Cum arată prima pagină din Finanţiştii, săptămînalul care a luat locul Săptămînii Financiare

În caz că v-aţi întrebat ce-o să se întîmple cu oamenii de la Săptămîna Financiară după ce conducerea trustului Intact a stabilit că săptămînalul trebuie închis, răspunsul este: nimic spectaculos. Oamenii şi-au deschis propria publicaţie, numită, după modelul Caţavencilor, “Finanţiştii”. În fine, nu-i treaba mea să comentez denumirea.

Îmi închipui că mai e mult de lucrat la noul titlu, de la partea editorială şi pînă la layout. În fond, s-a pierdut un brand destul de vechi. Cred că le va trebui mult PR ca să vîndă, mai ales că nu mai au – cel puţin, la nivel declarativ – sprijinul trustului. Altfel, mi se pare interesantă decizia pe care au luat-o în materie de design: fontul din logo este o variaţie a celui din logoul Săptămînii Financiare (au trecut de la un condensed la un… normal, cred), iar culorile sînt luate de la răposatul Financiarul (sau Fin.ro, după preferinţe), probabil ca să “fure” din rîndul foştilor cumpărători.

Nu m-aş risca să comentez succesul de care se va bucura noua publicaţie. Însă îmi permit să spun că urmează un nou an de criză şi, cu siguranţă, n-o să fie anul printului. Aşteptaţi-vă la surprize şi din partea trustului lui Dinu Patriciu. Mare minune dacă nu se mai închid nişte publicaţii (da, mai multe) din Adevărul Holding.

1 comentariu

  1. băieţii ăştia ar face o afacere dacă ar vinde ziarul la schimb pe diverse produse. gem, ouă, roşii…