Cum atenuezi problema traficului oribil din București

Eram la mine-n intersecție mai devreme, mă uitam că o fătucă a trecut pe roșu, un individ cu un Golf a venit cu viteză și a frânat, aia s-a blocat în mijlocul drumului și, în loc să alerge, că avea timp suficient, abia se mișca, de ziceai că-i la promenadă pe Victoriei, șoferul a început să claxoneze de tâmpit, dar nici nu apăsa frâna până la capăt…

Și mi-am adus aminte că în fiecare zi, la orele de vârf, de fiecare dată când trec și se face verde pentru pietoni pe o parte a intersecției, cum o dai, cum n-o dai, e plin de idioți care opresc înaintea trecerii, în intersecție, ca să dea prioritate oamenilor care au verde. În față n-au unde să se ducă pentru că-i plin până la următorul semafor, dar ei insistă să calce galbenul sau să treacă pe roșu, că se grăbesc.

Am întrebat de dracu’ mai știe câte ori ba pe ăia de la Rutieră, ba pe ăia de la Locală, pauză, toți o dau din colț în colț. E plin Bucureștiul, sunt pline intersecțiile de pe bulevardele principale, de camere de supraveghere. La mine, la Dimitrov, într-o singură intersecție, sunt cel puțin opt, dacă nu chiar douășpe camere.

Știți cine le are-n grijă? Poliția Locală. Știți ce fac cu filmările? Absolut nimic.

Băi, nene, e simplu: ai deja programul semafoarelor, știi când sunt pe galben, pe roșu, pe verde. Ai deja toate camerele. Nu trebuie decât o bucată de cod care să salveze câte zece-cinșpe secunde, înainte și după schimbarea culorii semaforului, în niște foldere separate.

Ai deja o gașcă de minioni angajați care nu fac altceva decât să frece duda. Îi pui frumos într-un birou și le dai de treabă: deschis folderul, urmărit clipul, văzut idiotul care-a trecut pe galben sau roșu, screenshot, zoom in pe numărul de înmatriculare, amendă. Trimisă frumos acasă, prin plic, crescut bugetul capitalei, educat cu forța toți idioții din trafic.

Nu e nici o mare brânză. În State, fac ăia poze la cei ce depășesc viteza pe șosea încă dinainte ca România să fi auzit cuvântul “autostradă”. De prin anii ’70 taie amenzi una după alta. București, capitală europeană, avut camere, consumă curent, frecăm duda. Ah, nu-s destule? Nu-i nimic, mai montăm.

Ăsta cu trecutul pe galben sau roșu e doar un exemplu, e cel mai banal. Vrei să umpli de bani bugetul sectorului? Pui câteva camere pe Dacia și pe Elisabeta, pe banda pentru transport în comun, garantez eu că e cu fără număr. E plin de șmecheri care se bagă pe-acolo. Tai chitanță după chitanță.

Zău, e atât de simplu doar cu camerele din intersecții. În două luni, rămân fără permis un sfert din șoferii din București doar pentru forțat galbenul. Pe lângă amendă, dacă-mi amintesc bine, se suspenda și permisul pentru trecut pe roșu, nu? Dar de ce să faci asta dacă poți să nu faci nimic?

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Aș plusa și aș zice și amenzi pentru ăia de au butonul magic si blochează câte o bandă pentru 10-15 minute, pe sistemul “da ce-am făcut boss, am lăsat-o și eu 10 minute pe avarii” – auzită astăzi la Unirii.
    Însă până la amenzi pentru forțat galbenul, eu încă sper la niște semafoare care să clipească când se termină verdele (sunt la Udriștei) sau care să-ți numere secundele rămase (cum sunt în toate orașele mai mari din restul țării), pentru că eu trec pe galben într-o veselie pe Splai, merg cu 50 (limita de 60) și din verde mi se pune în 5 secunde roșu, cum uneori sunt cu cățel și copil în mașină, cu bara spate proaspăt schimbată din cauza unui viteaz mai preocupat de Facebook decât de trecerile de pietoni, nu apuc să opresc, fizic, fără să nu intre ABS-ul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.