Cum să-ţi alegi un obiectiv bun (luminos sau nu?)

studioZilele astea, am folosit aparatul foto şi pentru lucruri mai puţin ortodoxe. De exemplu, două şedinţe foto de tip studio. Spun “tip studio” pentru simplul motiv că sînt nişte fotografii de tip portret/bust, foarte corporate, o practică deloc “ortodoxă” pentru modul meu de folosire a aparatului foto (adică peisaje, street photo, d-astea, mai “artistice”).

Ca să ne-nţelegem de la-nceput, echipamentul meu e următorul: Canon 6D, EF 50mm f/1.4, flash Canon Speedlite 430EX-II, un trepied de trei kile fabricat în China şi un kit de declanşare Pixel Pawn (un transmiţător şi două receptoare; Pixel Pawn e decent, dar receptoarele nu se sincronizează atunci cînd, de exemplu, unul e pe flash, iar celălalt pe aparat. Se sincronizează însă bine cu două flash-uri, cînd transmiţătorul e pe aparat.) Adunate, toate astea, la preţurile de listă din magazine, costă vreo 2.500 de euro. În fine.

Cînd mi-am luat 50-ul cu f/1.4, m-am aruncat cu capul înainte. Am vrut neapărat să fie un 50mm luminos. Puteam, la fel de bine, să păstrez 50mm cu f/1.8. Nu spun că am făcut o alegere proastă sau c-am aruncat banii aiurea. Spun doar că puteam să mă lipsesc de această investiţie.

La fotografia de tip studio, nu te ajută cu exact nimic dacă obiectivul e foarte luminos. Neavînd două flash-uri şi umbreluţe pentru difuzie, m-am folosit de lumina naturală. În perioada asta a anului, cea mai bună, cel puţin în clădirea de birouri în care am făcut fotografiile, e între orele 12 şi 14. Am pus flash-ul pe trepied (se subînţelege, presupun, că n-am stativ şi umbreluţă) cu o “căciuliţă” pentru difuzie, cam la 45 de grade, şi m-am folosit de lumina ce intră pe geam pentru ca feţele să fie luminate din partea opusă. Subiectul avea, în spate, un perete alb.

Pînă aici, nimic deosebit. Însă la fotografia de acest tip, puteam foarte bine să fotografiez şi cu obiectivul de kit, 18-55mm. De ce? Pentru că am nevoie de claritate, iar pentru claritate, setezi diafragma la cel puţin f/4, în cazul în care nu ai destulă lumină naturală (am mai tras cîteva cadre pe la ora patru, cu aceleaşi setări pe aparat şi flash, iar la ora aia, lumina e mult mai slabă decît cea a flash-ului şi, deci, se vede pe faţă umbra nasului.) La lumină de prînz, am setat diafragma la f/5.6, ISO 400 şi declanşare, dacă-mi aduc bine aminte, la 1/150s sau 1/125s. Oricum, pe-aici.

Diferenţa de preţ dintre un 50mm f/1.8 şi un 50mm f/1.4 e de vreo 900 de lei. Folosesc f/1.4 la fotografia de stradă, cînd subiectul e la cel puţin trei metri de mine. La distanţa asta, e irelevant că am un cîmp de profunzime mic, pentru că am destul fundal care se vede neclar şi, de fapt, asta mă interesează. Dar suficient fundal neclar am şi la f/1.8. Avînd în vedere că faţa subiectului reprezintă maximum 10% din fotografie, am suficientă claritate, în ciuda cîmpului de profunzime redus. Mai adaug un Sharpen în Photoshop şi am rezolvat.

Ca idee, la un portret făcut de la un metru jumate, profunzimea de cîmp la f/1.4 e de vreo trei centimetri. Adică 1,5 centimetri în spate şi 1,5 centimetri în faţa punctului de focalizare. E motivul pentru care te întrebi, cîteodată, de ce ochiul e perfect clar, iar nasul e blurat. Pe la f/5.6, claritatea e suficient de bună încît să se vadă bine toată faţa.

Însă cel mai bine se vede cum stă treaba cu profunzimea de cîmp la pozele de grup. Să zicem că nu-ţi place foarte mult ideea de a-i alinia pe toţi şi de a te aşeza exact în faţa lor, aşa că-i fotografiezi dintr-un unghi de 30-45 de grade. Cel puţin un om dintr-un grup de cinci va avea faţa blurată, însă de cele mai multe ori, ai cel puţin doi: cel care e mai aproape de tine, respectiv cel care e în planul cel mai îndepărtat. Asta pentru că, invariabil, vei focaliza pe omul din mijloc.

Ei, bine, treaba asta se întîmplă inclusiv la f/5.6, iar dacă ai nevoie de fotografii pentru print, poţi să stai calm şi să nu le mai faci deloc. Pentru web, e OK, că aplici Clarity în Lightroom şi de două ori Sharpen în Photoshop şi salvezi la 900px lăţime şi nu se prinde nimeni.

De ce-am scris atîta amar de text? Simplu: pentru că, dacă îţi cumperi un obiectiv cu f/1.4, n-o faci pentru luminozitate, ci pentru calitatea lui (chinezii îi spun “build quality,” nu ştiu să traduc mai bine.) Singurul loc în care vei folosi f/1.4 (exceptînd cazul pe care-l descriam mai sus) este doar atunci cînd fotografiezi într-o încăpere unde lumina e praf şi nu vrei să urci ISO mai sus de 1600 sau 3200, că vrei să eviţi zgomotul de imagine.

Pe scurt, logica este că, dacă nu eşti fotograf profesionist, n-are sens să investeşti într-un f/1.4. De altfel, ştiu vreo cîţiva fotografi profesionişti care nu folosesc niciodată o diafragmă mai deschisă de f/2.8. Tocmai pentru că vor profunzime. Dacă merită însă investit în ceva – dacă pasiunea e foarte mare, – atunci sînt, în cazul Canon, obiectivele din gama L, cu diafragmă deschisă pe toată plaja de zoom. Doar că… sînt scumpe. Da, un 24-70mm f/2.8L ar fi excelent. Tocmai de aceea, îmi propun un 24-105mm f/4L, la un moment dat.

Altfel, rămîne cum am stabilit: orice obiectiv e bun dacă ştii la ce să-l foloseşti. Diafragma cea mai deschisă nu face nici fotografia mai bună, nici fotograful mai talentat.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Hai, ca diferenta intre nifty-fifty de 1.8 si cel de 1.4 nu consta doar in deschiderea ceva mai mare la cel de 1.4. Mai vorbim si de numarul de petale la diafragma, de full-time manual focus, de viteza de focalizare, de zgomotul obiectivului si de calitatea constructiei (ordinea e aleatoare). Da, nifty-fifty e un obiectiv excelent daca ai lumina cat de cat buna si nu te grabesti, dar la street-photo te cam lasa cu curul in balta. In rest sunt total de acord cu tine.

  2. În studio poți controla cel mi important lucru în fotografie: lumina. În rest, totul ține de echipament și de preferințele tale când vine vorba de fotografiere. Dacă folosești un singur blitz, timpul de expunere va fi limitat de sincronizarea cu acesta (în general 1/200 s). Nu știu cum e la alte sisteme pentru că nu mă atrage fotografia de studio. Diafragma ține foarte mult de obiectiv și de distanța focală. Cu cât distanța focală e mai mare, profunzimea câmpului e mai mică și trebuie să compensezi din deschiderea diafragmei. De asemenea, fiecare obiectiv are niște distanțe deschideri ale diafragmei la care se comportă cel mai bine – lucru pe care trebuie să-l descoperi prin încercări.

    Unii fotografi spunea că recomandat ar fi 80 mm și f/8 pentru portrete. Un lucru e sigur, cele mai bune obiective sunt cele cu distanța focală fixă.

    Nu sunt de acord cu aia cu orice obiectiv e bun. Da, când ai o experiență și cunoștințe acumulate se pot scoate lucruri frumoase cu orice obiectiv, doar că nu în orice condiții. În rest, investești dacă vrei calitate, indiferent dacă ești amator sau profesionist.

    • @dam167: corect. Ce ziceam eu e că, pentru un posesor de DSLR care se rezumă la fotografie de amator, investiţia în echipamente scumpe nu-şi prea are rostul. De exemplu, eu şi dacă aş face bani din fotografie, tot n-aş cumpăra un 85mm cu f/1.2. Sau, mă rog, l-aş cumpăra dacă aş face 10k lunar şi aş lucra pentru Vogue.

  3. desi mereu vom avea ceva de completat eu articol bun si poate ajuta…