (nici măcar nu-ți cere cineva buletinul), bagi CNP-ul pentru alocarea lui la contul tău și, lunar, intri pe site-ul primăriei și plătești taxa

Orice altceva se plătește online, de la internet la apă și la gaz. Nu interacționezi cu absolut nimeni. Iar dacă o faci, e ca la serviciile de hosting. Intri pe site-ul primăriei, completezi un formular, primești număr de înregistrare și ți se răspunde pe mail. Nu chiar imediat, dar în două-trei zile ți se spune care sunt pașii pe care îi va urma consiliul local pentru a-ți rezolva problema.

Toate chestiile astea funcționează brici. Am mai scris, la un moment dat, și despre care-i treaba cu reciclarea

Am pornit textul ăsta de la postarea lui Dan Mașca despre un contract al firmei lui cu Primăria Reghin, pentru care s-a livrat un site. În jur de 6.000 euro + TVA pentru ceva făcut bine. Practic, un mizilic.

Și mi-am adus aminte, apropo de primării, că, la mine-n sat, totul se mișcă online. În România, banii ăia – din impozite – trec întâi prin Ghișeul.ro. Ceea ce e o tâmpenie, dar, în fine. Însă ideea de bază era că sunt multe chestiuni în care România se împiedică, tot soiul de detalii inutile.

De exemplu, în București, ai întreținerea. Întreținerea se plătește în uscătorul ăla de la parter unde are sediu asociația de proprietari. Și nu oricând, ci doar atunci când are chef contabila, secretara sau președintele asociației să-și facă program ca să-ți poată da chitanță.

În Anglia, lucrurile sunt simple. De gunoi se ocupă primăria (ca, de altfel, la fel și-n București, unde primăriile contractează firme), iar apa e ca la contractul de electricitate sau de gaz. Nu-ți mai place ENEL? Te duci la Digi pentru doi lei mai puțin. Infrastructura e una, dar energia se vinde pe bursă. În Anglia, la fel e cu apa și cu gazul. Nu plătești nimic la colțul blocului, plătești furnizorului.

Nota bene: blocul în care am stat înainte de a mă muta în Anglia are contract cu e-bloc.ro, un serviciu online decent care-ți oferă toate detaliile despre facturile de întreținere și-ți oferă posibilitate de plată online. În doi ani de zile, n-am interacționat cu administratorul decât o singură dată, când i-am zis să pună zero la întreținere, că mă mut în Anglia.

Între timp, în București, lumea se îmbulzește la primărie să plătească cei 100 lei impozit pe apartament cu două camere și se roagă să prindă deschis la asociație, cum pățeam eu înainte de a vinde apartamentul, în singura zi (eventual, joi) din săptămână în care avea deschis timp de juma’ de oră (pe cât posibil, între 17.30 și 18.00, când ori ești la muncă, ori în trafic, în drum spre casă).

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Ai uitat de stamp duty cand cumperi casa.
    Tot un fel de impozit pe proprietate e si acela.

  2. Council tax-ul ăla e sigur mai ieftin dacă îl plătești într-o singură tranșă anuală.

  3. @costin: da, dar parca nu-ti vine sa dai 1200 lire dintr-o data. Mai ales, in cazul meu, fiind contractor cu contracte prelungite din sase-n sase luni.

  4. si acum spune si despre proiectul cu guv.uk. Te-ai uitat pe blogul lor (https://insidegovuk.blog.gov.uk/) sa vezi cum se bucura saracii ca scurteaza cu cateva minute timpul care e necesar unui utilizator sa indeplineasca un task? Iti dai seama ca urmaresc asta permanent si au un proces de imbunatatire?

  5. @alexnicolae: Yup, site-ul ala e aproape o comoara. E ce trebuia sa fie e-romania si n-a mai fost.