Când nu-ți mai e teamă, ești curajos sau ești prost?

Mă uitam la toate zbaterile astea care încep s-apară peste tot. E cumva amuzant ce se întâmplă pe la americani, cu toate protestele lor împotriva lockdown-ului. E un adevărat festival de prostie.

Nu că pe la noi ar fi cu mult diferit. Văd zilnic postări, pe facebook, despre cum se umplu străzile de oameni fără măști, care nu păstrează distanța și așa mai departe. O văd și prin Anglia, oamenii nu prea mai țin cont de doi metri. Încă nu s-a umplut centrul pe la mine, dar deja a crescut traficul pe pietonale.

Ieri dimineață, m-a izbit cumva acel citat atribuit lui Stalin: “moartea unui om e o tragedie, moartea unor milioane e o statistică“. Și după câteva săptămâni de la panica miilor de morți, văd o relaxare masivă. Un fel de “n-o să mi se întâmple tocmai mie“.

De unde, acum câteva săptămâni, patru mii de morți în Italia păreau o catastrofă, o tragedie masivă, un sfert de milion de morți contorizate până azi sunt doar o statistică. Noi vrem libertate, nu-i așa? Să ne mișcăm, să facem shopping, să ieșim din pușcăria asta.

E cumva ironic – și asta se vede cel mai bine la americani – cât de valabil e citatul ăla de la un anumit punct încolo. De cât timp e nevoie, în realitate, să depășești momentul? Două săptămâni de distracție pe tema lipsei de hârtie igienică, de cumpărături de apocalipsă, și încă două săptămâni până o iei razna de atâta stat acasă.

Toată panica de la începutul crizei s-a metamorfozat în niște cifre seci. Niște miloane de îmbolnăviți, un sfert de milion de morți, raportat la șapte-opt miliarde oameni. De unde protejarea persoanelor vulnerabile era prioritatea inclusiv a cinicilor, acum a devenit totul cifră seacă pentru toată lumea.

De unde toți se temeau pentru propriile vieți, tendința de acum e aceea de a merge pe ideea de survival of the fittest. Am ajuns atât de plictisiți încât suntem dispuși să ieșim cu riscul – asumat al – contaminării doar ca să schimbăm un pic peisajul.

Ne-am săturat să ne fie frică și, prin urmare, am renunțat să ne mai temem. Iar când nu-ți mai e teamă, ești curajos sau ești prost? Îmi închipui că urmează să vedem în perioada următoare. După 15 mai în România, după 1 iunie prin restul lumii.

Pregătiți-vă sufletește pentru încă un lockdown prin septembrie-octombrie. O să fie mai ușor atunci, că deja aveți experiență.

24 comentarii

  1. Ești tu într-o altă etapă a depresiei :)

    Există și fenomenul invers, al panicaților care poartă mască și în casă, singuri în mașină, care au anunțat că ei nu vor ieși din casă nici după ce se „dă drumul”. Ideea este că pe măsură ce trece timpul și se compară cifrele, lockdownul apare a fi fost o idee tâmpită și isteria pare să fi făcut mai mult rău decât boala în sine.

    • Nu sînt în nici o depresie, mie doar două lucruri îmi lipsesc: trenul și avionul. Iar legat de măsuri, nu sînt deloc greșite, drept dovadă Italia, că dacă ar fi fost luate mai devreme măsurile, nu ieșea circul ăsta. Sau uite America, peste un milion infectați, aproape suta de mii de morți. Ăia de care se știe.

    • Tocmai ce a spus un secretar de stat din ministerul Sănătății ceea ce putea observa oricine citit listele de decese. 80% sunt oameni care ar fi decedat oricum, cancere în stadii terminale, vârste înaintate. La început și Italia publica detalii și acolo la fel majoritatea erau persoane cu mai mult de 3 comorbidități. La un moment dat a zis cineva pe FB că dacă nu se apucau chinezii să studieze treaba, acum am fi avut un episod de gripă mai severă, cum a fost în Europa în 2016, când au fost 230.000 de decese de pneumonie DOAR în Europa. Atunci nu s-a închis nimic, deși au murit mai mulți oameni în Europa decât acum în lume. Nu este vorba de cinism aici, nici de survival of the fittest. Cinism ar fi să zic că restul 20% din România sunt rezultatul incompetenței.
      Ideea este că a fost o isterie generală, s-a creat o panică, politicienii s-au simțit presați să facă ceva, dar până la urmă costurile au devenit deja insuportabile, așa că acum încearcă fiecare să-și salveze fața „electorală”. Lasă la o parte România, noi aici ne descurcăm mai ușor, suntem obișnuiți cu crizele, uită-te în SUA cu peste 30 milioane de șomeri. Acolo deja se moare de foame, de aia sunt cu capsa pusă și trag imediat cu pușcociul.
      Într-o primă fază, costurile sociale și „contractul social” părea rezonabil. Noi stăm în casă, flatten the curve. Dar două luni este enorm, nici o economie nu poate face față. Și nu este doar economia, sunt oameni suferinzi de alte boli care nu se pot tratata, impactul psihologic al statului în casă va duce la consecințe greu de evaluat în momentul de față. Gândește-te că sunt oameni care stau cu televizorul pornit tot timpul :) Noroc că eu nu mai am cablu de ani de zile, dar intru nițel pe FB sau twitter și primesc doza :D.
      Era vorba aia, nebunie înseamnă să faci același lucru și să aștepți rezultate diferite :D S-a văzut că lucrurile nu funcționează așa, că nu mai pot funcționa așa, de aia nu mai ia nimeni în seamă statisticile.

    • Yeah, eu știu ce zici tu aici și, pînă la un punct, are sens. Then again, dacă tu ai avea… pneumonie, să zicem, una nasoală, de la care ai putea muri, și prinzi și virusul, ți-ar conveni să zică cineva “murea oricum”? Că de fapt aici e duda. OK, aveau cancer, dar puteau supraviețui bine mersi dacă nu se infecta toată lumea în spitale. Bașca, virusul e parșiv, unora le-a atacat inima, deși erau perfect sănătoși, că probabil le-a ajuns direct în sînge – nu știu, s-or fi tăiat într-un plic care-a fost ținut în mînă de un asimptomatic, să zicem. E un pic cinică abordarea – și, din nou, pînă la un punct, o înțeleg, dar n-aș mai înțelege-o deloc din momentul în care m-aș pune în locul oamenilor ăia. Asta una.

      Legat de perioada de carantinare, de acord, două luni e mult, să dăm drumul tuturor pe străzi după două săptămîni. Bun, eu am o “comorbiditate” (asta așa, că lumea are impresia că nu e boală, ci un soi de cauză a morții), sînt astmatic – mi-aș dori să dau nas în nas cu ei? Ei n-au decît să moară, treaba lor, liberul arbitru, la reventinde-o, ieși afară dacă vrei să mori, dar… e posibil să mă trezesc cu el la ușă cînd comand o pizza. Ce vină am eu că ăla s-a dus ca bezmeticul, a luat virusul și mi l-a pasat și mie după aia? OK, îl iau și eu, astmatic, și mor. Evident că aș fi murit oricum, dar aș fi murit peste 40 ani. Înseamnă c-am murit de astm sau de virus? Vezi, sînt niște granițe fine aici.

      Europa e obișnuită pentru că Europa e “socialistă”, cum le place conservatorilor să spună. Faza e că, azi, taxele alea pe care le-am plătit se întorc la mine, le văd – fie că statul îmi plătește șomajul tehnic, fie costurile de spitalizare. Eu mor de curiozitate să văd cît or să aibă de plătit americanii care-au fost internați din cauza virusului. O să aibă datorii ca studenții la bănci, pentru studii. Nu e nimic bătut în cuie. Știu ce zici, but then again, frate, eu am plătit taxe, nu? Să mai aibă și statul grijă de mine, nu doar eu de el.

    • @cristian Care vasazica ar trebui sa îmi dau masca jos in mașina, asta după ce ating cel puțin doua clanțe pe care mai pun mâna și alții .
      Ai gândit-o înainte sa o zici?

    • @Cristian Banu: Poate ar trebui să mai deschizi televizorul sau site-uri de încredere pentru a te informa (înţeleg că ai opiniile deja formate şi nu te interesează momentan faptele). Dar cu rată de mortalitate de 5%, dacă se infectează 60% din români (până se ajunge la herd immunity – dacă într-adevăr se capătă imunitate) asta înseamnă 570.000 de morţi în România dacă eliminăm orice fel de restricţie.

    • Îţi mulţumesc că mi-ai şters comentariul dar ai păstrat comentariile lui Cristian Banu care te face bolnav psihic şi debitează tâmpenii conspiraţioniste (cum o face şi pe blogul său). Singurul potenţial defect al comentariului meu îl văd în rata de mortalitate. Am spus 5%, dar estimările actuale pentru IFR (infection fatality rate) sunt de 1.3% – dar astea în condiţiile unui sistem de sănătate nesuprasaturat, care poate face faţă cazurilor cu complicaţii. Aceasta este ultima mea vizită pe acest blog.

    • Scuze, văd acum şi primul meu comentariu.

    • Cred câ e o problemă cu pluginul de cache. Eu nu șterg comentarii decît dacă sînt înjurat sau discuția o ia pe arătură, cu limbaj de autobază și restul.

  2. Nu sunt de acord ca e un festival de prostie.

    E adevarat ca foarte multi oameni nu sunt in stare sa exprime in mod coerent ce nu e in regula. Dar simt ca ceva e in neregula si au dreptate. N-am avut de-a face cu bula oamenilor plictisiti, dar stiu ca exista oameni disperati. Oameni care n-ar fi in stare in veci sa faca o analiza financiara a impactului pe care l-au avut si il vor avea in continuare masurile astea. Dar vad ca ei sunt in rahat cu banii din cauza asta. Alegerea e intre a risca sa ia virusul si a muri de foame. Easy-peasy. Mai ales cand cei de la conducere au atitudinea de “rules for thee, not for me”. Ceea ce e trist pentru ca e o ocazie ratata de a educa lumea in privinta masurilor de protectie prin exemplul propriu.

    Plus ca realitatea nu e in alb si negru. Unele lucruri permise vin cu risc mai mare decat unele nepermise. Parcuri inchise, desi acolo ar fi mai usor de pastrat distanta. In acelasi timp, jumatate din tara asta traieste in locuite supraaglomerate. In garsoniera de deasupra mea sta o familie compusa din trei generatii. Daca ia unul virusul, nici o grija, are la cine sa il dea si fara sa mai iasa din casa.

    Cat despre cifre seci… global avem cateva milioane de oameni care au murit de foame de la inceputul anului. Dar toti cei care au inca un venit gandesc “n-o sa mi se intample tocmai mie”, nu?

    • Nu la oamenii ăia mă refer. Vezi Michigan, unde s-au strîns cu arme să protesteze, la grămadă, în clădirea congresului statului. Plus toți antivaxxerii și restul. Plus o groază de oameni altfel inteligenți, pe care-i văd pe facebook, ei avînd joburi în continuare, militînd pe ideea “sînt doar cîțiva morți”. La ăstia mă refer, middle class-ul funcțional.

  3. Toata ideea din spatele lockdownului, vandut prin Vest a fost una pe atat de simpla, pe atat de perversa si anume: “daca oprim tot timp de o luna, vom reusi sa controlam virusul, ulterior ducand la eradicarea lui” daca ai cauta presa la vremea respectiva vei vedea aceasta poveste reluandu-se subliminal/obsesiv. Concret, mai toti oamenii de buna credinta/afacerile au mers pe ideea asta, oprim sandramaua o luna si apoi ne revenim la normal, mai ales ca era o luna moarta deci pierderile erau acceptabile. Chiar si Romania, a mers la inceput pe acest scenariu, numai ca ulterior a fost adaptat din 14 aprilie la 1 mai si apoi 15 mai. Realist, o relaxare se putea face de saptamana asta, dar s-a preferat un compromis intre medici(ar fi indicii, ca ar fi vrut si luna mai blocata) si mediul politic/economic, nota de plata e cam mare.
    Acum, se merge pe alt scenariu, vom controla virusul prin iulie, urmand ca varful 2 al pandemiei sa fie in toamna. Ori dupa experienta avuta in aceste doua luni, sunt destul de sigur ca nu se va mai aplica nici o izolare si o oarecare survival of the fittest va fi impusa. Nu impusa, ca asa isi doreste X sau Y ci din cauza faptului ca orice luna de izolare costa prea mult raportandu-ne la beneficii(mirajul ca orice viata poate fi salvata s-a dus). Mai ales ca un vaccin nu va aparea mai devreme de un an, deci 2 ani pana la imunizare in masa bazata pe vaccin. Cat despre tratamente, nu avem ceva concret.

    • Aici e cu dus și-ntors. Nu știu cum a fost în alte părți în afarăd e România și UK, dar în UK, guvernul a fost transparent de la început. N-au spus că “stăm o lună și gata”, ci “stăm minimum o lună ca să nu punem presiune pe spitale”. Problemele majore sînt însă altele, anume că încă nu se cunosc destule lucruri despre virusul sufletului, dar deja s-au făcut progrese. De exemplu, e clar pentru toată lumea că cea mai eficientă metodă de tratament e cu plasmă, deci probabil vor începe să facă stocuri de la cei care au dezvoltat imunitate, sau că est-europenii sînt mai puțin afectați, cel mai probabil pentru că majoritatea au făcut vaccinul anti-TBC și s-ar părea că asta ajută împotriva virusului, că vitamina D ajută sistemul imunitar să lupte împotriva infecțiilor respiratorii (vezi cifrele din Germania, unde prin anii ’90 s-a dus o campanie masivă de conștientizare și peste jumătate din nemți iau supliment de D3 zilnic) și, probabil, urmează recomandări și în sensul ăsta și așa mai departe. Nu s-a stat chiar degeaba în astea vreo șase săptămîni, iar spitalele n-au fost presate cum ar fi fost în cazul în care nu s-ar fi închis lumea în casă.

      Acum, că abordarea românească a fost cum a fost, aia-i partea a doua. Dar sînt aproape convins că dacă nu era cu declarație și cu amenzi, nu stătea nici dracu’ în casă. Oricum, pandemia asta o să schimbe niște obiceiuri. Prin toamnă, dacă nu se impune un nou lockdown, o să se impună un semilockdown. Cei care pot lucra de-acasă vor continua să lucreze de-acasă etc. Măsurile vor fi mult mai relaxate, dar n-o să se schimbe drastic filozofia, mai ales că vom vedea în continuare multe cazuri și pe timpul verii. Mai puține ca în ultimele două luni, dar virusul nu pleacă nicăieri.

    • @Alex
      Presa+influencerii din perioada respectiva a prezentat situatia de asa natura, stam o luna acasa ca sa fie bine, ca sa nu fie rau. Lumea in mare asta a crezut atat in Romania cat si prin celelalte tari. Ulterior dupa Pasti treaba s-a cam desumflat si au inceput discutiile concrete(multi fiind loviti economic de pandemie).
      In Romania, lumea a acceptat mai usor carantina, intrucat orice roman intreg la mine cunoaste foarte bine spitalele de stat si intelege care sunt sansele lui de supravietuire. Ca au fost si inconstienti, mi se pare normal, dar volumul amenzilor este deja prea mare raportat la ce protejam. Adica sunt oameni care efectiv vor muri de foame daca trebuie sa plateasca amenda aia sa nu mai spun ca au fost oameni amendati cand se duceau la munca, deci mai usor cu amenzile ca sunt multicele abuzuri.
      A doua chestie, sta in faptul toata lumea va astepta varful doi al pandemiei si nimeni nu stie cum se va desfasura acesta. Sunt diverse modele publicate pe internet, dar pana acum nimeni nu are date concrete.
      Concluzia simpla este, ca am reactionat foarte prost la un virus pe care nu-l cunoastem indeajuns de bine si am sperat ca-l vom invinge in vreo 2 luni, mentalitatea tipica europeana inchidem tot si asteptam sa treaca furtuna. Cand situatia s-a prelungit si a venit nota de plata ne-am bagat picioarele si spunem vedem ce-o fi ca nu prea mai avem ce pune masa de mancare.
      Fix din cauzele amintite mai sus, este posibil ca peste niste ani sa realizam ce dobitoci am fost noi ca rasa prin modul in care am reactionat.

    • @Asdad2005 Nu stiu unde traiesti tu, dar cel putin la mine (in Germania), presa a spus de la inceput ca toate masurile sunt pentru “flatten the curve” si sa incetineasca raspandirea virusului. Acum, dupa ceva relaxare, se studiaza si se monitorizeaza situatia, ca sa se vada care este noul “normal”. La modul, deschidem scolile si avem iar spike de cazuri? Ok, le inchidem la loc. Le deschidem si avem un nr. constant si ok, cat sa poata sistemul de sanatate sa faca fata? Ok, le pastram deschise.

  4. Problema NU e atat de simpla cum se prezinta si cum, oarecum, o prezinti si tu.
    Prevaleaza acesta retorica, care in general nu admite intrebari, de tipul: dom’le vorbim de vieti aici, ce e mai pretios? ce mare lucru sa ramai fara job, fara bani, inchis cu lunile cand noi vorbim de vieti?! Uite ca unii socotesc, dupa mintea lor, si ajung la concluzia ca iese cu minus.
    Uitam ca oamenii mor oricum, ca se moare si de alte boli (si inca cum in perioada asta!), diminuam efectele foamei, lipsei libertatii, distrugerii planurilor de viitor si ii bagam in categoria incostientilor sau imbecililor pe toti care indraznesc sa gandeasca si sa se manifeste altfel.
    Sa fim de acord (cu o suspiciune sanatoasa!) cu niste masuri restrictive pot intelege, ATAT TIMP CAT SE DOVEDESTE CA SUNT UTILE. Sa aplaudam limitarea libertatilor si drepturilor, abia asta mi se pare imbecilitate.

  5. Cand va fi realizat filmul dupa aceasta pandemie si (isteria globala asociata), regizorul potrivit ar fi Quentin Tarantino, nu Roland Emmerich.

  6. Buna analiza, mai ales ca e complicat. Asa cum a mai zis cineva mai sus nu e alb si negru.
    Sunt multe probleme, dar din punctul meu de vedere cea principala este aceea cum s-a facut izolarea. Hai sa va dau un exemplu de cum a fost aici in Germania:
    – s-a interzis contactul in afara familiei care locuieste in acelas loc
    – liber cumparaturi si alte activitati atata timp cat era numai o persoana
    si din punctul meu de vedere esential: liber sa te plimbi, sa mergi cu bicicleta sau in parc in familie! asta a dat iluzia unei libertati. Nimeni nu a fost blocat in casa, nu a fost nevoie de nici o declaratie!
    In ROmania ca si in alte tari s-a exagerat cu masurile de izolare. De ex. in Franta nu aveai voie la mai mult de 1 Km de casa, de ce? daca esti singur si mergi cu bicicleta probabilitatea sa dai virusul e minima.
    De ce trebuie in Romania declaratie sa iesi din casa atata timp cand esti singur sau cu familia la plimbare si pastrezi distanta?
    Aceste masuri exagerate au facut ca oamenii sa se sature. Lipsa de viziune a gunoaielor care conduc Romania e problema.

  7. Amice, parca esti la un semafor unde striga toti: verde, green, grün, зеленый si tu o arzi cu ” parca nu as pleca, mai tarziu o sa fie rosu si oricum, la urmatorul o sa stam, aveti putintica rabdare” etc. Prietene, poti sta la semaforul asta cat vrei, insa unii mai au si ceva treaba. Cand ai x comentarii care-ti spun sa te duci la culcare, noapte buna.

  8. Ieri dimineață, m-a izbit cumva acel citat atribuit lui Stalin: “moartea unui om e o tragedie, moartea unor milioane e o statistică“.

    Lectie de istorie:

    Mary Soames, fata (mezina?) lui Churchill, era prezenta la intalnirile importante ale lu’ ta-su. Ea a devenit un martor ocular unor evenimente istorice.
    Dupa razboi (pare-mi-se), mai erau chestii de rezolvat. Nu mai stiu daca la Potsdam dar stiu ca el cu Jugasvili au mai vorbit impreuna chestii. Stateau de vorba, cu traducatorii langa ei. La un moment dat, zice femeia, soseste o scrisoare si pe Churchill ii lacrimeaza ochii. Unui prieten de familie i-a murit baiatul sau asa ceva, iar pe Churchill l-a afectat fiindca il stia de cand era un țânc. Se sterge la ochi si, conform femeii, au schimbat replicile:

    – Scuza-ma, tara ta a pierdut atatea vieti, iar mie-mi vine sa plang la vestea trista unor prieteni de familie.
    – Nu e nevoie. Moartea unui singur om e intotdeauna o tragedie, moartea miilor [de oameni] e o chestiune de statistica.

    Cineva a umflat de la “mii” la “milioane” pentru impact.

  9. Deja a inceput sa creasca numarul persoanelor in urgenta unde lucrez eu. Oamenii ori au idei preconcepute ori sunt cu adevarat prosti. A doua parte a acestei crize va veni in Octombrie – Noiembrie cu o mutatie a acestui virus (ca deh, e sezon doar) care va lovi si mai tare. Just mark my words. Eu lucrez cu oameni infectati zi de zi. Toata lumea va avea virusul asta (forme mai grave sau mai usoare) depinde de fiecare, de factorii genetici ai fiecaruia. Alex ma bucur ca tu nu te-ai schimbat, cred ca te citesc de vreo 7-8 ani.

  10. Am fost de acord cu lockdown dar ii inteleg perfect pe cei care s-au saturat si sunt de aceeasi parere cu ei. In Romania au fost numeroase probleme care au starnit nemultumirea oamenilor: comunicarea defectuoasa a autoritatilor, repetatele balbe (vezi cazul cu noaptea de Inviere) care au creat de multe ori senzatia ca nu stie stanga ce face dreapta, contractele babane care s-au atribuit in aceasta perioada prin incredintare directa unor firme dubioase (vezi cazul deja celebru cu firma bucataresei din Giurgiu care a primit un contract de 12,7 milioane de dolari, de am ajuns cu asta subiect si in Washington Post), lipsa totala de empatie a autoritatilor fata de cei care aveau probleme financiare grave etc. Mai adaug doua chestii: in timp ce majoritatea aveau emotii cand se duceau sa cumpere banala paine la magazinul de la coltul strazii (daca ma infectez? daca ma amendeaza desi am declaratia la mine? au fost atatea abuzuri) cum crezi ca se simtea acea majoritate cand vedea ca altii pleaca la munca in strainatae, cu avioanul? Departe de mine de a contesta dreptul acelor oameni de a munci, foarte bine ca au putut pleca, dar s-a creat si senzatia ca legea e doar pentru unii. De aici si nerabdarea si nemultumirea majoritatii, pe deplin indreptatite.