Cum îţi schimbi părerea despre nişte oameni

Am avut de-a face, în cei aproape 28 de ani ai mei, cu o groază de indivizi de tot soiul. Am ştiut – sper – să-i împart în prieteni, în amici, în cunoştinţe şi în personaje despre care mi-e indiferent. Dac-ar muri vreunul din ultima categorie, nu mi-ar păsa nici cît de negru sub unghie. Şi nu m-am înşelat niciodată. Însă în niciuna dintre categoriile astea n-am încadrat, vreodată, oameni pe care nu i-am cunoscut.

Aşadar, uitîndu-mă la show-urile din ultima perioadă – în speţă, la Vocea României -, am învăţat să respect nişte oameni pe care nu-i cunosc doar observîndu-i în mediul lor natural. Da, poţi să-l respecţi pe Steve Jobs pentru ceea ce a făcut, pentru cum a gîndit, dar e cu totul altceva să îl respecţi văzîndu-l cum lucrează, cum se poartă cu cei din jurul lui. Înlocuieşte Steve Jobs cu Bill Gates sau cu Adi Minune, e tot aia. Vorbim, în fond, de nişte tipuri de respect complet diferite.

Mă refer la Loredana Groza şi la Marius Moga. Pe Moga îl respectam pentru ceea ce a realizat, pentru că a dat din coate şi a ajuns extrem de sus. Nu mi-am pus problema de ce, dar nici n-am dat mare importanţă celor care-l înjurau, care-i scoteau ochii că face piese pentru tot soiul de fufe şi aşa mai departe. Omul ăsta însă e unul dintre cei mai pasionaţi oameni pe care i-am văzut. E atît de interesat de ceea ce face, simte fiecare notă, încît mi-e greu să-l mai consider, aşa cum o făceam pe la începuturile lui – căci, între timp, nu mi-a mai păsat – încă un puşti cu un calculator. Căci, nu-i aşa?, toată lumea l-a considerat, ani de zile, un puşti cu calculator, care nu face muzică adevărată.

Despre Loredana Groza, Florin Chilian încerca să-mi justifice succesul ei prin star-systemul Pro. Se victimiza, practic; se plîngea că el nu beneficiază de acelaşi tratament. O pupa în fund, pe de o parte, şi i-o trăgea la modul grosolan, fix în acelaşi timp. Nu sînt fan al muzicii Loredanei. Eu sînt în lumea mea, cu Pink Floyd şi cu alte ciudăţenii din anii ’60-’70, cînd progresivul era sfînt, iar psihedelicul era la loc de cinste. Dar emisiunea asta m-a făcut s-o respect mai mult decît pe 99% dintre artiştii români la un loc.

Loredana s-a născut pentru a fi vedetă. La ea, nu există compromisuri, nu există răguşeli, dureri sau orice altceva. Şi dac-ar fi să comentez prestaţiile învăţăceilor ei, fix asta a văzut în Canaf – un om care, la fel ca ea, cînd s-a urcat pe scenă, nu mai ştie altceva decît muzică şi atît. Pentru el, pe scenă, nu mai există altceva. Pentru oamenii ăştia, despre care nu-mi păsa, dar care m-au convins că nu sînt eternele personaje superficiale care defilează pe sticlă, am tot respectul.

Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre indivizi precum Florin Chilian, care s-au dovedit, într-un final, nişte ipocriţi. Cam aşa şi-n viaţa cea de zi cu zi, cu oamenii pe care i-ai întîlnit. Despre unii care-ţi erau indiferenţi îţi schimbi părerea în bine, iar despre alţii, în rău. Nu ţine de conjunctură, ţine de exclusiv de ipocrizie. Sau, dimpotrivă, de lipsa ei şi de corectitudine. Mîrlănia – ca-n cazul lui Chilian – e doar un derivat, un efect al ipocriziei pe care au cultivat-o şi-au preaslavit-o de-a lungul anilor şi care a devenit un stil de viaţă pentru ei.

Din păcate, nu toţi oamenii înţeleg conceptul de corectitudine.

4 comentarii

  1. Bine scris. Complet de acord cu tine.

    Insa … ma apuca pandaliile cand imi aduc aminte cu melodiile lui Moga au fost scoase din pre-selectia Euro-vision acum 2-3 ani de zile de un dinozaur ca Moculescu.

    Ufff… Sper sa scapam o data de el, asa cum ar trebui sa scapam si de multi dinozauri din politica pentru a putea merge mai departe /a progresa.

  2. Pe Moga il respect dar imi e antipatic.Legat de el ma gandeam ca la Vocea Romaniei sezonul 2 ar fi foarte interesant sa fie si Moculescu in juriu.

    Loredana e Loredana!

    Chilian…aveam toate albumele lui, mergeam la concerte, ascultam ,,chiar daca,, pana se plictisea casetofonul dar cand am aflat de povestea cu Ana Maria…cum sa canti despre dragoste si sa-ti bati iubita?

  3. domnu’ subiectiv, vocea româniei era într-o vreme ziarul guvernamental, scos pe bani publici de nicu văcă. ce artist, domnule, ce condei!

  4. asta e de pe vremea cînd dumneata erai mititel.