Cuţitele lungi din PSD

Nu ştiu cât de atenţi aţi fost la ce se întâmplă în PSD, zilele astea, şi mai ales la reacţiile importanţilor zilei din Partidul Unic. De fapt, care reacţii?, că n-au fost prea multe.

E doar o bănuială a mea, dar am impresia că, aşa cum se întâmplă întotdeauna în Hydra, există atât de multe capete de tăiat, încât atunci când pică unul, imediat se pregăteşte altul să-i ia locul.

Ce face ca PSD să fie un partid special e că fiecare dintre capetele astea nu cade pe barba lui, ci e tăiat de către celelalte. Şi cam asta tind să cred că se va întâmpla şi cu Liviu Dragnea.

Şi sunt două capete în principal interesate ca Dragnea să intre la puşcărie. Primul dintre ele este Gabriela Firea, primăriţa Bucureştiului, despre care ştiam de hăt, multă vreme, iar celălalt s-a conturat în ultimele două săptămâni, aţi ghicit, Mihai Chirica, primarul Iaşiului.

Eu nu-s specialist în PSD, doar chibiţ, pe margine, aşa că n-am nici cea mai vagă idee cum arată reţelele de influenţă în partid şi n-aş putea să arăt cu degetul înspre o reţea care s-o suţină pe Firea (exceptându-l pe Pandele).

Cert e că, dacă Firea ar prelua PSD-ul – asta că tot se vorbeşte despre potenţiala ei candidatură la prezidenţiale, în 2019 -, cel mai mare partid din România ar încăpea pe mâinile lui Voiculescu.

Cumva, am impresia că intrarea Gabrielei Firea în PSD a fost un troc politic cu Antena 3, însă unul care n-a mers aşa cum şi-ar fi dorit pesediştii, căci doamna primar a căpătat un pic prea multă influenţă.

În plus, Firea are în spate un întreg aparat de propagandă. Nimic nu e întâmplător la Antena 3, nici măcar invitaţii din platou. Undeva, în beciurile lui Voiculescu, trebuie că există un plan foarte bine pus la punct – şi ajustat în permanenţă – de a prelua conducerea.

Celălalt jucător este Mihai Chirica, primarul Iaşiului, pe care-l suspectez că n-a ieşit întâmplător la lumină tocmai în perioada asta. Dacă vă uitaţi la el, este tot ce nu-s ceilalţi.

A terminat facultatea ca şef de promoţie, are un MBA în management organizaţional, un master în domeniul lui şi începuse un doctorat.

Are un discurs moderat, împăciuitor, e bine informat, ba mai e şi şpilcuit, cu haine croite pe măsurile lui (iar detaliile astea contează: dacă te uiţi în pozele de pe pagina lui de Facebook, ştie când să poarte butoni la cămăşi, ştie când să renunţe la cravată, e departe de a fi un incult).

Nu e genul de pesedist care a vărsat câteva mii de euro pe primul costum de la Boss pe care a pus ochii şi nici nu pare orbit de instinct, ci e cât se poate de calculat.

Nu faceţi greşeala să credeţi că e genul de politician curat sau vreun city manager pus pe fapte mari. A crescut sub Gheorghe Nichita, iar timp de zece ani, din 2002 şi până în 2012, a fost director general al Direcţiei Tehnice şi de Investiţii a Primăriei Iaşi.

Detaliul ăsta e foarte important pentru că a ajuns şef peste direcţie în doar şase luni de la angajarea pe postul de inspector. Cineva l-a ridicat rapid şi l-a pus în fruntea unei direcţii menite să dezvolte oraşul.

Ei bine, perioada 2002-2012 este cea în care Iaşiul s-a dus de râpă, în care nu s-a făcut, efectiv, nimic, deşi, prin 2012, Nichita se lăuda cu investiţii de 600 milioane lei (dacă nu mă înşel) în tot soiul de planuri nemaiîntâlnite, deşi bugetul oraşului scăzuse cu 30 milioane lei.

În fine, înapoi în 2017, Chirica iese la lumină încercând să aplaneze conflictul naţional cu Dragnea. Şi ce spune Chirica? Păi, 1. că ordonanţele nu sunt bune, 2. că s-au dat prea în grabă, 3. că nu e frumos ce-a făcut Dragnea, 4. că PSD a scăzut în sondaje cu 23% etc.

Sincronizarea e perfectă.

Dragnea are încă un termen în dosarul “Bombonica” peste câteva zile, pe 14 februarie – de aia şi “ordonanţa borfaşilor” ar trebui redenumită în “ordonanţa Dragnea”, că e dată cu dedicaţie şi a apărut şi dovada, Dragnea a atacat sentinţa din celălalt dosar, în care a fost condamnat, încă dinainte de a intra în vigoare OUG-ul – şi se apropie cu paşi repezi de puşcărie.

Ieşirile lui Chirica sunt, de fapt, un semnal pentru partid. “Băieţi, e timpul să îl debarcăm, nu trebuie decât să mai lungim un pic lucrurile până îl înhaţă.” Deja se ştie că Dragnea conduce PSD-ul cu mână de fier, că e dictatorul de serviciu.

Desigur, astea-s doar speculaţiile mele, dar dacă ne uităm la întregul tablou, s-a prins exact cine trebuia. Antena 3 a lăsat-o mai moale cu atacurile la adresa celor ieşiţi în stradă (deşi cealaltă cauză e retragerea reclamelor), iar Firea n-a scos un cuvinţel.

Ceva se coace în PSD, iar noi încă nu ştim ce. E clar că sunt câţiva jucători importanţi, e clar că Dragnea nu e cel mai iubit lider al partidului, ce nu ştim însă e când şi cum.

O altă certitudine este că Mihai Chirica încă n-a fost zburat din PSD, ceea ce, la modul pur teoretic, ne arată că are destulă influenţă încât Dragnea nu prea are ce să-i facă. Totul depinde de cât de multă răbdare există.

Pe de altă parte, dacă planurile de debarcare nu funcţionează, pedeapsa va fi pe măsură.

2 comentarii

  1. Nu știu ce algoritm folosește secțiunea PE ACEEAŞI TEMĂ, dar cu siguranță ceva e fishy. Sau nu pui tu tagurile bine. De exemplu, acum, PE ACEEAŞI TEMĂ îmi arată și Autopedepsirea și Un update la blog, care nu sunt chiar în aceeași temă.